IPOCRIZIE, DEMAGOGIE ȘI OPORTUNISM ÎN POLITICĂ

Printre alte ingrediente care au otrăvit politica de-a lungul istoriei, și cu atât mai mult în prezent, alături de impostură, pe care am analizat-o în articolul anterior, se regăsesc și aceste nonvalori morale și sociale ce conduc la asemenea disfuncționalități în acest domeniu responsabil al societății umane, fără de care cei mai mulți actori de pe scena mare și mică a politicii nu ar fi avut acces la putere și în politică, în general. Astfel, instituțiile de vârf ale puterii legislative, prezidențiale și guvernamentale, au devenit scene politice pe care s-au făcut și se fac jocuri murdare ale politicii, pe un scenariu scris atât din interiorul țării, cât și din afară. Astfel, mulți dintre acești actori politici răspund acestor comenzi și nu intereselor celor care i-au propulsat în aceste instituții ce reclamă competență, profesionalism și deontologie politică și morală, de care cei mai mulți dintre aceștia sunt lipsiți, neexistând excepții de la regulă.

IPOCRIZIA. În ceea ce privește această nonvaloare, regăsită în orice regim politic, din perspectivă morală se manifestă prin simularea unei virtuți morale sau a unei atitudini favorabile față de cel/cei la care se raportează ca demnitar politic, ascunzând adevărul și lipsa convingerilor că promisiunile făcute nu au sustenabilitate, devenind doar un mijloc pentru atingerea scopului urmărit. Prin urmare, într-un sens general, ipocrizia înseamnă disimulare, prefăcătorie și tot ceea ce încorporează cuvântul falsitate și fariseism politic (problemă pe care am analizat-o în alte împrejurări în această publicație). Ipocriți sunt și acei politicieni care practică un comportament duplicitar sau cei care critică ceva, cum se întâmplă din partea celor din opoziție, a cărei stări criticate se datorează, în primul rând, lor, fiind cunoscut în acest context sintagma “greaua moștenire”, prin care încearcă să-și ascundă incompetența de care au dat dovadă atunci când au fost la putere și au gestionat treburile țării. Ipocrizie este și pretenția că știi ceva care îți este necunoscut, pretenția că ai o atitudine pe care nu o poți dovedi, că ești loial față de interesele alegătorilor și promisiunile făcute, fără să fii așa, dar și pretenția că ai fi cine nu ești - un cabotin cameleonic, cum se cred acești impostori și ipocriți din politica românească postdecembristă. Asemenea oameni prefăcuți au existat în politică și vor exista atâta timp cât lipsește cultura politică, spiritul critic și justițiar, dincolo de orice partizanat politic subiectiv al alegătorilor care au adoptat și practicat un comportament electoral emoțional, în afara rațiunii sociale, morale și politice. Punctul paroxistic al ipocriziei este atins de cei care strigă, în gura mare, “fără penali”, asemenea sintagmei “hoții strigă hoții”, sau a celor care vor să radicalizeze politica, astfel că dintr-o “mlaștină politică”, prin asanare, să o aducă la parametrii normali și funcționali, nefăcând decât să o afunde și mai mult prin greutatea dosarelor penale deținute de unii, chiar și din rândul “talibanilor radicaliști”, cunoscuți sub sintagma consacrată de neomarxiști, mai degrabă de trădători decât cea pe care, în mod ipocrit, o afișează, de salvatori de țară și neam, cum sunt și în ce scop au intrat în politică și au acaparat vremelnic puterea. Știm cine sunt aceștia și care le este cartea de vizită, pe care este scris ipocrizie, demagogie și oportunism politic!

DEMAGOGIA. Se află în imediata proximitate a imposturii și ipocriziei politice, care, asemenea lor, este o atitudine și o strategie politică de manipulare a maselor, prin apelul la minciună, prejudecăți, emoții, temeri și speranțe sau prin intermediul unui discurs lingușitor prin care se încearcă manipularea celor conduși de către cei care conduc, pe fondul acestor relații verticale de subalternare ale puterii. Demagogul se poate observa din numărul promisiunilor și a minciunilor proferate în campania electorală, terenul cel mai fertil al demagogiei și demagogilor reprezentându-l aceste activități politice. De aceeea, discursul demagogului iese din domeniul rațional și este orientat către instinctele, frustrările și temerile poporului, invocând starea precară a economiei și a infrastructurii, pe care au preluat-o de la înaintașii lor, incriminându-i pe aceștia pentru haosul în care au lăsat țara, încercând ca prin această incriminare să acopere aceste limite ale competenței lor. În plus, demagogul încearcă să obțină satisfacerea imediată (formală) a celor mai evidente așteptări sau dorințe ale publicului țintă, fără a căuta interesul general, cu scopul de a obține aprobarea și de a câștiga sprijin din partea electoratului. De aceea, demagogii fac promisiuni concrete și “aplicabile”, pe termen scurt și mediu, și nu pe termen lung și de ordin utopic, greu credibile și convingătoare. În acest scop, apelează la o retorică persuasivă demagogică, care să convingă, fiind conștienți de aspectul demagogic al acestor promisiuni pe care nu le vor putea onora. Știm cu toții cine sunt cei care au făcut asemenea promisiuni demagogice și populiste, neexistând excepție de la regulă! Unii dintre ei sunt după gratii, alții au fost, iar alții își așteaptă rândul!

OPORTUNISMUL. Este considerat unul dintre cele mai nocive nonvalori din “lanțul trofic” al politicii și politicienilor imorali și incompetenți, care s-au cățărat pe ramurile de la vârful politicii și ale puterii, fiind foarte greu de schimbat. Este acea atitudine lipsită de principialitate și moralitate, care în vederea ascensiunii politice și pentru satisfacerea intereselor personale, adoptă și aplică, după împrejurări, principii și păreri potrivite momentului și scopului urmărit, după cum bate vântul, ca să folosesc o expresie încetățenită, fiind în măsură să “calce chiar și pe cadavre” pentru a-și atinge scopul. Exemplul cel mai elocvent al oportunismului, în cadrul politicii este traseismul și trocul politic, prin care a fost transformată, de unii politicieni, scena politicii, într-un bâlci și arenă de circ, la vedere. Forma cea mai nocivă însă a oportunismului este trădarea de țară, când politicienii se lasă cumpărați în schimbul unor privilegii. De regulă, acești oportuniști - trădători se află la nivelul de vârf al politicii și puterii, motivația fiind cu mult mai complexă, aparținând unor mecanisme și strategii oculte, care sub sloganul demagogic și ipocrit al intereselor naționale, nu fac altceva decât să vândă avuțiile naționale - țara, în favoarea intereselor personale și de grup.

Lasă un comentariu