PATRIARHUL JUSTINIAN MARINA - 120 ANI DE LA NAŞTEREA SA

Justinian Marina s-a născut la 22 februarie 1901, în Sueşti, jud. Vâlcea, şi a decedat la 26 martie 1977, în Bucureşti, fiind înmormântat în biserica ,,Radu Vodă''. A făcut studii la Seminarul teologic “Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti. A fost învăţător în Olteanca-Vâlcea şi în Băbeni-Vâlcea, paralel preot-paroh în Băbeni, a fost director al Seminarului teologic şi preot slujitor la catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea, preot paroh la biserica “Sf. Gheorghe” în aceeaşi localitate. Rămas văduv, în 1945 a fost ales arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu titlul “Vasluianul”; locţiitor al scaunului mitropolitan din Iaşi, arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei, locţiitor de patriarh; la 24 mai 1948 ales, iar la 6 iunie 1948 înscăunat ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, păstorind până la moarte.

Ca patriarh rămâne în Istoria Bisericii româneşti prin cunoscutul său “apostolat social”, prin care a ştiut să dea o nouă orientare activităţii Bisericii, în condiţiile noi de viaţă instalate de regimul comunist. În ciuda tuturor dificultăţilor, în cei 29 de ani de patriarhat, au avut loc o seamă de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creştină şi l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii. La 19-20 octombrie 1948, Sf. Sinod a votat un nou Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia având acum numai 5 mitropolii, cu 13 eparhii sufragane, la care se adaugă două eparhii româneşti în “diaspora”. În 1950, Sf. Sinod a hotărât - pentru prima oară - trecerea unor ierarhi, călugări şi credincioşi români în rândul sfinţilor şi generalizarea cultului unor sfinţi ale căror moaşte se găsesc în ţara noastră, iar canonizarea lor solemnă s-a făcut în 1955. În 1948, s-a procedat la reorganizarea învăţământului teologic ortodox; de atunci şi până în 1989 au funcţionat două Institute teologice de grad universitar (Bucureşti şi Sibiu), şi 6 Seminarii teologice (Bucureşti, Buzău, Mănăstirea Neamţ, Cluj, Craiova şi Caransebeş); s-au editat noi periodice bisericeşti, ori şi-au continuat apariţia cele vechi, la care se adaugă o serie de periodice editate de comunităţile ortodoxe române de peste hotare. S-au reeditat Biblia sinodală, în două ediţii (1968 şi 1975), Noul Testament (1951), toate cărţile de cult (fiecare în mai multe ediţii), aproape toate manualele necesare pentru învăţământul teologic superior şi seminarial, la care se adaugă o serie de lucrări cu caracter teologic şi istoric, scrise de ierarhi, profesori de teologie şi preoţi, sau teze de doctorat. El însuşi a publicat 12 volume, sub titlul semnificativ Apostolat social (Bucureşti, 1948-1976), cu toate pastoralele, cuvântările şi articolele sale. S-au restaurat zeci de biserici monumente de artă, s-au ridicat biserici noi şi s-au pictat fie unele din cele vechi, fie din cele noi; s-au amenajat aproximativ 100 de muzee şi colecţii de obiecte bisericeşti, mai ales în incinta unor mănăstiri. A purtat o grijă deosebită preoţilor de mir, asigurându-le salarii şi pensii. A creat aşezăminte de asistenţă socială pentru preoţi şi călugări bătrâni (Dealu), pentru călugăriţe şi preotese bătrâne (Viforâta). A întreţinut legături cu celelalte Biserici Ortodoxe surori şi cu alte Biserici creştine. El însuşi a făcut vizite, în fruntea unor delegaţii sinodale, la Bisericile: Rusă, Georgiană, Sârbă, Bulgară, Patriarhiile ecumenică, de Alexandria şi Ierusalim, Biserica Greciei. S-au iniţiat relaţii cu Bisericile vechi orientale, prin vizite reciproce: patriarhul a vizitat Patriarhia armeană din Ecimiadzin, Biserica etiopiană, Biserica coptă, Biserica siriană din Malabar-India. S-au iniţiat şi întreţinut relaţii cu o serie de Biserici romano-catolice naţionale, unele vizitate de însuşi patriarhul Justinian, în fruntea unor delegaţii sinodale: Austria, Germania, Belgia, cu Biserica vechilor catolici şi cu Biserica anglicană. La rândul lor, delegaţi ai tuturor acestor Biserici au vizitat pe patriarhul Justinian şi Biserica sa. După 1961, când Biserica Ortodoxă Română a reintrat în Consiliul ecumenic al Bisericilor, ea participă la toate acţiunile desfăşurate în cadrul mişcării ecumenice actuale: Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Conferinţa Bisericilor Europene etc.

Putem concluziona faptul că Patriarhul Justinian Marina a fost unul dintre cei mai de seamă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, cârmuind în fruntea acesteia, o perioadă lungă de timp, cu devotament şi elan duhovnicesc.

Lasă un comentariu