VASILE GLIGA, REALES VICEPREȘEDINTE AL FEDERAȚIEI MONDIALE DE DANS SPORTIV, PENTRU AL TREILEA MANDAT CONSECUTIV

Distribuie pe:

Vești bune în vremuri nebune! România tocmai a primit o nouă recunoaștere internațională a tuturor eforturilor depuse, în ultimii 15 ani, de dansatori, părinți, antrenori și iubitori ai dansului sportiv.

Duminică, 25 iulie, în cadrul Adunării Generale a Federației Mondiale de Dans Sportiv, Vasile Gliga a fost ales, pentru al treilea mandat consecutiv, în forumul de conducere al Federației Mondiale, în funcția de vicepreședinte responsabil cu strategia de marketing.

Începând cu anul 2004, momentul în care Vasile Gliga a preluat conducerea Federației Române de Dans Sportiv (FRDS), România a început să-și construiască un renume, transformându-se dintr-o țară necunoscută în lumea dansului sportiv internațional, într-una foarte performantă, câștigând 10 titluri de campioni mondiali și participând la aproape toate competițiile de renume.

Principalele contribuții ale lui Vasile Gliga în toți acești ani, considerate motorul dezvoltării dansului sportiv românesc, au fost promovarea meritocrației, implementarea unor proceduri obiective de selecție a reprezentanților României la Campionatele Mondiale, precum și deschiderea de care a dat dovadă față de experiența și expertiza celor mai performante personalități ale dansului sportiv mondial.

Recunoașterea meritelor României în acest domeniu spectaculos reprezintă un motiv de fericire și împlinire, atât pentru dansatorii și antrenorii care au depus eforturi uriașe de a conserva performanțele obținute într-o perioadă extrem de tumultoasă, marcată de lupte interne și restricții drastice impuse de autorități, cât și pentru părinții care au susținut necondiționat și au luptat necontenit pentru realizarea unui vis comun: strălucirea dansului sportiv românesc.

Raportându-se la luptele interne din cadrul Federației Mondiale, Vasile Gliga a afirmat: “Lupta pentru putere e dură, de multe ori, dar nu trebuie să afecteze niciodată imaginea deosebită și evoluția spectaculoasă a dansului sportiv, la care ar trebui, în schimb, să contribuim cu toții. Frumusețea dansului sportiv nu trebuie alterată prin realizarea unor scopuri mici, ea trebuie întreținută și promovată, dând dovadă de transparență și unitate!”

Lasă un comentariu