Când trupele americane au eliberat lagărul nazist de la Dachau, au găsit 32.000 de deținuți, bărbați și femei, într-o stare jalnică. Erau flămânzi și bolnavi de tifos. Printre aceștia era și o tânără, Rachel Chalm, o evreică din Cehia. În ziua eliberării, 29 aprilie 1945, deținuții închiși în barăci au fost surprinși de dispariția paznicilor SS. Nimeni, nici Rachel, nu știa ce se întâmplă. Spre după-amiază au sosit în lagăr niște soldați americani. Unul dintre ei, Alexander Blowers, a intrat în baraca lui Rachel. Impresionat de starea în care erau, le-a comunicat vestea eliberării lor. Dar nimeni n-a mișcat. Privind-o pe Rachel, care era chiar lângă intrare, i-a ținut ușa deschisă, spunându-i: “După dumneavoastră, doamnă”. Rachel, perplexă, a început să plângă, încet. Nedumerit, sergentul a întrebat-o: “S-a întâmplat ceva, doamnă?”. Cu voce tremurândă, fata i-a răspuns: “Nu mai țin minte ca cineva să-mi fi ținut ușa deschisă. Este prea frumos ca să fie adevărat”. Emoționat, Alexander a condus-o afară, i-a purtat de grijă, a ajutat la relocarea ei, s-a împrietenit cu ea și până la urmă a luat-o de soție.
