BASARABIA - SENS UNIC: DE LA EST SPRE VEST - TRECEREA PRIN APE... TULBURATE

Distribuie pe:

La cel mai înalt nivel al țării, lucrurile decurg ca aproape în orice țară... europeană.

În ziua respectivă - la 14 iunie curent - Președintele Maia Sandu l-a felicitat pe omologul său rus, Vladimir Putin, “cu ocazia sărbătorii naționale a Federației Ruse - Ziua Rusiei”. Ba mai mult de atât - în mesajul Domniei Sale de felicitare se spune că această zi “este o bună oportunitate de a confirma disponibilitatea Republicii Moldova de a continua un dialog constructiv și deschis cu Federația Rusă”, fiind convinsă că “prin eforturi comune, cooperarea existentă între Moldova și Rusia va cunoaște o dezvoltare dinamică constantă în beneficiul celor două state și popoare”.

Noi zicem: Dă, Doamne! O mână de președinte de țară, cinstit întinsă către Rusia. Propuneri făcute Rusiei cu sufletul deschis, la care se așteaptă un răspuns pe măsură.

Să sperăm că Rusia nu va rămâne datoare și va accepta această mână întinsă.

Iar la noi în țară - lupta continuă. Potrivit lui Andrei Spînu, secretar general al Partidului Acțiune și Solidaritate, anumite forțe politice organizează cel puțin 30 de grupuri care au ca scop să provoace echipele teritoriale și locale ale PAS, dar și să destabilizeze întrunirile electorale organizate de PAS.

La fel, susține el, aceștia planifică proteste la instituția prezidențială, sediul PAS și acasă la liderii formațiunii.

Deci, spunem noi, corupții și penalii în disperare de cauză, în loc să-și promoveze programele electorale ce-ar ține de bunăstarea țării, a cetățenilor, ei fac tocmai contrariul: încearcă, prin orice metode, să saboteze alegerile parlamentare din 11 iulie, să destabilizeze electoratul, să-l disperseze.

Să sperăm însă că se va întâmpla invers, și cetățenii în loc să fie dezorientați de aceste provocări criminale, să-și deschidă larg ochii și să înțeleagă mai bine ce se întâmplă cu adevărat în această țară, și cine le vrea binele, și cui prea puțin le pasă de soarta celor mulți și obidiți, ei gândindu-se, de fapt, cum să-și umple mai degrabă, din sudoarea poporului, propriile buzunare.

Andrei Spînu mai este convins că scopul lor final este filmarea situațiilor de conflict și promovarea acestora pe rețelele de socializare și în mass-media controlată de aceștia, și-i îndeamnă pe cetățeni, pe membrii PAS și pe susținători să nu se lase provocați și să continue să facă o campanie curată și corectă.

Și-ntr-adevăr, doar așa vom izbândi: contrapunând unor descreierați fapte demne de viitorul nostru, acțiuni cinstite și corecte întru luminarea tuturor concetățenilor noștri.

De altfel, spuneam în materialul precedent vizavi de niște atacuri ale socialiștilor la adresa unioniștilor, pe care le consideram inutile, unioniștii fiind deja dezbinați între ei din cauza propriilor orgolii, că socialiștii ar trebui să-și facă regulă în propria “bucătărie”. Suntem nevoiți să adăugăm: ar trebui să-și pună în ordine și în... modul de gândire (și nu doar în cel de exprimare), căci avem impresia că frica pentru pierderea alegerilor le-a intrat atât de adânc în oase, încât deja au luat-o razna rău de tot. De altfel, cum mai putem califica declarațiile deputatului socialist Nicolae Pascaru, care în cadrul unei conferințe de presă ținută la sediul de campanie al Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor l-a făcut pe fostul președinte Igor Dodon lider al Partidului Acțiune și Solidaritate, fără să-și dea seama de eroare?

În ce privește vaccinarea, iată că România, Țara-Mamă, a ajuns la un surplus de doze de vaccin anti-COVID-19 (la un atare surplus s-a ajuns și peste tot la nivel european), iar autoritățile de la București susțin că până la finalizarea și intrarea în funcțiune a mecanismului de re-vânzare a vaccinului, România îl va dona Republicii Moldova.

Țara-Mamă a donat până acum republicii noastre, în mai multe tranșe, 405.600 de doze de vaccin anti-COVID. Altfel n-am fi ajuns în una dintre ultimele zile la doar 35 de infectați.

E-adevărat, ne-au donat din rezervele lor și alte țări, inclusiv Rusia - peste 200.000 de doze de vaccin Sputnik V, și China - un lot de 152.000 de doze de Sinopharm, am primit mii de doze de vaccin și prin intermediul platformei COVAX, cărora le mulțumim, de asemenea, tuturor, din suflet pentru neprețuitul ajutor.

Cu regret, deși Republica Moldova a recepționat până în prezent 1.032.790 doze de vaccin anti-COVID, precum arată date ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, din totalul de seruri au fost administrate doar circa 539.000.

A fost o muncă de-a dreptul titanică găsirea, atragerea și recepționarea acestor vaccinuri, care a căzut în totalitate, și o spunem fără a exagera câtuși de puțin, pe umerii Maiei Sandu, președinta republicii noastre. Domnia Sa ne-a scos cu demnitate și cu cinste din prăpastia fără de fund, care își deschisese deja gura să înghită o parte din populație, dacă n-ar fi intervenit atât de promt și de energic.

Mi-i și groază să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat în această sferă a sănătății, dacă guvernarea socialistă nu și-ar fi dat demisia. Nu cred că am fi ajuns zile prea bune, cu demersurile lor întârziate către toți producătorii de vaccinuri.

În fine, iată că având-o pe Maia Sandu președintă, am ajuns la un liman.

Dar mai avem să trecem prin niște ape nu atât tulburi, cât intens tulburate de cei care, furând cât nu mai încape, prin diferite scheme doar de ei știute, sunt gata să se prindă și de un pai, doar-doar vor ieși la malul mult dorit, sperând să câștige alegerile parlamentare din 11 iulie curent.

Iar noi vom lupta ca oamenii cinstiți și la locul lor să câștige aceste alegeri parlamentare mult așteptate.

Nina JOSU

AM RĂMAS URMAȘII MARILOR SOCIALIȘTI

Acum, când până la alegerile anticipate au mai rămas zile numărate, toate partidele înregistrate la CEC și, în special, blocul comuniștilor și socialiștilor, se întrec în promisiuni electorale. Toți demnitarii promit marea cu sarea, fără să țină cont de posibilitățile financiare și materiale ale acestui stat sărac și furat, din care o bună parte a populației a emigrat și emigrează în continuare în toate țările lumii, căutându-și un loc de Muncă. Iată la ce a ajuns statul nostru “independent” Republica Moldova, care, pe parcursul a treizeci de ani, în cea mai mare parte, a fost condus de comuniști și care la toate alegerile electorale au minciunit poporul credul, ca să-i voteze masiv, iar slugile poporului au prădat țara.

Să ne aducem aminte aici de acei conducători comuniști care la alegerile parlamentare din trecut ne promiteau că vom trăi ca în sânul Domnului. Aceștia au fost persoane de rang înalt - Sangheli, Lucinschi, Moțpan, Voronin și ceilalți. Ei ne asigurau că trecem de la socialism la capitalism. N-a fost să fie! Din contra, dânșii au încercat să ne întoarcă din nou la socialismul “dezvoltat” al lui Brejnev. Iar Voronin începuse să introducă în școli pioneria, comsomolul etc. Tot el a instalat busturile unor conducători ai armatei sovietice în multe raioane ale Moldovei, a construit complexul architectural la Șerpeni, pe malul Nistrului, în cinstea soldatului sovietic, care ne-a ocupat Basarabia în 1940 și în 1944. Voronin se vedea un Stalin al republicii. El ordonase ca portretul lui să fie atârnat în birourile tuturor organizațiilor de stat. Din cauza conducerii proaste a comuniștilor lui Voronin, cetățenii republicii au început să părăsească țara ilegal. Tot din cauza sărăciei, la care au fost supuși, locuitorii acestei așchii de Românie, pe 6-7 aprilie 2009, în frunte cu tineretul, se adunase spontan în centrul Chișinăului, declanșând o adevărată revoluție împotriva conducerii comuniste a lui Voronin și K. Lozinca la zi era “Jos comuniștii!” “Jos voroniștii!”.

În timpul ciocnirilor cu forțele de ordine au fost distruse clădirile președinției, parlamentului. Ca rezultat, pentru o anumită perioadă, comuniștii au fost înlăturați de la putere. Cu regret, poporul credul totuși i-au votat pe cei mai slab instruiți și fără experiență, dar ideologizați până-n oase, care ne-au condus pe făgașul celor 30 de ani de independență.

Dacă R. Moldova nu ar fi încăput pe mâinile acestor Sangheli, Moțpan, Lucinschi, Voronin, Tarlev, Greceanâi sau a lui Dodon, trădător de neam, care a furat și a sărăcit fără milă țărișoara, alta era să fie soarta noastră. Dacă liderii, care ne-au condus, ar fi fost înțelepți, mai instruiți, mai rezonabili, mai puțin corupți și mai puțin încorsetați de tot felul de clișee formate în regim sovietic, poate că astăzi eram în Uniunea Europeană alături de România și Țările Baltice și nicidecum în Uniunea Asiatică cu care nu avem nimic comun, de la care miroase a sărăcie.

Despre conducerea socialistă-comunistă-agrariană s-ar putea scrie romane. Dar să ne oprim aici și să cugetăm: “Mai face să-i votăm și altădată?”

Nu vedeți cum scursurile comuniste se avântă și azi în alegerile anticipate cu minciuni și gogonele numai să apuce hățurile puterii. Totuși cred în electoratul R. Moldova, care s-a fript de atâtea ori, aducându-i la treucă pe comuniști și celelalte lichele. Astăzi, sper eu, când cetățeanul va primi buletinul de vot, poate fi în stare să mai gândească puțin, să judece în dreptul cărui nume să aplice ștampila “Votat”.

Chem electorii să voteze partidele de dreapta (PAS; DA; AUR; PUN), care împreună cu Președinta țării, Maia Sandu, vor detrona corupția și sărăcia la noi acasă!

Prof. Petru TARHON

ALEGEM GRÂUL SAU NEGHINA?

Acei care nu au știut

a se uni, se vor prăbuși

Cum credeți, ne mai poate astăzi mira cineva cu ceva? Am impresia că de când ne-am pomenit cu așa-zisa independență și suveranitate a republicioarei asteia, am văzut și am auzit de toate: sărăcie, nevoi cât lumea, minciuni de tot felul și promisiuni cât hăul! Dar în ce măsură am învățat a alege grâul de neghină? Nu vă pare că cine spune cea mai mare, mai frumoasă și mai plăcută minciună, aceluia îi credem și pe acela îl votăm?! Interesant, de câte ori ar trebui să ne mintă, să ne jefuiască, să ne umilească și să ne trădeze aceeași persoană fățarnică și lașă, aceeași bandă de hoți-bandiți-tâlhari “cinstiți”, ca să nu-i votăm iarăși și iarăși de-a lungul anilor? Ce ar trebui de făcut ca să ajungă la mintea fiecăruia dintre noi că fratele e frate, sora e soră, că mama ta e mama ta, că sângele apă nu se face, că străinu-i ca și spinul și te-neacă ca veninul?! E chiar așa de greu să înțelegem că ce e bine nu e rău?

Și dacă înțelegem că un salariu mai mare este mai binevenit pentru viața de toate zilele, decât unul mic, o pensie mai mare îți asigură o bătrânețe mai ușoară, atunci de ce marea majoritate căutăm să-i votăm pe acei care ne duc la pierzanie - cât mai departe de salariile și pensiile de peste Prut, de avantajele țărilor din Occident? Să stăm strâmb și să judecăm drept. Votul e în mâna noastră. Avem dreptul să decidem fiecare pentru sine: unde vrem să ajungem și ce trai să ne asigurăm. Nu face, totuși, să ne luăm după minciunile și promisiunile celora care urmăresc un singur scop: să fure, să fure, să fure, ca să le fie lor bine și urmașilor lor. Uitați-vă, dragii mei, ce fac tâlharii în campania electorală: se zvârcolesc ca șerpii pe o tavă încinsă, ca balaurii cu douăsprezece capete se rășchiră prin toate localitățile să ne prindă în mrejele lor și să facă din noi ceea ce au tot făcut zeci de ani: să semene ură între neamuri, să ne prade, să murim din cauza sărăciei, iar cei plecați după un călcâi de pâine în țări străine să nu mai aibă cale întoarsă. Din păcate, mulți primari-neprimari, așa-ziși activiști, cad în mrejele diabolice ale încornoraților și, pentru doi lei în cruce, se înhaită cu ei în campania electorală, căutând să-i atragă în aceeași plasă a pierzaniei pe frații, surorile, rudele, prietenii, consătenii lor. Păzea, neamule! Ei cu foloasele, noi - cu ponoasele! Ei își caută de averile lor, noi rămânem cu nenorocirile noastre. Să luăm aminte: cireșele se trec, iar obrazul rămâne! Hoții-bandiții, cunoscuți de toată lumea, “fură” voturile oamenilor, în mare parte, cu mâinile rătăciților, vânzătorilor, lingăilor, trădătorilor locali. Și atunci? “Aleșii poporului” ajung la troaca cu de toate, iar cei care și-au prostit rudele și prietenii, pentru te miri ce, ca să ajungă hoții-bandiții cu labele până la umăr în haznaua statului, rămân în localitățile lor folosiți și prostiți, alături de acei pe care i-au prostit că, vezi, Doamne, inculpatul Șor cu alde Dodon, Usatâi, Voronin și alte lighioane, după care plânge pușcăria, au să-i fericească.

Spuneți, vă rog, oare acești vampiri încă nu ne-au fericit destul? Încă nu am înțeles de ce sunt capabili?, Mai trebuie iarăși aleși ca să ne îngroape cu tot cu zilele ce ne-au mai rămas?

Doar prin votul nostru, Neamule drag, am putea să-i trimitem la groapa de gunoi a istoriei, în fața justiției, pe toți care au tot guvernat până acum și s-au căpătuit pe căi banditești cu averi fabuloase, iar pe noi ne-au împins pe malul prăpastiei...

Doar uniți în jurul unei forțe majore, și nu a unor partiduțe, votând o nouă clasă politică ce-și are drept scop schimbarea în bine a vieții, vom porni astfel pe un nou făgaș, spre lumina din capătul tunelului. Aceasta ne-o dorim: România Mare în vechile hotare! Iar Dumnezeu? Ne-a mai oferit o șansă, poate ultima: alegem grâul sau neghina?

Ionel CĂPIȚĂ

Pagină realizată cu sprijinul redacției “Literatură și Artă” din Chișinău

Lasă un comentariu