Cuptor e luna soarelui și a focului, a spicelor coapte și a secerișului, a Racului ce dă înapoi, ca zilele de după solstițiu, a Leului mândru, cu coamă de aur. În calendarul oficial poartă numele marelui Iulius Cezar, cel care, cu ajutorul astronomului Sosigene din Alexandria și a matematicianului roman Flavius, a introdus anul solar egiptean de 365 de zile (cu un an bisect de 366 de zile, o dată la patru ani), înlocuind calendarul tributar fazelor lunii, ale cărui decalaje și confuzii ajunseseră să nu mai poată fi controlate.
De multe ori identificat cu însuși Soarele, Apollo era numit Phoebus-Apollo și venerat de romani în prima parte a lunii iulie. În calendarele populare, patronul suprem al acestei luni este tot o zeitate solară, Sântilie, cel care se preumblă pe cer într-o trăsură cu roți de foc, purtată de cai înaripați și descarcă fulgerele din bici.
Calendarul Roman îi consacră începutul lui iulie, zeului Apollo Medice. La noi, primele zile stau sub semnul Cosmandinului și a unei temute divinități a focului, Ana Foca. Interesant este că între aceste sărbători și frumosul Apollo există nebănuite similitudini.
Întâi iulie este cunoscut sub denumirea de Cosmandin și este consacrat leacurilor băbești și ritualurilor de medicină populară. Denumirea sărbătorii este, de fapt, o contopire a numelor sfinților Cosma și Damian, “doctori fără de arginți”, despre care se povestește că umblau prin lume și îi vindecau pe bolnavi, fără a pretinde niciun fel de plată. De aceea, babele descântătoare îi pomenesc în incantații și îi invocă când prepară leacuri din plantele tămăduitoare: “Amin! Amin!/ Cosmă, Damian!/ Unde purcezi, / Codrii ciuntezi,/ Toate fântânele/ Toate izvoarele, / De mâluri,/ Și de gloduri/ Să le curățești,/ Să le limpezești,/ Lungoarea s-o izgonești”.
Zeu al zilei, al luminii, al artelor și al profețiilor, Apollo era și el considerat vindecător, priceput în arta tămăduirii spirituale și trupești. “În rugăciunile vestalinelor, Apollo se numește, de-a dreptul: Apollo medice! Lecuitor, tămăduitor. Pe timpul tribunalului militar, arătându-se ciuma, la îndemnul cărților sibilice s-a votat și ridicat în dafinet (păduriță de laur), templu pentru Apollo vindecătorul și după patru ani, la an 429 ant.Cr., s-a sfințit templul, dar ziua dedicaținuii vechi nu se știe”. (Atanasie Marian Marienescu, 1884).
Celebrat cu mare fast, pe 20 iulie, Sântilie este anunțat încă de la începutul lunii, prin ziua consacrată Anei-Foca, divinitate solară al cărui nume este tot o fuziune provenită din combinarea numelor a două sfinte creștine, Ana și Foca. Se spune că cine respectă sărbătoarea este păzit de foc și de arșiță tot anul, însă dacă cineva o nesocotește și lucrează, devine cumplită și răzbunătoare: “E rea de trăsnet și de foc. O femeie care a lucrat de Ana Foca, când s-a dus să caute caii, a fost trăsnită” (Antoaneta Olteanu); “Se ține pentru boli, să nu cadă ca un foc odată peste om”. (Th. Speranția); “La Foca nu-i bine-a lucra nemica, cu nimic, că s-aprind clăile” (Pamfil Bilțiu).
