JO DE LA TOKYO: LARISA IORDACHE VA CONCURA DOAR LA BÂRNĂ

Federația Română de Gimnastică a anunțat, miercuri, că la Jocurile Olimpice Larisa Iordache va concura doar la bârnă. “Mă doare foarte rău glezna. Durerile sunt foarte greu de suportat. Am avut antrenament și în sala de competiții, iar bârna pe care vom concura îmi place foarte mult. Sper ca în calificări să am o zi bună, să fiu liniștită când mă voi prezenta în fața arbitrelor”, a declarat sportiva. În schimb, Maria Holbură va concura la toate cele 4 aparate. Larisa Iordache și Maria Holbură au avut antrenamentul pe podium, joi, în intervalul orar alocat celei de-a III-a subdiviziuni. Ca și în calificări, ele au început acomodarea la bârnă. Singurul reprezentant al României în concursul olimpic masculin la gimnastică, Marian Drăgulescu, a intrat pentru prima oară în sala Ariake Gymnasium Centre, la antrenamentul pe podium, alături de ceilalți gimnaști care vor concura sâmbătă, în prima subdiviziune de calificări. “Am două sărituri încă foarte valoroase în acest moment. Mai am de muncit încă două zile pentru a pune la punct ultimele detalii”, a declarat el.

Programul competiției de gimnastică de la JO:

24 iulie, ora 10.00 (4.00, ora României)- concursul de calificări masculin, Marian Drăgulescu va concura în a IV-a rotație, din prima subdiviziune;

25 iulie, ora 15.10 (9.10, ora României, concursul de calificări feminin, Larisa Iordache și Maria Holbură vor concura în cea de a III-a subdiviziune);

26 iulie, ora 19.00 ( 13.00, ora României)- finala pe echipe în concursul masculin;

27 iulie, ora 19.45 ( 13.45, ora României)- finala pe echipe în concursul feminin;

28 iulie, ora 19.15 ( 13.15, ora României)- concursul individual compus masculin;

29 iulie, ora 19.50 ( 13.50, ora României)- concursul individual compus feminin;

1 august, ora 17.00 (10.00, ora României), finalele pe aparate la sol și cal cu mânere, masculin, sărituri și paralele, la feminin;

2 august, ora 17.00, finalele la inele și sărituri (18.54), la masculin, și la sol (18:00), la feminin;

3 august, ora 17.00, finalele la paralele și bară, masculin, și la bârnă (17.48), la feminin.

TENIS DE MASĂ: ECHIPA FEMININĂ U19 A ROMÂNIEI, CAMPIOANĂ EUROPEANĂ!

Echipa feminină a României a devenit campioană europeană la tenis de masă, la categoria U19, la Varazdin, Croația. Tricolorele au învins Rusia în finală, cu scorul de 3-0, la Campionatul European pentru juniori. Echipa României este formată din Elena Zaharia, Camelia Mitrofan, Ioana Sîngeorzan, Adela Struna și Evelyn Ungvari. Iată rezultatele înregistrate în finală: România - Rusia 3-0 (Ioana Sîngeorzan - Elizabet Abraamian 3-1, Elena Zaharia - Liubov Tentser 3-0, Luciana Mitrofan - Natalia Malinina 3-0). Tot la Campionatele Europene pentru juniori de la Varazdin, echipa masculină U19 a obținut medalia de bronz.

TRAGERE LA SORȚI CU GHINION PENTRU BUZĂRNESCU ȘI CUPLUL OLARU - NICULESCU

Jucătoarea româncă de tenis Mihaela Buzărnescu (168 WTA) o va înfrunta pe americanca Alison Riske (36 WTA), în primul tur al probei de simplu la Jocurile Olimpice de la Tokyo, potrivit tragerii la sorți. Cele două jucătoare s-au înfruntat până acum o singură dată, în 2018, la Hobart, când Buzărnescu (33 ani) a dispus de Riske (31 ani, 36 WTA) cu 7-6 (5), 6-1, în sferturile de finală, scrie Agerpres. Buzărnescu este debutantă la Jocurile Olimpice. Dacă va reuși să treacă de Riske, Mihaela o va întâlni pe învingătoarea dintre Kiki Bertens (Belgia, 21 WTA) și Marketa Vondrousova (Cehia, 41 WTA). Reprezentantele României în proba de dublu feminin, Raluca Olaru și Monica Niculescu, au fost și ele lipsite de șansăși vor juca în primul tur contra taiwanezelor Hao-Ching Chan/Latisha Chan, favoritele numărul cinci ale competiției. După cum se știe, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Patricia Țig și Ana Bogdan au declinat prezența la Tokyo, deși clasamentul le permitea acest lucru. Dintre toate, Halep și Cîrstea n-au jucat la turnee în ultima perioadă, din cauza unor accidentări, în timp ce celelalte trei nu par să aibă probleme.

BC SIRIUS TÂRGU-MUREȘ, DIN NOU ÎN LIGA NAȚIONALĂ

Târgu-Mureșul va fi reprezentat în viitoarea ediție a Ligii Naționale de baschet feminin, de clubul BC Sirius. Gruparea condusă de Kiss Istvan revine în primul eșalon, după ce sezonul trecut nu s-a înscris în campionat, din cauza lipsei fondurilor. Echipa va fi antrenată de clujeanul Carmin Popa, care a pregătit ultima oară pe CSU Phoenix Constanța. Popa va fi ajutat de antrenorul secund Ionel Brustur, din staff-ul tehnic mai făcând parte maseur-ul Makkai Ferenc, preparatorul fizic Kiss Melinda, precum și Botos Vilmos, care se va ocupa de pregătirea echipelor de U12, U15 și U18. În ceea ce privește lotul de jucătoare, trei baschetbaliste, care au mai evoluat la BC Sirius, au semnat deja cu formația mureșeană. Este vorba despre Feises Andrea, Cristina Badi și Kiss Ruxandra. Clubul se află în discuții și cu alte jucătoare din țarăși străinătate, lotul urmând să fie definitivat după mijlocul lunii august, când este preconizată începerea pregătirii pentru viitorul sezon. Noua ediție a Ligii Naționale de baschet fete va debuta la finele lunii septembrie, în competiție fiind înscrise 13 echipe.

UNIVERSITATEA CRAIOVA ȘI SEPSI ȘI-AU AFLAT ADVERSARELE DIN CONFERENCE LEAGUE

Formația Universitatea Craiova va întâlni echipa albaneză Laci, iar Sepsi Sfântu Gheorghe va evolua împotriva grupării din Slovacia Spartak Trnava, în turul al doilea preliminar al Conference League. Laci a trecut în primul tur preliminar de Podgorica (Muntenegru), scor 0-1 în tur și 3-0 în retur. Spartak Trnava s-a impus în fața echipei din Malta Mosta, scor 2-3 în tur, și 2-0 în retur. În turul doi preliminar al Conference League va evolua și FCSB, în compania formației Șahtior Karagandi din Kazahstan. FCSB va juca turul acasă, iar Sepsi și Universitatea Craiova vor juca în deplasare, la 22 iulie.

Partidele retur vor avea loc la 29 iulie.

CE LOC OCUPĂ ROMÂNIA ÎN CLASAMENTUL MEDALIILOR OBȚINUTE ÎN ISTORIA JOCURILOR OLIMPICE

România ocupă locul 18 în clasamentul istoric pe medalii al Jocurilor Olimpice de vară, începând de la prima ediție a competiției, desfășurată la Atena, în 1896, și până la cea din 2016, găzduită de Rio de Janeiro. În total, sportivii români au cucerit 304 medalii la Jocurile Olimpice de vară, 89 dintre ele de aur, 94 de argint și 121 de bronz. Statele Unite ocupă prima poziție în această ierarhie, cu un total de 2.522 de medalii (1.022 de aur), urmată de Rusia, căreia i-au fost atribuite și medaliile cucerite de URSS și CSI, cu 1.556 de medalii (589 de aur). De menționat că Statista.com a stabilit această ierarhie, ținând cont în primul rând de numărul de medalii de aur și nu de totalul medaliilor fiecărei țări.

BRISBANE VA ORGANIZA JOCURILE OLIMPICE DIN 2032

Brisbane va deveni al treilea oraș australian care va găzdui Jocurile Olimpice, în 2032, după Melbourne, în 1956, și Sydney, în 2000, informează marca.com. Brisbane a fost singurul oraș candidat pentru ediția de peste 11 ani și candidatura a fost încununată de succes, în urma votului din cadrul CIO. Miercuri a avut loc, la Tokyo, sesiunea cu numărul 138 a CIO, în care majoritatea a susținut propunerea Comitetului Executiv de a acorda organizarea orașului Brisbane. A fost un proces de ratificare fără surprize. Este pentru prima dată când jocurile sunt acordate în acest sistem, fără o competiție deschisă. Acum, CIO negociază discret și direct, în ceea ce numește o “fază de dialog”, cu orașele interesate și propune un nume pentru aprobare. Nu a fost niciodată cazul ca, înainte de deschiderea unei ediții a Jocurilor Olimpice, numele următoarelor trei orașe organizatoare să fie deja cunoscute: Paris în 2024, Los Angeles în 2028 și Brisbane în 2032. CIO răspunde cu această abordare, pe termen lung, la posibilitatea ca situații neprevăzute, cum ar fi o criză economică globală, să alunge candidatele să găzduiască jocurile, așa cum s-a întâmplat cu ediția din 2024, sau ca o pandemie să amenințe stabilitatea economică a sportului mondial, așa cum s-a întâmplat în ultimul an. Recomandarea executivului olimpic de a acorda organizarea orașului Brisbane a fost acceptată cu entuziasm de către membrii CIO, care au primit un raport pozitiv din partea șefului comisiei CIO pentru viitoarele ediții, norvegianul Kristin Kloster Aasen. “Credem că Mișcarea Olimpică poate fi sigură că avem cel mai bun proiect posibil pe masă, cu un plan general durabil, într-o națiune iubitoare de sport și cu sprijinul majoritar al populației și al celor trei niveluri de guvernare”, a spus el. Brisbane a mai candidat pentru a organiza JO, în 1992, dar a pierdut în fața Barcelonei. La Brisbane, s-a celebrat cu focuri de artificii primirea organizării JO, în timp ce premierul din Queensland, Annastacia Palaszczuk, și delegația australiană, prezentă la Tokyo pentru a-și susține dosarul, au semnat contracte și au făcut fotografii în Japonia. Se estimează că ediția din 2032 va costa cinci miliarde de dolari și se așteaptă ca această sumă să fie recuperată din bilete, sponsorizări interne și drepturi de difuzare. Dosarul celor din Brisbane estimează că jocurile vor aduce beneficii economice de 17 miliarde de dolari, deși mișcarea olimpică este renumită pentru așteptările ridicate, care de obicei nu sunt egalate de realitatea economică.

Lasă un comentariu