“GAZUL RÂSULUI” AMELIOREAZĂ CAZURILE DE DEPRESIE

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Universitățile din Chicago și Washington, citați de descopera.ro, susțin că o doză scăzută de protoxid de azot, cunoscut ca gaz ilariant sau gaz al râsului, ameliorează cazurile de depresie gravă care nu răspund la alte tratamente.

“Protoxidul de azot se utilizează frecvent ca anestezic pentru a ușura durerea pe termen scurt în odontologie și chirurgie.

În studiul nostru, am observat că o singură ședință de o oră de inhalare a acestui gaz, în concentrație de 25%, era la fel de eficientă ca într-o concentrația de 50%, pentru a ameliora simptomele de depresie, timp de peste două săptămâni, și cu mai puține efecte secundare.

În pofida reputației sale de gaz al râsului, pacienții care primesc o doză atât de redusă, nici nu se droghează și nici nu devin euforici, ci, mai degrabă, adorm.

Într-un studiu anterior, cercetătorii au testat efectele într-o ședință de inhalare de gaz ilariant, în concentrație de 50 %, și au descoperit că se produceau ameliorări rapide ale simptomelor depresive care durau cel puțin 24 de ore, comparativ cu cei care primeau un placebo.

Unii dintre pacienți au avut însă simptome secundare, precum amețeli, stări de vomă și dureri de cap. Atunci, ne-am gândit că anterioara concentrație de 50% era mult prea mare, iar dacă o reducem poate găsim echilibrul corect, care va maximiza beneficiul clinic și va minimiza efectele secundare adverse.

La studiu au participat 28 de pacienți pentru o perioadă de trei luni și s-a observat că, inclusiv după o singură administrare, ameliorarea simptomelor de depresie a durat până la două săptămâni, însoțită de o reducere drastică a efectelor secundare”, explică oamenii de știință americani. (L.P.)

Lasă un comentariu