După ce a locuit mult timp în Italia, Maria Savu, din satul Nazna, a decis să înființeze un muzeu în șura din gospodăria părintească, în care a expus tot felul de obiecte tradiționale, în special cămășile populare confecționate de mama ei, față de care și-a redescoperit dragostea, în timp ce era departe de țară.
Piesa centrală a muzeului este războiul de țesut al mamei, iar Maria își dorește să transmită și fiicei sale și altor copii tradițiile țesutului, cusutului și broderiei de ie și alte obiecte ale portului românesc.
“Ne aflăm în satul Nazna, mama este o vestită țesătoare de covoare. Ca și mama, pentru a nu se pierde tradiția, m-am hotărât să fac o expoziție, în șură, cu toate lucrurile țesute, covoare, prosoape, inclusiv ii. Războiul de țesut nu i-a lipsit niciodată mamei din casă și nici nu vreau să dispară. Acum îl am și eu, am învățat-o pe fiica mea, încerc să duc tradiția mai departe și să ajut copiii care nu știu, ce înseamnă această tradiție, nu știu cum se țese un covor, cum se coase o ie sau cum se pune o mărgea pe o cămașă. Încerc să le expun copiilor cum arată lucrul de mână. Muzeul din șură are în jur de 30 de lipidee (covoare, n.r.), cum se spune pe la noi, pe care le-am expus - dar nu am avut loc pentru toate - mai am cindee, adică prosoape cusute și de mine, și de alte persoane din sat. Mai am aici străițuca pe care am purtat-o la școală, clasele I-IV, o păstrez cu drag și, de câte ori o văd, îmi aduc aminte, cu drag, de anii de școală. Cămășile sunt țesute de mama, la război, pentru că noi, în sat, am avut o echipă de dansatori pe vremea mamei și mama a țesut cămășile pentru costumele populare, pentru toată echipa, să fie la fel”, a declarat Maria Savu.
“La astfel de obiecte, în ziua de astăzi, nimeni nu le mai dă valoare, dar pentru mine au. Farfuriile sunt peste 50 de bucăți, le-am primit de la cei care nu le-au mai folosit, fiindcă sunt vechi, dar pentru mine toate au însemnătate. Vin localnicii și aduc obiecte, inclusiv pantaloni de costum popular bărbătesc, cioareci, așa le zicea, erau țesuți la război. La fel cămașa și cheptarul care se purta mai demult. Acum nu se mai știe ce e acel cheptar, este un fel de vestă făcută din lână. Am lucrat în Italia un timp și, datorită ieșirii și văzând cât de uniți erau acolo românii, indiferent din ce zonă a țării eram, ne-am simțit mai români. Și când am văzut cu cât drag ne uneam și adunam acolo puținul pe care îl aveam, în urma acestei experiențe am hotărât să vin și să fac acest muzeu pe care îl las deschis pentru oricine trece pe la poarta mea. Poate să intre oricând să îl vadă, aici, în șură”, a spus Maria Savu.
Mama Mariei, Susana Toma, va împlini în acest an 83 de ani și nu își ascunde mândria față de ceea ce a făcut fiica ei. În ciuda vârstei, a contribuit și ea la amenajarea muzeului și a acestei expoziții:
“Sunt atât de bucuroasă în suflet de ce e aici, de ce a făcut copila asta, mai rar. Și-a adunat copiii, și-a adunat părinții în ogradă, a muncit foarte mult. Pe mine m-a pus să fac războiul de țesut. Tot i-am spus că nu pot să îl fac, dar m-a încurajat să încerc și, până la urmă, am reușit. Cât pot, fac, cât nu, rămâne. Eu am țesut 12 ii pentru cineva, am țesut poale, am pregătit 12 costume naționale. Cămașa populară este foarte importantă pentru toți românii, când o port, parcă nu sunt eu, mă simt așa de fericită când o port. Am umblat la dansuri populare, la dansuri pentru bătrâni, ia mi-a fost dragă întotdeauna. Muzeul e foarte frumos, dar trebuie muncă multă. Toate lucrurile sunt ale ei și mai are covoare care nu au încăput aici”.
Ea mai ține să sublinieze că dragostea față de frumos se moștenește din familie. “La viața mea am făcut lucruri de care oamenii să se bucure, să aud laudă după mine, mi-a plăcut să fac ceva frumos. Mie îmi seamănă fata, și eu am făcut multe la vârsta ei”, a conchis Susana Toma din Nazna. (sursa - agerpres.ro)
