PESTE 18.000 DE NOTE MODIFICATE LA EVALUAREA NAȚIONALĂ, DUPĂ CONTESTAȚII. CAZURI FLAGRANTE DE MĂRIRI

Distribuie pe:

Peste 18.000 de cazuri de note schimbate după contestațiile depuse la Evaluarea Națională din acest an. Au fost și situații flagrante, de note mărite cu câteva puncte. Un elev din Galați care a primit inițial nota 3 a ajuns la 8,25 după ce a depus contestație.

“Elevul este înscris la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați și a obținut nota 8,90 la Limba Română și 8,25 la Matematică, după contestație. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, astăzi, că “îmi place să cred că profesorii care au avut erori mari de evaluare nu vor mai corecta niciodată”, conform edupedu.ro.

Cazuri de note mărite flagrant după contestații

În cazul în care, după contestație diferența este mai mare de un punct, în plus sau în minus, președintele comisiei de contestații trebuie să numească o nouă comisie formată din doi profesori, alții decât cei care au corectat inițial lucrările, conform metodologiei Evaluării Naționale.

Potrivit Ministerului Educației, au fost înregistrate 20.268 de contestații, dintre care 11.302 la Limba și literatura română, 8.803 la Matematică și 163 la Limba și literatura maternă. Numărul total de contestații a fost mai mare, comparativ cu anul trecut, când s-au înregistrat 15.275 de contestații.

La nivel național, în urma contestațiilor, peste 12.500 de note s-au majorat, iar aproximativ 6.000 s-au micșorat. Fapt care demonstrează ca peste 18.000 de lucrări nu ar fi fost notate corect.

În Galați s-au înregistrat 740 de contestații, dintre care 374 la Limba și Literatura Română și 366 la Matematică, conform unui document al Ministerului Educației. Doar în Galați, după contestații, 424 de note au fost mărite și 250 au fost micșorate.

Situația a stat astfel în privința contestațiilor, la nivel național

Limba și literatura română - 11.302 contestații (9,15% din totalul lucrărilor notate). Matematică - 8.803 contestații (7,14% din totalul lucrărilor notate). Limba și litera-

tura maternă - 163 de contestații (2,05% din totalul lucrărilor notate). Numărul total din acest an al contestațiilor a fost în creștere, comparativ cu anul trecut, când au fost înregistrate 15.275.

ÎN 42 DE LICEE DIN ȚARĂ, NICIUN ELEV NU A LUAT BACALAUREATUL. CUM S-A AJUNS LA ACEASTĂ SITUAȚIE DEZASTRUOASĂ

În țară sunt licee în care niciun absolvent nu a reușit să obțină notă de trecere la examenul maturității. O explicație pentru rezultatele rușinoase ar fi faptul că elevii ajunși în aceste licee au fost admiși cu note de 2 și 3. Și au rămas la același nivel la finalizarea studiilor.

Astfel, în 42 de licee din țară, niciun elev nu a luat examenul de Bacalaureat 2021, în sesiunea iunie-iulie.

Aceste licee sunt în județele Alba, Arad , Bacău, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Maramureș, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui și Vâlcea, după cum arată platforma bacplus.ro.

Astfel, din 1.452 de instituții de învățământ, în 42 de licee din țară, procentul de reușită este 0% la examenul de Bacalaureat 2021.

evz.ro

Lasă un comentariu