O simplă întrebare
Mă doare:
De ce sunt ceea ce nu sunt?
Muritor ce naște
Istorie precară,
Compromis eretic
Piatră de sminteală!
Îmi răspunde-o voce,
Răgușit, amară:
Dogme încălcate
Și canoane frânte
Sufletul apasă...
Tari sunt de cerbice!
Dar mânia Sfântă
Cerul nu-l deschide,
Omului terestru
Prefăcut mulțime!
Multă e mulțimea
Candela-i prea mică,
Să-și schimbe menirea
Lumii nu-i e frică.
Eminescu scrie,
Scrie și un Goga,
Un Arghezi tună,
Iată-l și pe Iorga...
Însuși scrisul scrie
Simboluri ce le știe.
Platon tot nu crede-n
Adevăr de limbă!
Căci cuvântul nostru,
Vechi simbol al minții,
Prelucrat de gânduri
Ancestrale... vise,
Nu poate traduce,
Peste veacuri încă,
Adevărul simplu
Răstignit pe Cruce!
