“SĂ-I IUBIM PE STRĂINII DE LÂNGĂ NOI, EI NE DORESC NUMAI BINELE!”

În copilărie am avut fericita ocazie să mă bucur, vara, în taberele pentru pioneri, iar, mai târziu, în anii de liceu, în tabere organizate, de fostul UTC. La mare am fost destul de târziu, când am devenit angajat, după finalizarea campaniei agricole de recoltat cereale. După pensionare, mi-am permis luxul de a-mi petrece, anual, câteva zile pe litoral, în stațiunea Mangalia, fiind cazat într-un hotel pe malul mării, cu o plajă curată.

Drumul până la Mangalia l-am parcurs, și anul acesta, cu mașina personală. Cu acest prilej, am avut ocazia să văd o parte din realitatea agricolă a țării. Am rămas plăcut surprins să constat că imaginea agriculturii din România se schimbă de la an la an, prin comasarea terenurilor agricole și subvenții, înființarea unor exploatații mari, pe zeci și sute de hectare, mecanizabile, cu practicarea unei agriculturi intensive. Comparativ cu anul trecut, recoltele de cereale boabe, porumb, rapiță, floarea soarelui promit recolte bogate. Înseamnă că vom avea un an agricol extrem de favorabil în toate regiunile țării, chiar dacă, pe alocuri, capriciile meteorologice au provocat dezastre, cu pagube imense pentru fermieri. Dincolo de gâlceava politicienilor în lupta pentru putere, încă avem o țară bogată, capabilă să ofere siguranța alimentară a cetățenilor, prin resurse interne. Păcat că o asemenea țară este guvernantă de niște politicieni incapabili, preocupați numai de interesele haitei din care fac parte. Avem șanse enorme să ne bucurăm de turismul intern, dar românii preferă să risipească banii prin țări străine. Am avut o industrie grea, constructoare de mașini, competitivă cu cea din țările occidentale. De pildă, în Mangalia, mi-am permis, într-o după-amiază, să plec cu un vaporaș într-o plimbare pe mare. Am trecut pe lângă Șantierul Naval, pe lângă Portul Militar și Șantierul Naval Militar. La un moment dat, am intrat în discuții cu cetățeanul care conducea vasul și i-am spus că mă bucur să văd ce bogății avem la Marea Neagră. Omul m-a privit trist și mi-a declarat cu nervozitate: “Domnule, dumneata nu cunoști ce comori am avut noi, aici, iar politicienii ăștia de doi bani grămada și-au bătut joc de noi. La Șantierul naval din Mangalia aveau un loc de muncă sigur, peste 2.000 de oameni. Aici și pe timpul când șantierul era cumpărat de coreeni se fabrica un vapor, lunar. La ora actuală, de când au devenit stăpâni olandezii, peste averea noastră, abia dacă se mai fabrică o navă într-un an. Eu am lucrat strungar la Șantierul Naval Militar. Până la revoluție, am avut o dotare tehnică de minune, cu strunguri de ultimă generație. Acum a dispărut toată tehnologia aceea modernă. Nu știu unde au ajuns strungurile, fiindcă la fier vechi precis nu le-au dat. Vă dați seama ce bani s-au investit acolo, meseriași de mâna întâi s-au pensionat, au plecat…”

Întors acasă, i-am relatat unui distins colaborator al ziarului “Cuvântul liber” impresiile de călătorie și despre bogățiile din țară. Domnia sa mi-a prezentat un exemplu de înstrăinarea mascată a avuției naționale, aici, lângă noi, la Sânpaul. Două societăți cu capital majoritar maghiar, Agroleg Varo și East Grain, cu un asociat minoritar român, au înființat un depozit și fabrică de nutrețuri combinate în Sânpaul. Grupul EAST deține 3 depozite în Ardeal și are o cifră de afaceri de 7 milioane euro, cu o creștere anuală de peste 25 la sută, cu o capacitate de depozitare de 40.000 tone și o capacitate de procesare de 100.000 tone de cereale. La prima vedere, investiția maghiară este o binefacere pentru agricultorii ardeleni, fiindcă asigură toate inputurile necesare unei exploatații agricole moderne și, poate cel mai important aspect - valorificarea producției, un capitol deficitar pentru agricultura României. Mai pe înțelesul nostru, se oferă unui fermier semințe, îngrășăminte, consultanță, logistică, produse de protecția plantelor, finanțează producția și cumpără recoltat la prețul de piață, dictat de bursa cerealelor. Oferta este valabilă pentru toți agricultorii ardeleni, indiferent de etnie, și, la prima vedere, este extrem de atractivă. Departe de noi de a fi acuzați de naționalism, dar să privim dincolo de perdea și vom constata că interesul economic nu este pentru România, ci pentru economia Ungariei, acolo unde ajung toate beneficiile. Veți spune că de ce n-a facilitat Guvernul României o asemenea inițiativă, de ce avem impresia că economia Ardealului este susținută de Guvernul Maghiar? De ce vremelnicii guvernanți ai României nu manifestă o atenție și interes în controlul investițiilor străine din Ardeal? Departe de noi intenția noastră de a combate “sprijinul dezinteresat” al Ungariei, acordat prin ajutor financiar, fermierilor, construirea și întreținea instituțiilor de învățământ, culturale și sportive etc. Nu cred că premierul Viktor Orban ar tolera asemenea intervenții pe teritoriul Ungariei. Așteptăm spre publicare opinii ale politicienilor mureșeni și oameni de afaceri, despre un aspect delicat privind relațiile economice româno-maghiare. Un cititor revoltat îmi mărturisea, la un ceas de taină: “Mă, ungurii nu ne iau Ardealul, îl dăm noi de bună voie…”

Să-mi fie cu iertare, sunt sigur că vor fi cititori care mă vor înjura, unii chiar vor spune “Să iubim străinii de lângă noi, fiindcă ei ne vor numai binele”. Vai și amar de bunele lor! Apropo de străini, în urmă cu ceva timp, am scris un editorial “Azomureș, o bombă cu efect întârziat”. Atunci am fost criticat aspru, chiar de conducerea ziarului…

Lasă un comentariu