UMFST DERULEAZĂ UNIVERSITATEA DE VARĂ PENTRU ELEVI

Distribuie pe:

Peste 100 de liceeni participă, în această săptămână, la Universitatea de Vară pentru Elevi, un program organizat de Liga Studenților din Târgu-Mureș, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade" din Târgu-Mureș.

Astfel, începând de vineri, 9 iulie 2021, până vineri, 16 iulie 2021, elevi din toată țara se află la UMFST, unde participă la cursuri și lucrări și au parte de activități extrașcolare.

Programul este destinat liceenilor care au absolvit clasa a XI-a, pentru a vedea cum decurge o săptămână din viața unui student la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie, Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației și Facultatea de Economie și Drept, informează Compartimentul Relații Publice UMFST.

Lasă un comentariu