David Popovici (16 ani), de trei ori medaliat cu aur la Campionatele Europene de juniori, a revenit, MIERCURI, în România. Înotătorul român a susținut o conferință de presă pe aeroportul Otopeni.
Popovici și-a început parcursul, marți, cu un argint la ștafeta de 4x100 m liber, unde a doborât recordul mondial de juniori, apoi, joi, a câștigat aurul la 100 m liber, cu o corectare a rezultatului, 47,30, ceea ce înseamnă cel mai bun timp din acest sezon și al zecelea din toată istoria probei.
Vineri a bătut recordul mondial de juniori și la 200 m liber, 1:45,26, iar sâmbătă a urcat pe prima treaptă a podiumului și în această probă. Duminică, David a câștigat a treia medalie de aur la 50 m liber cu un timp de 22,22, cel mai bun al său pe această distanță.
“Antrenorii mei, Adrian Rădulescu și Dragoș Luscan, sunt unii dintre cei mai importanți oameni, fără de care nu aș fi putut să ajung aici. Le mulțumesc, de asemenea, părinților mei. Aș vrea să mulțumesc Federației, tuturor celor care mă susțin, pentru că sunt o mulțime de oameni și mi-ar lua o veșnicie să-i numesc pe toți. Vă mulțumesc tuturor!
După cum a spus și doamna Camelia Potec, mi-am îndeplinit obiectivul, am depășit ce mi-am dorit pentru acest concurs și am câștigat extrem de multă experiență”, așa a început David discursul.
David Popovici: “Vreau să mă obișnuiesc cu o finală la Jocurile Olimpice”
“Acum merg la Tokyo, cu același gând, de a face ce pot să fac cel mai bine într-o finală, să mă descurc, să mă obișnuiesc cu o finală olimpică, pentru că vor veni multe, dar și să mă distrez pe cât de tare pot acolo, pentru că despre asta este vorba, ăsta-i spiritul olimpic.
Gândurile mele au rămas la fel, tocmai pentru că înainte să ajung la europenele de juniori, eram conștient că o să trec printr-un concurs greu și lung, o să stau doar 3 zile în țară și o să plec apoi la olimpiadă”, a mai spus Popovici.
Am auzit imnul național după destul de mult timp, pentru că au fost puține concursuri, și nu doar o dată, ci de trei ori. Și de fiecare dată când am urcat pe podium să văd steagul acolo, să mă uit la toată lumea din tribună stând în picioare, la colegii mei cum mă privesc, a fost foarte tare.
Sunt un băiat care înoată repede, care are niște antrenori foarte buni, niște părinți foarte buni și niște oameni care mă susțin, geniali. Ar fi o prostie să mă las copleșit de presiune, ba chiar s-o bag în seamă. Toată presiunea care ar putea veni poate fi numai de la mine, și chiar și așa ar fi o presiune inutilă, pentru că antrenamentul e făcut, munca e depusă, mai urmează puțină muncă până la olimpiadă și, odată ce voi ajunge acolo, trebuie să fac doar ce știu.
