15 IULIE: CIURICA - ZIUA ÎN CARE FEMEIA ÎȘI POATE BATE BĂRBATUL (!!!)

Distribuie pe:

Pentru a evita violența, am ales să postez textul la apusul soarelui, post festum.

“În ziua de Ciurica, femeile să ciuruie boabe de porumb prin curte și să-i ia de păr pe bărbați și să-i bată, ca să le meargă bine tot anul.” (Th. Speranția)

Ciurica este una dintre cele mai interesante zile ale lunii, prima din intervalul festiv, cunoscut sub denumirea de Circovii de Vară. Chiar dacă numele ei provine din contopirea numelor Sfinților Mucenici Chiriac și Iulita, din calendarul bisericesc, sărbătoarea populară nu amintește prin nimic de martiriul celor doi: “Ciurica se ține de femei, ca să le ajute cu ce ar voi contra bărbaților”. (Th. Speranția); “Oamenii serbează în această zi pe Chiric, mai mult de frică, căci, zic ei, Chiric, când s-a făcut sfânt, împreună cu mama-sa, Iulita, era numai de trei ani și era și șchiop. Să te ferească Dumnezeu de bătaia chiorului și de dragostea șchiopului, ori de omul însemnat, să-ți tai poala și să fugi”. (Tudor Pamfile).

Ciurica a rămas în imaginația oamenilor o divinitate feminină care “ciuruie în bătaie” pe cei care lucrează de ziua ei. Mai mult, în această zi se crede că femeile au puteri și, mai ales, drepturi speciale, că pot să le poruncească bărbaților, să-i pedepsească și ... să-i bată.

Ecou al unor străvechi sărbători matriarhale, regăsite și în alte momente de peste an, cum ar fi “Tontoroiul Femeilor” de la Bobotează sau “Spolocania” din prima zi a Postului Mare, Ciurica este, potrivit etnologului Antoaneta Olteanu, “patroana unei confrerii feminine, deosebit de puternice, care conferea inițiatelor forța necesară pentru a lupta cu armele bărbaților, într-o societate masculină, ce a înlocuit vechea societate matriarhală”.

În această zi, de obicei caniculară, femeile nu lucrează deloc, țin sărbătoarea ca să nu le bată bărbații în restul anului și spun că e zi cu primejdie, rea de boală, de pagubă, de foc, de lup. Este momentul din miezul verii în care femeile devin stăpânele bărbaților, iar soarele activează magia plantelor.

Lasă un comentariu