Vasile Alecsandri s-a născut pe 14 iunie/ 21 iulie 1821 (există însă informații contradictorii asupra anului nașterii: 1821 sau 1819) și a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei Alecsandri, născută Cozoni. Și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde a început să învețe carte cu un dascăl grec, apoi cu profesorul Gherman Vida.
În acea perioadă ,funcționa la Iași pensionul lui Victor Cuenim, iar spătarul Alecsandri l-a înscris pe fiul său la acest pension francez, unde a studiat alături de Mihail Kogălniceanu și de Matei Millo, de care îl va lega o mare prietenie. În anul 1834, împreună cu alți tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Alexandru Ioan Cuza și pictorul Ion Negulici, a fost trimis la studii la Paris, unde a susținut examenul de bacalaureat în anul 1835.
Încă din 1838, Alecsandri face primele încercări literare în limba franceză, dar în anul următor s-a întors în țară și a ocupat un post în administrație până în 1846.
În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, a preluat conducerea Teatrului din Iași și și-a început activitatea de dramaturg. Doi ani mai târziu, în 1842, tânărul Alecsandri face o călătorie în munții Moldovei, în urma căreia devine pasionat de culegerea poeziilor populare.
În 1844, cu prilejul seratelor literare și muzicale de la Mânjina, o cunoaște pe Elena, sora prietenului său Costache Negri, de care se îndrăgostește. Seara în care Alecsandri a auzit-o pentru prima oară cântând pe delicata Elena a rămas ca una din cele mai frumoase din viața lui. Tânăra avea o fire afectuoasă și era atrăgătoare prin maniere, discreție și blândețe. “Când intra la serate, însoțită de sora sa, Catinca, gătite amândouă și împodobite în rochii de bal, se năștea în jurul lor un murmur de admirare. Una brună, delicată, cu surâsul pe buze, alta blondă, cu figura deschisă burboniană și plină de mândrie”, astfel sunt descrise cele două surori Negri de poet.
Povestea de dragoste dintre cei doi s-a împlinit în Veneția, unde Elena Negri venise pentru a se întrema după o boală a plămânilor. Pe 15 septembrie 1846, “domnul și doamna Alecsandri - Vallahia”, deși nu erau căsătoriți, sunt trecuți în registrele de la Palazzo Benzon, o clădire din secolul al XVI-lea, cu vedere spre Canal Grande. În Jurnalul său, Alecsandri scrie că de la balconul apartamentului cu trei camere vedea mulțimea de gondole de pe Canal Grande, “care se ocoleau unele pe altele ca niște rândunele în zbor, apoi pierzându-se în canalele mai mici”. Și continuă: “Fericiți cei ce iubesc! Și mai fericiți cei ce se ascund de lume și pot să adauge, ca noi, la farmecul amorului lor pe acela al Veneției!”.
Cele două luni petrecute la Veneția au însemnat însă începutul și finalul poveștii lor de dragoste. Starea de sănătate a Elenei Negri s-a înrăutățit și, pe 12 noiembrie, cei doi hotărăsc să caute o zonă mai caldă a Italiei. Pe drumul spre Sicilia, la Neapole, boala iubitei se agravează. Alecsandri și Costache Negri au îmbarcat-o pe un vas, pentru a o duce acasă. Elena Negri a murit pe vapor, la Istanbul, în brațele iubitului său.
Întors în țară, Vasile Alecsandri devine unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848, care în Moldova va avea un caracter pașnic. El este cel care, pe 27 martie 1848, la o întrunire a tinerilor revoluționari moldoveni de la Hotelul Petersburg din Iași, redactează petiția în 16 puncte, adresată domnitorului Mihail Sturdza.
După înfrângerea mișcării pașoptiste, tânărul este exilat, călătorește prin Austria și Germania, apoi se stabilește la Paris, unde se întâlnește cu revoluționarii pașoptiști munteni. În mai 1849, pleacă, împreună cu ceilalți exilați, la Brașov, apoi în Bucovina, întorcându-se în țară în luna decembrie. Între anii 1852-1853, Alecsandri rămâne în Franța.
Reîntors în țară, în 1855, poetul s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, care era “de profesie menajeră” și slujea la Hanul din Târgu Frumos al lui Novacovski, fostul bucătar al lui Petrache Mavrogheni, marele vistier al Moldovei. Când a văzut-o la han, lui Alecsandri i-a plăcut slujnica drăguță, iar peste câteva luni Paulina deja era instalată în conacul poetului, vecinii spunând despre ea că era “destul de plăcută și bine îmbrăcată”. Vasile Alecsandri s-a căsătorit cu Paulina, nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860, poetul se stabilise la Mircești, unde va rămâne până la sfârșitul vieții, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din țară în misiuni diplomatice.
Vasile Alecsandri a murit pe 22 august 1890, după o lungă suferință, fiind înmormântat cu toate onorurile la conacul său iubit.
