SOCIETATEA, SCRIPTURA ȘI...VIRTUȚILE EVANGHELICE

• “Ca fii ai învierii lui Hristos, trebuie să păstrăm cu vrednicie lumina credinței în Hristos cel Înviat, lumină care se regăsește și în sufletele unora dintre frații noștri, chiar și acolo unde aceasta mai pâlpâie sau este aproape de stingere. Și cum am putea să dovedim mai convingător puterea credinței noastre în Înviere și viața veșnică, decât prin trăirea virtuților evanghelice? Blândețea, curăția, milostenia, iubirea vrăjmașilor, porunca cea nouă dată de Mântuitorul Hristos. Din fericire, în jurul nostru mai vedem încă pilde de iubire, dar ne întâmpină, din nefericire, și cazuri vădit vătămătoare de suflet și de minte și multe lucruri care doar par indiferente din punct de vedere moral-spiritual”.

***

• “În temeiul Sfintei Scripturi, lumea este necontenit vegheată cu bunătate de Dumnezeu, și nicidecum supusă vreunei fatalități oarbe. De aceea se și roagă Biserica întreagă pentru păstrarea sau reașezarea bunelor întocmiri necesare vieții, recunoscând în ele darul lui Dumnezeu, iar noi vedem în bunurile acestei lumi darurile și binecuvântarea lui Dumnezeu, fiind prieteni și casnici ai Lui, de aceeași cinste în această lume, care îi aparține Creatorului ei și al nostru. Se cuvine, deci, să respectăm darul vieții noastre și al semenilor, să nu fim egoiști, lacomi, nepăsători față de semeni și față de natură”.

***

• “Dincolo de toate încercările prin care trece omenirea și cărora suntem supuși și noi în societatea în care trăim, bucuria și biruința vieții asupra morții pe care le revarsă Învierea Domnui Hristos, trebuie să ne stăpânească în viață cu toate darurile lor mântuitoare. Rămânând ca și strămoșii noștri, pe temelia de neclintit pusă vieții noastre, de Cel ce a biruit moartea prin Sfânta Sa Înviere și pe temelia poruncii celei mari a iubirii, și noi, cei de acum, vom dobândi puterea de a birui și a trece peste toate încercările întâmpinate, întru slujirea unității bisericii și neamului românesc, chemări permanente și sfinte pentru noi toți, fiii acestei țări”.

Patriarh BOR. TEOCTIST ARĂPAȘU (1915-2007), Patriah al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007. Născut în județul Botoșani, din părinții Dumitru și Amarghioala, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. Școala primară a urmat-o în satul Vorona, după care intră ca frate de mănăstire la Schitul Sihăstria Voronei. A urmat un an de zile cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, după care le-a continuat la Mănăstirea Cernica. În anul 1935, este tuns în monahism la Mănăstirea Bistrița, primind numele de Teoctist. Se înscrie la Facultatea de Teologie din București, în anul 1940, pe care o absolvă primind calificativul Magna cum Laude. Deține acum și misiunea de diacon la Patriarhia Română. După 1945, este transferat la Iași, unde deține mai multe funcții: ieromonah, arhimandrit și apoi Mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană Iași. În anul 1950, Sfântul Sinod BOR, la propunerea Patriarhului Iustinian, arhimandritul Teoctist, este ridicat la rangul de episcop vicar, cu titlul de Botoșăneanul. A condus cancelaria patriarhală în această perioadă și a fost rectorul Facultății de Teologie București. Anul 1962, îl găsește în misiunea de episcop al Episcopiei Aradului, având în sub jurisdicția sa și Vicariatul de la Gyula. În aprilie 1963, congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de episcop de Detroit, fiind ridicat și la gradul de Arhiepiscop. Este numit mitropolit al Olteniei, în 1973, iar în 1977 Mitropolit al Moldovei, deținând și funcția de locțiitor de mitropolit al Ardealului. După moartea patriarhului Iustin Moisescu, este ales, în 1986, mitropolit al Ungro-Vlahiei și Patriarh BOR. În cei 45 de ani cât a fost ierarh, s-a preocupat nu numai de problemele administrative și economice, ci și de restaurarea unor monumente de artă bisericească. A fost un reprezentant de seamă al ecumenismului românesc, în foarte multe țări din lume. A îndrumat revistele “Mitropolia Olteniei”, “Mitropolia Moldovei și Sucevei” și “Glasul Bisericii”. A publicat peste 17 volume de predici, cuvântări, meditații, un volum numit “Slujind altarul străbun”, care cuprinde 7.000 de pagini și aproximativ 1.500 de titluri. A tipărit ediția jubiliară din 1988 a “Bibliei de la București” (1688), și s-a îngrijit de tipărirea BIBLIEI, ediție jubiliară a Sf. Sinod, redactată și adnotată de I.P.S. Bartolomeu Anania. A scris prefața multor cărți, monografii ale unor mănăstiri și biserici din cadrul Patriarhiei Române. A participat la multe conferințe internaționale, vizitând parohiile românești din afara României. În perioada 7-9 mai 1999, la invitația Patriarhului Teoctist, s-a desfășurat vizita istorică a Sanctității sale Papa Ioan Paul al II-lea, prima vizită a unui papă într-o țară majoritar ortodoxă. A promovat învățământul teologic, înființând seminarii și facultăți de teologie în mai multe centre din țară. În anul 2007, moare în urma unui stop cardiac. A fost distins în lunga perioadă hărăzită de Dumnezeu, ca ierarh cu multe diplome, distincții, aprecieri, titluri, ca o recunoaștere a valorii certe pe care a avut-o, chiar dacă uneori, în viață, au mai fost și unele încercări, la care trebuia să iei și măsuri care pentru unii erau mai incomode sau discutabile.

P.S. Ernest Renan (1823-1892) scriitor, istoric, filosof. filolog francez: “Dacă vrei să fii de folos pe lumea aceasta, trebuie să te jertfești pe tine însuți. Omul nu trăiește pe pământ numai pentru fericire sau cinste, el trăiește pentru a dărui lucruri de seamă omenirii, pentru a-și desăvârși noblețea sufletească și a se înălța deasupra josniciei în care cei mai mulți dintre oameni își târăsc viața”.

Lasă un comentariu