OMUL SE POATE CUNOAȘTE ȘI RECUNOAȘTE ...

Nu numai după ceea ce face și nu face, nu numai după ce spune și nu spune, după cum râde sau plânge, după cum se bucură sau se întristează, ci și după limbajul nonverbal al pașilor și corpului său.

Ca urmare, până mai zilele trecute, eram convins că pe lângă multele știute și neștiute de mintea mea obosită, ar fi și cunoașterea omului după mers, fiind tentat a spune despre ritmul, frecvența și “zgomotul” surd al pașilor mei, că sunt ai unui “mergător” nici prea bun și nici prea rău din fire și născare. Totul până la lecturarea unui articolaș apărut în Gazeta “Alba Iulia”, din anul 1931, deci o scriere cu patru ani mai “bătrână” decât bătrânețea mea de acum. Și să știți că pe autorul lui n-am cum să-l bănuiesc de plagiat. Dimpotrivă. Eu îl plagiez în ceea ce urmează a vă spune, referitor la cunoașterea omului după “umblătură”:

“Un pas mare, egal, arată voință, chibzuială și îndărătnicire, este pasul țăranului Muntean; pasul mic, egal e făcut de omul cu suflet simplu, senin; un pas grăbit, mic, au oamenii superficiali, și femeile fricoase; temătorul își înconvoaie spatele când umblă...”

La atâtea spuse și nespuse despre tipologia omului, judecat și apreciat după umblătura pașilor săi, articolul din amintita gazetă precizează că omul mai poate fi cunoscut și recunoscut și în funcție de “căutătura” ochilor, dar și după mișcarea trunchiului, după gesturile și mimica feței sale. Nervoșii au mersul viu și neegal; zgârciții și grașii, pasul greoi și apăsat; săracul, descurajatul, melancolicul și bolnavul, mersul moale, lânced; cel sincer și energic, pasul egal, sigur, tare, în linie dreaptă; cel violent, bătăios și crud, pășește repede, neegal și chibzuit măsurat; trufașul orgolios umblă cu capul sus, izbind cu călcâiul în pământ; nepăsătorul se leagănă mergând; trădătorul și diplomatul nu umblă drept și face ocoluri; fățarnicul umblă cu picioarele abia desfăcute, femeia măritată, când merge, îndepărtează vârfurile picioarelor...

Ei, ce ziceți, de cum gândeau oamenii de atunci despre ei?! Și cu toate că cei care se nășteau în acea vreme, în prezent au vârsta de 85 de ani, felul lor de a fi este aproape identic cu al românilor de acum! Dar vă previn că numai aparent semănăm! Ei erau mai vrednici, mai cinstiți, mai credincioși și mult mai patrioți, gândindu-ne că, în 1931, Alba Iulia sărbătorea împlinirea a 13 ani de la Marea Unire, iar noi am depășit Centenarul Unirii.

Lasă un comentariu