CONFERINŢA DE PRESĂ A PARTIDULUI NAŢIONAL LIBERAL MUREŞ

Distribuie pe:

În ziua de 19 iulie a.c., la sediul PNL Mureş a avut loc o conferinţă de presă, susţinută de Ciprian Dobre, prof. dr. Horaţiu Suciu şi Mara Togănel, prefectul judeţului Mureş. Scopul prezentei conferinţe de presă, anunţat de Ciprian Dobre, a fost de a anunţa că PNL Mureş a încheiat toate alegerile din toate organizaţiile pe care le are partidul în judeţul Mureş, în 85 de localităţi. La data de 7 august va avea loc conferinţa judeţeană de alegeri. Din ziua următoare vor începe discuţiile privind constituirea biroului judeţean PNL, pe criterii de competenţă, meritocraţie şi transparenţă.

Ciprian Dobre a subliniat faptul că PNL şi-a diminuat puterea politică la nivelul judeţului, dar, în perspectivă, pentru anul 2024, doreşte să câştige alegerile locale, atât în Târgu-Mureş, cât şi în principalele municipii din judeţ, cât şi cel puţin trei parlamentari. Ciprian Dobre s-a arătat nemulţumit pentru faptul că, în programul de finanţare nerambursabilă PNRR, judeţul Mureş nu are decât un proiect pentru un muzeu al fotografiilor. Comparativ cu judeţele Cluj şi Alba, Ciprian Dobre consideră situaţia economică a judeţului şi a municipiului Târgu-Mureş în declin. Ciprian Dobre s-a referit şi la problema apei potabile care, încă, nu a fost rezolvată în Câmpie, cu toate că s-a iniţiat un “Master Plan” în acest sens. Unul dintre proiectele partidului vizează, cu prioritate, rezolvarea problemei apei în Câmpie. În acelaşi timp, Ciprian Dobre a subliniat faptul că unele artere de circulaţie rutieră, cum ar fi drumul spre Sânpaul, să fie extins la două benzi de circulaţie pe sens. Legat de parcarea de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, există un proiect din anul 2014, dar n-a fost avizat de Societatea Aeronautitică. Municipiul Târgu-Mureş trebuie să se trezească şi să fie resuscitat, a afirmat Ciprian Dobre, insistând asupra faptului că în judeţ sunt încă foarte multe lucruri de rezolvat.

Prof. dr. Horaţiu Suciu s-a referit, în principal, la domeniul medical. Cu regret a afirmat că, cu toate că suntem un centru medical universitar, pentru anumite investigaţii medicale este necesar ca pacienţii să fie transferaţi în alte localităţi, dar sunt depuse două proiecte de finanţare pentru dotări în spitale. Horaţiu Suciu a anunţat că urmează a fi construit un nou sediu pentru bolnavii cardiaci, lângă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, cât şi o secţie pentru pacienţi cu arsuri, cu un bloc operator cu 25 de săli de operaţie, cu spaţii conexe. În această idee, heliportul de lângă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă va fi reamplasat.

Mara Togănel, prefectul judeţului Mureş, în deschiderea alocuţiunii a afirmat că toate proiectele care au fost puse în discuţie sunt în atenţia Prefecturii. Cu toate că restricţiile care au fost impuse din cauza pandemiei au generat mari dificultăţi populaţiei din judeţ, s-a trecut, totuşi, cu bine peste această perioadă. Campania de vaccinare, consideră Mara Togănel, a fost una de succes. Nu sunt declaraţii propagandistice. Din datele oficiale pe care le primesc zilnic, rata de infectare cu virusul Covid-19 în judeţ a fost la un apogeu de 8/000, pe locul 6 la nivel naţional, iar acum este la nivel de 0,01 la mia de locuitori, după vaccinări.

Lasă un comentariu