În fiecare an, pe 8 iulie, străbunicii noștri țineau sărbătoarea Pricopului, numită și Precup, Pricoche sau Procopii. Se crede că Pricopul… pricopește grâul, secara, orzul, ovăzul. Prin “pricopit” se înțelegea pârguirea grânelor.
Dacă unii oameni uitau, cumva, să serbeze cum se cuvine ziua Pricopului, aveau surpriza neplăcută să constate că sfântul le “prichește” grânele, adică le grăbește uscarea, înainte ca acestea să “bage” bob în spic.
În ziua de 8 iulie nu se muncea, se considera că Pricopul purta de grijă celor ce lucrau pe câmp, apărându-i de vânturi și de foc. Dacă ziua Pricopului era ținută potrivit datinilor bătrânești, țăranii erau convinși că sfântul le va apăra semănăturile de grindină, iar pe oameni îi ferea de foc și de opărire cu apă fiartă.
În alte părți, exista credința conform căreia Pricopul, mulțumit de felul în care oamenii îi respectă ziua, arde pietrele de gheață (grindina). Pe pământ nu mai ajungea gheața care distrugea culturile, ci ploaie curată. Așa se explică și vorba că “de Pricop arde piatra în apă”!
Pentru a nu îl supăra pe Sfânt, femeile făceau pâine și colăcei, pe care-i împărțeau copiilor, pentru a nu avea boli tot timpul anului. O parte din colacii copți se lăsau în holdă, drept ofrandă Sfântului Pricopie, pentru ca grânele să nu se usuce înainte de vreme.
Se mai spune din oameni bătrâni că, de la această zi înainte, nu mai cântă cucul.
În vremuri de mult apuse, Pricopie se ținea de femei, ca să nimerească bine coptul pâinii, al mălaiului și al altor aluaturi, ca să nu se pripească. În această zi, se muncea doar până la amiază în câmp. Ziua se ținea pentru bunătatea cea mare a lui Pricopie, căci se crede că poartă o deosebită grijă muncitorilor de câmp. În unele zone montane, această zi era numită Ziua lupilor. Sătenii o serbau, pentru ca lupii să nu le mănânce vitele.
Printre multele credințe populare ale acestei zile, era și una înfricoșătoare: babele speriau oamenii că i se îmbolnăvesc copiii aceluia care îndrăznește a lucra în această zi. (sursa - mesagerulneamt.ro) (I.S.)
