IERTAȚI-NE. PACE VOUĂ...

Țipătul de groază al neamului nostru, smuls din propria casă și aruncat în Siberiile de gheață, mă cutremură. Îl aud din depărtarea celor 72 de ani de umilință și nedreptate. Țipătul bunicilor, părinților și fraților mei sparge tăcerile, nepăsările, lașitățile și uitările colective. Chipurile îndoliate ale Basarabiei și Bucovinei, încremenite în rama altor vremuri, mai adună în ele suferința, spaima și drama a milioane de oameni. Slujbele rare de veșnică pomenire a victimelor, tămâiernițele lăsate pe mormintele acoperite de floarea de nu-mă-uita, rugăciunile desprinse din sufletele bătrânilor, dangătele de clopote împrăștiate peste localitățile semipustii, șuierul unui tren al morții din acel îndepărtat și înfiorător iulie

1949 - toate răscolesc anii ascunși sub jăratecul stins de vremuri, rescriu pomelnicele mototolite din biserici, trezesc amintirile rudelor înlăcrimate și readuc acasă, în familie, oamenii dragi din fotografiile îngălbenite. Tresar: ochii albaștri ai bunicii mele Anica, din neant, mă privesc cu aceeași blândețe și dragoste, ca în ziua când a revenit acasă, după îndelungatul surghiun siberian. Reîntoarcerea martirilor noștri la vatră, după lungi ani de calvar, însemna că Basarabia și Bucovina de Nord rămâneau în cărțile sfinte, își păstrau mai departe limba, credința, memoria și identitatea românească. Dar cu ce preț oribil: al elogierii ocupantului, al sufletului scos la vânzare, al colaboraționismului grețos, al rezistenței singulare, al sacrificiului individual și al tributului de sânge...

Cu ce învățăminte s-au ales moldovenii, după 72 de ani de la cea mai odioasă crimă în masă comisă împotriva lor? În ce măsură ei au dorit și au avut voință să evalueze trecutul sovietic, să cunoască în care capete și laboratoare politice a fost gândit și conceput genocidul împotriva Basarabiei, să regândească atitudinea lor colectivă față de crimele și experimentele diabolice ale Kremlinului făcute asupra a peste 4,3 milioane de suflete? Ce nu cunosc încă moldovenii? Ce fel de documente sau informații le lipsesc la cei de sus și de jos, ca să îndrăznească să solicite despăgubiri pentru pierderile uriașe, cu câtă agheasmă să-i stropim ca să poată deosebi fratele de ocupant, binele de rău și victima de călău? Or, întrebările ar putea fi fără de rost, adresate unei populații îndoctrinate, care încă își mai plânge stăpânul pensionat.

O societate ieșită din închisoarea comunistă, din ideologia și minciuna rusească, rămâne încă mult timp schilodită mintal, fiind bântuită și dominată de șabloanele de gândire primitivă. Prejudecățile și stereotipurile formate în anii de ocupație sovietică s-au imprimat foarte adânc în capul moldovenilor, ele trecând de la o generație la alta fără prea mari transformări ale modului de viață, adus în Basarabia la 28 iunie 1940 de aparatul represiv și administrația rusească. Atitudinile colective, sfidătoare, inclusiv ale autorităților față de victimele regimului comunist, față de deportați și urmașii lor, sunt o dovadă vie că otrava educației șovinist-comuniste mai persistă. Lăsând la o parte miturile, nostalgiile și propaganda imperială, haideți să clarificăm ce mod de viață și ce model nou au adus “eliberatorii”, care ar fi elementele-cheie definitorii ale comunismului sovietic? După ce s-au deschis arhivele și au apărut în spațiul public documentele stropite cu sângele a peste o sută de milioane (!!!) de victime, devine clar și pentru miopi c㠗 teroarea roșie, ura intransigentă față de dușmanul de clasă, spaima paralizantă de sus până jos, rusificarea totală, ateismul și minciuna atotcuprinzătoare — constituiau fundamentele orânduirii noi, comuniste. Asasinatele în masă, deportările, foametea organizată, lagărele de exterminare serveau ca instrumente sigure pentru înspăimântarea popoarelor captive și instaurarea puterii sovietice.

În perioada interbelică, basarabenii au avut norocul să fie cetățeni români și, trăind într-o Țară democratică, nici nu-și puteau imagina asemenea experimente sociale și anomalii oribile. Ei credeau în Dumnezeu și, unii, chiar în Rusia ortodoxă. Invazia bolșevică din iunie 1940 i-a prins fără imunitate la minciuna oficială și propaganda diabolică a Kremlinului. Când l-au văzut pe Ivan în casă și pe masă luându-le pâinea de la gura copiilor, dând foc la biserici și împușcând lume nevinovată, era târziu. Cele trei valuri de deportări (1941, 1949, 1951) ale băștinașilor în Siberia, organizate de “eliberatori”, transformarea tinerilor basarabeni în carne de tun (martie 1944 - mai 1945), foametea artificială declanșată de Kremlin (1946-1947), prigoana și represaliile împotriva intelectualilor, gospodarilor, preoților, — toate, timp de un deceniu, au generat pierderi în morți și refugiați de peste un milion de oameni valoroși, au golit Basarabia de elitele românești, creând condiții deosebit de favorabile pentru apariția mancurților, a cozilor de topor și a mutanților cu stea în frunte. Nenorocirile organizate de regimul comunist pe pământurile noastre, în urma cărora populația subjugată își pierdea memoria, elitele și îndrumătorii, erau prezentate ca eliberare, sacrificii și beneficii în numele salvării moldovenilor de “sub români”. Aceste cumplite nenorociri au intrat în propaganda zilnică, în manualele școlare ca nemaipomenite acte de eroism, progres și umanism ale fratelui mai mare, devenind o dominantă a mentalităților colective din Basarabia sovietică.

Necunoașterea și falsificarea istoriei naționale, împreună cu agitația năucitoare, cultivarea românofobiei, spălarea creierilor și îndobitocirea mulțimilor speriate devin o normă obligatorie. În scurt timp, Moscova construiește în Basarabia ocupată, incubatoarele ei și, din materia primă locală, rămasă după deportări, foamete și asasinate, — din scursura cominternist-antiromânească, din lingușitori, inculți, trădători, bandiți, trântori, analfabeți — începe să modeleze și să producă “oameni noi” - moldovenii sovietici, de tipul Ivan Bodiul, Piotr Lucinschi, Vladimir Voronin sau Igori Dodon. Din asemenea specimene, în iulie 1949, la comanda și sub bagheta Rusiei staliniste, bodiuliștii, lucinschiștii și dodoniștii locali întocmeau listele gospodarilor și, împreună cu stăpânii lor, participau la cea mai monstruoasă crimă împotriva populației pașnice. Aceste simple și durute adevăruri se cer a fi înțelese de toți cei care astăzi locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova, dacă vor să se vindece de șovinism, ură, românofobie și să se integreze într-o lume liberă și civilizată.

Bat clopotele din depărtarea veacului nedrept și sângeros. Crucile putrezite s-au prăbușit peste mormintele părăsite din Siberiile de gheață. Iarba uitării a acoperit gropile comune și urmele lagărelor de exterminare. Umilințele și suferințele bunicilor, părinților și fraților noștri au fost luate cu ei în țărâna din cimitire. Poate, singura lor împăcare, după ce s-au văzut călcați în picioare de străini și de moldovenii sovietici, a fost că au murit acasă, nu în Siberia sau Kazahstan. Ei, gospodarii și intelectualii, fruntea și elita Basarabiei românești, stigmatizați ca dușmani ai poporului, ca bandiți și criminali, arătați cu degetul de orice lichea sau parazit, nu au mai cunoscut până la sfârșitul zilelor nici scuzele statului sovietic, care le-a distrus viața, nici căldura baștinei și a băștinașilor după reîntoarcere, nici reabilitarea umană și nici despăgubirile reale.

Nesimțirea autorităților și răutatea oamenilor le-au transformat viața într-o deportare neîntreruptă. Suferința lor, se pare, nu a încetat nici după moarte. Șuierul trenurilor sinistre se mai aude prin cimitirele basarabene. Și se va auzi atâta timp cât societatea moldovenească nu-și va cinsti elitele decimate de regimul de ocupație, nu va obliga Moscova să-și recunoască crimele monstruoase și să ofere despăgubirile, care, chiar dacă ar fi de miliarde de dolari, nu ar acoperi decât o picătură din suferințele nedreptățiților și din pierderile uriașe, incomensurabile, ale Basarabiei.

Iertați-ne dacă, de dincolo de morminte, din înalturi, ne auziți rugămintea. Pace Vouă...

Foto: Fântâna Albă

FOTO – Masacrul de la Bălți 1941

ALECU RENIȚĂ Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

Lasă un comentariu