DATORIA NOASTRĂ SFÂNTĂ: SĂ SALVĂM BASARABIA!

Ocupându-ne prea mult de pericolul din vest, care este cât se poate de real și mereu actual, scăpăm din vedere de multe ori problemele de la granița de nord și de est. Pericol care, deși mai latent, este și el foarte vechi și permanent în același timp, atârnând deasupra capului nostru ca “Sabia lui Damocles”, cum spune proverbul. Este vorba despre ruși în general și ucraineni în special. Două națiuni într-una, ele dedublându-se sau mergând împreună în funcție de interesele momentului. Tocmai recent, țarul Putin afirma că rușii și ucrainenii sunt de fapt aceeași nație.

Privind după faptele vecinilor noștri de-a lungul vremii în raport cu noi, s-a ajuns la concluzia că singurul nostru vecin și prieten ar fi Marea Neagră. O apreciere ce privește trecutul, pentru că, după ceea ce se petrece astăzi în apele ei, se pare că am pierdut-o și pe aceasta. Așadar, deși suntem sub tutela NATO, de unde primim asigurări zdravene în privința securității noastre, n-ar trebui să ne culcăm deloc pe o ureche, pentru că amenințările de destrămare a țării vin din toate părțile. Aceasta, poate, tocmai pentru a ne închide gura cu privire la solicitările noastre, de recuperare a unor teritorii însușite recent din punct de vedere istoric, prin rapt, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, de către Uniunea Sovietică de atunci, în baza odiosului Pact Ribbentrop-Molotov, încheiat la 23 august 1939, pact pe care toată lumea îl dezaprobă, dar nu face un pas pentru a-l anula în practică.

Este vorba de cei 53.730 kmp, care lipsesc din cei 90.669 kmp din Moldova istorică a lui Ștefan cel Mare, pe care au redus-o la numai 35.806 kmp, cât măsoară astăzi Moldova și care ar trebui să fie astăzi în granițele României. Nordul Bucovinei, Ținutul Herței și Basarabia sunt acele părți de pământ românesc desprinse samavolnic de către sovietici din trupul României Mari, și care astăzi au ajuns în custodia Ucrainei și a Rusiei, pentru că actuala Republică Moldova, deși cu etichetă de stat independent, cunoaște încă din plin povara vechiului stăpân.

Pentru a vă atrage atenția asupra marelui pericol rusesc care ne amenință, nu doar de azi, de ieri, ci de secole, pericol de care e necesar să ne ferim ca de ciumă, și de care odată și odată va trebui să ne punem la adăpost, am abordat pe larg, pentru cititorii noștri, în dinamică istorică, problematica lui, de la cauză la efect, scriind, pe această temă, pe măsura propriilor posibilități, un serial de 10 editoriale începând de joi, 1 aprilie a.c., la care se adaugă cel de azi, care premerge alegerilor parlamentare anticipate care vor avea loc duminică, 11 iulie a.c., în Republica Moldova și care sunt cruciale pentru aducerea acestei așchii de Românie pe drumul Europei.

Iată și titlurile editorialelor despre care este vorba: “Să-i cunoaștem, cât de cât, și pe vecinii noștri ruși (joi, 1 aprilie); România, buturuga mică din calea planslavismului (8 aprilie); România a plătit scump pentru rolul ei de “buturugă mică” în calea expansiunii rusești (15 aprilie); Ucraina și sacrificiul nostru istoric (22 aprilie); Ucraina uzurpatoare de teritorii străine, inclusiv pământ românesc (6 mai); Am crezut în lup, dar lupul nu s-a schimbat (13 mai); Ne-am ales cu praful de pe tobă (20 mai), Speranța totuși nu moare (27 mai); Fatidicul an 1812 în conștiința Basarabiei de azi (3 iunie ); Permanentul pericol rusesc (10 iunie), la care se adaugă cel de azi, 7 iulie: Datoria noastră sfântă: să salvăm Basarabia!

Cei care vor reuși să pună la un loc gândurile și judecățile de valoare ce răzbat din aceste articole vor înțelege mai bine nu numai trecutul pe care românii l-au trăit în preajma acestei superputeri de o rapacitate ieșită din comun, dar și viitorul ce ne așteaptă, dacă nu vom reuși să scoatem de sub influența Rusiei, cât mai repede posibil, pentru primul pas Basarabia. Acel capăt de țară românesc, răpit de peste două secole de hulpavul imperiu țaristo-sovietic, și care acum pare a fi o bucată de pământ, o așchie de țară, cum obișnuiesc să-i spună acesteia românii de peste Prut, care atârnă în bătaia vântului, pendulând periculos între două destine, între est și vest, și pentru care nu există o alternativă certă.

Românii, în general, și moldovenii, în special, au suferit mult din cauza apropierii Rusiei de granița noastră acum două-trei secole, ajungând etapizat în cele din urmă cu granița pe Nistru, până unde se întindea de drept Moldova la momentul 1812. Românii au simțit pe spinarea lor efectele kazaciocului încă din 1711-1713, când rușii au purtat primul război cu turcii pe pământul Moldovei, cu toate că granița era încă departe de ea, pe Bug, după care înaintând cu granița spre vest, pe Nistru, la 1792, a crescut tot mai mult frecvența războaielor duse cu turcii, preferate a se desfășura pe pământ românesc, în așa măsură încât la 1812, tot în urma unui război cu turcii, și-au permis anexarea Basarabiei, iar la 1878, după terminarea războiului cu turcii la Plevna și Vidin, unde România a avut o contribuție esențială “să rețină” la retragerea spre casă, “drept răsplată” cele trei județe din sudul Basarabiei: Bolgrad, Ismail și Cahul, care astăzi fac parte din Ucraina.

Supliciile la care românii din Basarabia au fost supuși au fost enorme, de neimaginat, atât în imperiul țarist (1812-1917), cât mai ales în perioada sovietică, din 1944 încoace. Obiectivul atât al rușilor, cât și al sovieticilor a fost același: exterminarea biologică a românilor prin cele mai cumplite metode: înfometare, deportări, crime în masă și rusificarea și sovietizarea celor rămași, cu accent deosebit pe determinarea acestora să-și piardă nu numai rădăcinile, ci și să devină dușmani feroce ai țării din care provin. Așadar, basarabenii au suferit enorm pentru noi, toți, care suntem români, pentru faptul că țara noastră, așa cum a fost, a stat ca o stâncă, o piedică de neclintit în calea împlinirii visului lor multisecular de slavizare a continentului prin realizarea acelui planslavism, de unire a slavilor din nord și est cu a celor din Balcani. Pentru că nu s-a putut mai mult, îndeosebi din cauza intervenției principalelor țări occidentale, Basarabia și Bucovina constituie tributul pe care l-am plătit noi, românii, ca să existăm așa cum suntem astăzi.

A sosit momentul ca fiecare cetățean român de la vest de Prut să înțeleagă nevoia unei ofensive spre est, pentru a salva Basarabia. Nu cu arma în mână, lucru acesta ar fi de neconceput, ci cu dorința de a scoate din ghearele rusești această provincie, punând-o la adăpost sub umbrela Uniunii Europene, acolo unde se află și patria ei mamă, România, chiar dacă unirea de care vorbim atât de mult și facem atât de puțin va fi în plan îndepărtat, dacă va fi. Dar datoria noastră de onoare, de români este să facem tot ce depinde de noi pentru a crea, alături de frații basarabenii care-și doresc acest lucru, și dintre aceștia sunt tot mai mulți, acea emulație și acea masă critică, care să decidă, odată pentru totdeauna, drumul spre civilizația europeană a acestei provincii românești batjocorită, furată și schingiuită de o putere primitivă, care nu cunoaște mila și nici omenia atunci când dorește supremația în Europa.

În consecință să “ținem pumnii” moldovenilor noștri să se mobilizeze în așa măsură la alegerile parlamentare de duminică, 11 iulie a.c.,încât să scrie în istoria lor acea pagină de glorie mult așteptată, necesară pentru întoarcerea cu fața spre Europa și spre Țara-mamă a acelei provincii de mult înstrăinate de cei mari, și care acum e momentul să aibă parte de o cu totul altă viață, cu adevărat românească și europeană.

Lasă un comentariu