EVALUAREA NAȚIONALĂ A ABSOLVENȚILOR DE CLASA A VIII-A

Distribuie pe:

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor

Duminică, 4 iulie, Ministerul Educației a publicat, pe site-ul dedicat, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale în perioada 22 - 25 iunie.

În județul Mureș au fost depuse 453 de contestații. În urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 73,5%. La proba de Limba și literatura română, 2.460 candidați (72,7%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, patru au obținut nota 10.

La Matematică, 2.114 candidați (62,61%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 22 au obținut nota 10.

La Limba și literatura maternă, 1.101 candidați au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar șapte candidați au obținut nota 10.

Un candidat a încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

În prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 16-22 iulie. Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022, va avea loc în 24 iulie, a precizat prof. drd. Sabin-Gavril PĂȘCAN, inspector școlar general la IȘJ Mureș.

Absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susține aceste probe în etapa specială, care a început ieri, 5 iulie.

Lasă un comentariu