În aceste zile, Mihail S. Târnăveanul a postat un articol care ne atenționează asupra unui pericol iminent, generat de neeminenți. Este vorba de reorganizarea teritorială a României în regiuni, pe motiv că, în actuala configurație administrativ-teritorială a țării, pe județe, nu suntem prea pricepuți în a întocmi proiecte cu finanțări nerambursabile de la Uniunea Europeană. Desigur, sunt diferite opțiuni și interpretări politice, dar, mai întâi, trebuie înțeles că cei ajunși la guvernare, în baza voturilor populației din România, nu sunt nici mai deștepți ca alții, nici mai cinstiți. Populația le-a dat votul de încredere, iar cei ajunși la putere se comportă cu ea, cu populația, de parcă ar fi jucăria lor. Singura diferență este că ei au primit funcții, putere de decizie, salarii consistente și multe alte avantaje pe care și le-au atribuit, pe parcurs. Poate că deja au aflat multe persoane, unul dintre cei mai înverșunați promotori ai regionalizării țării este primarul Emil Boc, al municipiului Cluj-Napoca. Desigur, una este să fii vioara întâi într-un municipiu, alta e să fii la nivel de județ, dar cu totul diferit este să fii pentru o regiune, care, include, să zicem, 7-8 județe. Făcând abstracție de alte criterii pe care ideea o promovează, argumentul principal este cel economic. La acesta se adaugă cel social, cultural, de învățământ, de sănătate și altele. Oprindu-mă la criteriul sau argumentul economic, pentru a reuși ca lider pus în funcție, trebuie să stăpânească noțiunile, teoria și practica, fiindcă una este să vorbim de microeconomie, cum ar fi gestionarea unui atelier, a unei fabrici sau a unui ansamblu de unități productive la nivel de localitate, și alta este problema, și, toată teoria, când este vorba de macroeconomie, care este o altă poveste. Adică, un economist care este pus în funcția de ministru, trebuie să fie specializat în macroeconomie. Dacă nu este și nu are consilieri de specialitate, eșecul său este garantat. Dar, până aici am atins probleme de minister, de ramură a economiei. Cine este numit în funcția de prim-ministru, trebuie să aibă o viziune de ansamblu, foarte bine pregătit în macro și mega economie. Aceste lucruri nu se însușesc la ședințele puzderiilor de partide pe care le avem. Mega economia se referă la strategii economice la nivel mondial. Noi, de peste 30 de ani, la aceste capitol am avut, în privința funcțiilor de decizie, repetenți aflați în afara problemelor. Revenim la Emil Boc, vedeta în funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca. În perioada în care a fost prim-ministru, a fost jalnic. Ca primar al municipiului Cluj-Napoca, face față solicitărilor cu brio. Asta este capacitatea sa. Nu este de neglijat acest lucru, fiindcă, nu este la îndemâna oricui să ocupe această funcție, sau altele. Dar! Dacă el va fi pus drept tartore peste vreo 7-8 județe, comasate în regiune, va avea putința și potența s-o gestioneze? Mă îndoiesc. Domnilor guvernanți, lideri și orice alte categorii care ați ajuns la funcții de decizie, mai întâi studiați temeinic, să fiți în clar cu rolul, locul și responsabilitatea voastră în societate. Dumnezeu să fie cu mila, fiindcă populația nu va fi. Redau în continuare articolul publicat de Mihail S. Târnăveanul:·
“Integritatea teritorială a Țării nu se negociază! Respingem orice proiect de regionalizare. Să faci regionalizarea României, mai ales cu USR și UDMR (care știu să negocieze și să impună condiții) la guvernare, înseamnă să deschizi larg porțile autonomiei teritoriale pe criterii etnice. Asta intenționează, cât de curând, cel mai târziu în toamnă, guvernul Câțu, principalul promotor al chestiunii fiind Emil Boc, fostul prim-ministru de tristă amintire, care vrea să reintre în “politica mare” de la București, prin această viziune toxică, ce are două direcții ideologice, ambele de inspirație autonomistă: Transilvania produce mai mulți bani decât celelalte provincii istorice românești, Bucureștiul subminându-i dezvoltarea și mult trâmbițata absorbție a fondurilor europene care, vezi Doamne, nu se poate întâmpla din cauza organizării administrative pe județe. Seamănă cu teoriile lui Lucian Boia, care spun că Voievozii și Eroii nu ne lasă acum să muncim și să ne dezvoltăm și de aceea trebuie scoși din memoria colectivă, implicit din manualele școlare. Așadar, “marele” Boc Emil este săgeata care se duce la “Centru”, tocmai pentru a submina Centrul, adică statul național român. Strategia antinațională a preconizatei regionalizări se pliază perfect pe conceptul internaționalist promovat de UE, anume acela de Europă a regiunilor, care sapă adânc la temelia statelor naționale. Într-o țară ca România, unde politica Ungariei și a satelitului ei, UDMR, vizează în modul cel mai clar cu putință obținerea autonomiei teritoriale pe citeriu etnic a zonei care configurează “harta” Dictatului de la Viena, regionalizarea României înseamnă o vulnerabilitate majoră pentru statul național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Argumentele economice pentru regionalizare, întotdeauna vor isca dezbateri pro și contra, găsindu-se pe ambele părți argumente. Regionalizarea nu se combate prin argumente economice, ci printr-un singur fapt: păstrarea de jure și de facto a integrității teritoriale a României, ce presupune stoparea oricăror cadre ce ar facilita dezvoltarea unor regiuni autonome. Există mai multe variante ale acestui proces, cele mai dure fiind ale UDMR, care dau copy-paste pe Dictatul de la Viena și cea inițiată de Boc, care cuprinde Covasna, Harghita și Mureș la un loc. Coridorul spre granița de vest se poate realiza cu ușurință însă și, în acest caz, printr-o dirijare strategică a diferitelor linii de finanțare, venite din Ungaria și UE, regiunile putând avea o relație directă cu UE, realizându-se, astfel, de facto, o zonă distinctă, privilegiată din punct de vedere economic, zonă care este deja conturată de politicile economice, culturale și educaționale ale Ungariei în Transilvania. Regionalizarea în acest context nu va avea doar valențe strict tehnice, administrative, ci în primul rând etnice, suprapunându-se peste ideea de autonomie culturală, care nu înseamnă cenacluri de poezie, ci limba maghiară a doua limbă oficială într-un stat român care se va afla într-o și mai puternică disoluție.
Pentru ca toate acestea să fie “înghițite” mai ușor de opinia publică, tot în toamnă, Parlamentul va respinge, probabil, noul proiect de lege al autonomiei “ținutului secuiesc”, dând dovadă de “patriotism”, scoțându-se mai apoi, în față, proiectul lui Emil Boc, care, chipurile, nu are nicio legătură cu destrămarea României. Nu este exclusă însă și ipoteza ca Parlamentul să adopte legea autonomiei culturale a “ținutului secuiesc”, făcându-se, în același timp, și regionalizarea, variantă care ar duce într-un timp extrem de scurt, până într-un an, la dispariția României, așa cum o știm astăzi. Nu vom accepta nicio variantă, oricât de frumos ar fi împachetată în așa-zisa reformă administrativă, care ne va “îmbogăți” peste noapte, căci, oricum, ridicarea avuției țării nu vine din fărâmițarea ei, ci din oprirea jafului național, stoparea vânzării resurselor, recuperării măcar parțiale a celor date deja și protecția capitalului autohton. Rămânem fermi pe poziții: România nu se rupe! Împotriva regionalizării, autonomiei și scoaterii din Constituție a noțiunilor de stat național, unitar, indivizibil, vor fi prezenți în stradă zeci de mii de oameni. Peste noi nu se va trece. Așa să ne ajute Dumnezeu!”.
