Sânzienele-ncing hora vieții în noapte,
Porumbei de lumină Evanghelii dospesc,
Amalgam ființă-moarte, duhuri, strigăt sau șoapte,
Împletind Rai, adâncuri, sub Toiagul Ceresc.
Fete mândre în ii hăulesc dor pe câmpuri,
Diademe pe creștet, flori gălbui la zenit,
Lin, sub pernă își pun seara visul și cântul,
Sacrosanta iubire, ipotetic ursit.
Culmi de dealuri celeste, focuri vii, sclipitoare,
Sunet tainic de bucium în mirifice zori,
Duhul Sfânt se coboară mângâind zbor și zare,
Omul-lut, dans, candoare în corolă de flori.
Coronițe-mpletite se aruncă pe case,
Sub suflare de vifor Sânzienele cad,
A vieții ursită pare grea, mă apasă,
Este țigla prea udă sub verzi lacrimi de jad.
Tânguire de clopote-n vechea biserică,
Cununițele plâng creionate pe cer,
O icoană a mamei lăcrimând ostenită,
De demult poposită-i pe tărâm de mister.
Blând, bunicii-mi zâmbesc pe poteci efemere,
Amintiri în amurg răscolesc și mă ard,
Umbre dragi îmi îndrumă ale vieții himere,
Călăuze divine în al soartei brocard.
Jos în sat pregătite-s în corlițe seceri,
Spic în pârg amurgește peste câmpul arid,
Eu pecetea neființei n-o doresc, n-oi ierta-o,
Mi-a lăsat pomenirea, ipoteticul vid.
Plâng duios Sânziene, îngeresc le e trupul,
Pe la streșini de case sau pe pajiști de dor,
Eu pășesc mai departe, sărut tainic o cruce,
Magic viața devine rug de flori, sfânt decor.
