RENAȘTE BASARABIA, RENAȘTE ROMÂNIA MARE! (VI)

Distribuie pe:

17 Aprilie 2011 - constituirea Platformei “Acțiunea 2012”.

În 2011, după eforturi timp de 20 de ani, 23 august a fost proclamată, de Parlamentul European, ca Ziua Europeană a Comemorării Victimelor Regimurilor Totalitare. A fost aleasă această dată pentru a aminti de semnarea, la 23 august 1939, a Pactului Ribbentrop-Molotov, de deportarea, torturarea și asasinarea a zeci de milioane de oameni aflați sub regimuri totalitare. Prim-ministrul Maia Sandu, în 2019, a proclamat 23 august Zi De Doliu Național.

11 Decembrie 2011 - A murit poeta și militanta pentru reunirea Basarabiei cu România, Leonida Lari (n. 26 octombrie 1949).

15 August 2012 - Comitetul româno-american pentru Basarabia a trimis o scrisoare doamnei Angela Merkel, Cancelarul Germaniei, în care se spune: “Mai curând sau mai târziu, Moldova trebuie să se reunească cu România, așa precum Germania de Est s-a unit cu Patria-Mamă - Germania”. Semnează: dr. Nicholas Dima, președinte exectutiv, și Valentin V. Țepordei, vicepreședinte pentru comunicare.

26 iunie 2013 - A murit scriitorul și militantul pentru reunirea Basarabiei cu România, Dumitru Matcovschi (n. 20 octombrie 1939).

12 Septembrie 2013 - Senatul și Comitetul de Conducere Interimară a PNȚCD, împreună cu Asociația Pro-PNȚCD, au publicat o Declarație de Solidaritate cu Basarabia, în condițiile când Rusia a recurs la acte ilegale de intimidare și presiune asupra R. Moldova.

5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a interpretat Articolul 13, Aliniatul 1, din Constituția din 1994, în lumina Declarației de Independență din 1991 și a decis că Limba de Stat în R. Moldova este Limba Română. Consacrarea Constituțională a Limbii Române îi conferă acesteia caracterul de Limbă Oficială a Statului.

Anul 2014 - Recensământul a constatat că, din totalul populației de 2.804.801 cetățeni, 77,86% au ca limbă maternă Limba Română; 9,39% Rusa; 4,08% Găgăuza; 3,82% Ucrainiana; 1,48% Bulgara.

27 Iunie 2014 - semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană.

3 Aprilie 2015 - primul congres al Diasporei Unioniste.

5-11 Iunie 2015 - Marșul Tinerilor Unioniști Basarabeni “Chișinău-București”.

11 Iunie 2015 - organizarea celui de-al treilea Pod de Flori la Ungheni.

16 Februarie 2016 - crearea grupului parlamentar bucureștean “Prietenii Unirii” (60 de parlamentari, legislatura 2012-2016).

La 28 Ianuarie 2017 a murit Ion Ungureanu (n. 2 august 1935), om de cultură, ministru, unul din liderii mișcării de eliberare din Basarabia.

În anul 2016 - Basarabia, administrată ca “R. Moldova”, ajunge să aibă ca “președinte” un Român renegat, slujitor penibil al Rusiei: I. Dodon.

29 Mai 2017 - lărgirea grupului parlamentar bucureștean “Prietenii Unirii” (108 parlamentari, legislatura 2012-2016).

La 7 Decembrie 2017 a murit Alexandru Moșanu (n. 19 iulie 1932), istoric și om politic Basarabean, unul din Liderii mișcării de eliberare din Basarabia.

3 Ianuarie 2018 - președintele consiliului raional Ialoveni, Anatolie Dimitriu, a inițiat acțiunile culturale pentru Centenar, care s-au transformat apoi în declarațiile de Unire ale unor orașe și localități, din Basarabia, cu România.

24 Ianuarie 2018 - semnarea primei Declarații de Unire cu România, de către localitatea Parcova, Edineț.

24 Ianuarie 2018 - prezent - semnarea Declarațiilor de Unire cu România, de peste 190 de autorități și organizații, inclusiv de Universitatea Tehnică a Moldovei, prima universitate semnatară.

1 Iunie -1 Septembrie 2018 - Marșul Centenar “Alba Iulia - Chișinău”.

8 Iunie 2019 - Maia Sandu devine Prim-Ministru al Moldovei, până la 14 noiembrie 2019.

18 Septembrie 2019 - CEDO a condamnat Rusia la plata a 126.000 de euro către patru școli în Limba Română, din Transnistria.

19 Septembrie 2019 - Parlamentul European a adoptat o

Rezoluție foarte oportună privind Importanța Păstrării Memoriei pentru Viitorul Europei, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactul Ribbentrop-Molotov.

Sunt condamnate, deopotrivă, crimele regimului nazist și ale regimului comunist. Rezoluția încurajează România să evalueze pe deplin consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov și să acționeze pentru înlăturarea urmărilor acestui Pact pentru România.

Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov dintre comunism și nazism, a dus la “izbucnirea Războiului al Doilea Mondial;... invadarea Poloniei...; atacarea Finlandei; ocuparea și anexarea, în Iunie 1940, a unor părți din teritoriul României, teritorii ce nu au fost încă returnate; la anexarea republicilor independente Lituania, Letonia și Estonia.”

7 Mai 2020. Declarația SUA și a altor nouă State din Europa de Est (Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovenia, Ungaria) cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la terminarea Războiului Al Doilea Mondial. Pentru prima dată, se afirma clar că, deși luna mai 1945 a adus încheierea Celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa, ea nu a adus libertate întregii Europe. Rusia a ocupat ilegal mai multe Țări din Centrul și Estul Europei, unde a impus controlul ideologic și a instaurat comunismul.

Părțile Centrală și de Est ale Continentului au rămas sub conducerea regimurilor comuniste, timp de aproape 50 de ani. Statele Baltice au fost ocupate ilegal și anexate, iar strânsoarea de fier a fost impusă de Uniunea Sovietică asupra celorlalte națiuni captive, prin folosirea unei forțe militare covârșitoare, a represiunii și a controlului ideologic. Declarația “respinge ferm conceptul sferelor de influență”.

16 Noiembrie 2020, Maia Sandu îl învinge categoric: 57,74% la 42,26%, pe renegatul I. Dodon și devine Președinte al R. Moldova. Elita politică de la București a considerat aceasta o mare victorie a Românității.

16 Decembrie 2020. Rușii au determinat - prin interpușii lor trădători-votarea în Parlamentul de la Chișinău a unei legi ce urmărea să cațere Limba Rusă - sub denumirea de “limbă-de-comunicare”, la nivelul Limbii Române, Limbă-De-Stat.

24 Decembrie 2020 - Maia Sandu este învestită în Funcția de Președinte al R. Moldova.

21 Ianuarie 2021, Curtea Constituțională a anulat legea din 16 Decembrie 2020, și a statuat oficial: Limba de Stat în R. Moldova este Limba Română.

12 Martie 2021 - Moare marele scriitor, istoric literar, om politic și patriot Român, Nicolae Dabija (n. 15 Iulie 1948).

15 Martie 2021 - au loc funeraliile lui Nicolae Dabija; este proclamată în “R. Moldova” Zi de Doliu Național.

15 Aprilie 2021 - Curtea Constituțională a statuat că există circumstanțe pentru dizolvarea Parlamentului.

28 Aprilie 2021, Parlamentul a fost dizolvat.

11 Iulie 2021 - Alegeri anticipate în “R. Moldova”.

Basarabia astăzi

Regimurile conducătoare din România de după 1989 s-au opus Reunirii Basarabiei cu România (Regimul Iliescu) sau au tratat necorespunzător aceasta.

Dacă s-ar realiza un “proces al comunismului”, așa cum s-a procedat în cazul nazismului, problema Basarabiei s-ar rezolva de la sine.

Adversarii României folosesc distincții și opoziții forțate, lipsite de temei, între Bucovina și Moldova, deși Bucovina a fost chiar Vatra Moldovei, aici sunt capitalele cele vechi ale Moldovei: Baia, Șiret, Suceava, aici sunt locurile de veci ale eroilor domnitori, în frunte cu Ștefan Cel Mare.

Absurdă, dar gravă este încercarea de distincție între Moldoveni și Români.

Și cu “descălecatul Moldovei” se încearcă o manipulare. Descălecatul nu este tot una cu întemeierea de țări. Moldova s-a construit, la fel ca Țara Românească, pe parcursul a câtorva secole (XI-XIV). Iar “descălecatul” din Maramureș s-a produs pe același fond de civilizație Românească.

Suprafața:

Basarabia are 44,422 kmp, din care 33,846 kmp (inclusiv Transnistria) formează “R. Moldova”, iar 10.579 kmp se află în Ucraina.

Distanțe:

București > Chișinău: 453 km. Cluj-Napoca - Chișinău: 534 km. (București > Cluj-Napoca: 451 km; București > Timișoara: 541 km)

Demografia:

Astăzi sunt în Basarabia - R. Moldova, după 200 de ani de colonizare, deportare și rusificare, Români - 82%; Ucraineni - 7%; Ruși - 4 %; Alții - 7%.

În Transnistria: Români - 42 %, Ucraineni - 28%, Ruși - 24%; Alții -6% (date din 1988).

După recensământul din 2004: 75,8% sunt Români; 8,4 Ucraineni; 5,9 Ruși; 4,4 Găgăuzi; 1,9% Bulgari; 2,2% Țigani; 1,3 Alte Etnii.

După recensământul din 2014: 77,86% au ca limbă maternă Limba Română; 9,39% Rusa; 4,08% Găgăuza; 3,82% Ucrainiana; 1,48% Bulgara.

***

Teritoriile Românești din Răsărit, administrate astăzi ca “R. Moldova”, sunt ținta lăcomiei Rusiei, fiind opresate religios, lingvistic, cultural, mediatic, economic și militar. La frontiera de Est a Uniunii Europene și a NATO este o situație dramatică, dreptul la identitate națională și la re-unirea cu Patria Românilor de pe malul stâng al Prutului este negat în mod sistematic de manevrele imperialiste ale Rusiei.

Partidul Corectei Guvernări, continuator legitim al Partidului Istoric PNȚCD, ale cărui idealuri le duce mai departe, constată că toate evenimentele care au avut loc după căderea comunismului, în aceste trei decenii, arată limpede că singura soluție morală și legală pentru Teritoriile Românești Răsăritene este Reunirea lor cu Patria-Mamă, România.

Poporul Român are dreptul la reîntregire.

Independența “R. Moldova” este un pas spre Re-Unirea cu România. Recunoașterea de către București a “R. Moldova” s-a făcut condiționată de promovarea acestui proces de re-unire.

Este urgentă o soluție pașnică, în spirit creștin-european. America, Uniunea Europeană și NATO trebuie să treacă urgent Prutul, în spirit moral și legal, să elibereze Teritoriile Românești din Răsărit, de sub ocupația neo-comunistă Rusească, să le readucă în Europa Creștină și Democrată, între Fruntariile Statului Român.

(Sfârșit)

Documentar alcătuit de Partidul Corectei Guvernări, urmaș al Partidului Național Român.

S-au utilizat documente publice ale acestui Partid și ale PNȚCD-ului, cărți de drept internațional, istorie și memorii, scrise, în principal, de Iftene Pop, Nicolae Dabija, Florin Constantiniu, Octavian Țâcu, Valeriu Dulgheru, Mircea Păcurariu etc.

Editor Liviu Petrina

Editura Maritain

Lasă un comentariu