Un valoros și statornic cercetător al Istoriei Românilor din Arcul Intracarpatic
Unul dintre cei mai apreciați istorici sibieni, Mihai Recovițan, valoros și statornic cercetător al istoriei românilor din Arcul Intracarpatic, a trecut la cele veșnice. După instituționalizarea activității de cercetare a istoriei românilor din sud estul Transilvaniei, prin înființarea Centrului Ecleziastic de Documentare “Mitropolit Nicolae Colan” și a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sf. Gheorghe, istoricul Mihai Racovițan a devenit un important colaborator al acestor instituții, participând frecvent la manifestările cultural-științifice organizate în zonă și publicând numeroase studii și articole în anuarele Angvstia, Acta Carpatica, precum și în unele volume apărute din colecția “Profesioniștii noștri”, din rândul cărora menționăm: Despre evoluția secuizării românilor din Arcul Carpatic, Secuii și românii din Arcul Carpatic, Secuii și românii din Arcul Carpatic în lumina statisticilor ungare. Conviețuirea dintre secui și români, Situația românilor din Ungaria dualistă, la sfârșitul secolului al XIX-lea, și începutul secolului al XX-lea, Centenarul Marii Uniri. Din cauzele profunde ale unirii “Cartea secretă” maghiară din 1907, un atentat la existența națională a românilor transilvăneni, Ofensiva diplomaticăși propagandistică ungarăîntreprinsă pe plan internațional pentru revizuirea Tratatului de la Trianon.
Pentru toate acestea, s-a bucurat de aprecierea și prețuirea ierarhilor locului, respectiv a IPS Ioan, azi mitropolit al Banatului și a PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, precum și a profesorilor, preoților și iubitorilor de istorie din județele Covasna și Harghita. Acum, la trecerea sa la cele veșnice, redăm textul “Laudatio” într-o formă actualizată, redactat împreună cu regretatul istoric Vasile Lechințan, în anul 2001, cu prilejul acordării premiului “I.I. Russu”, pentru studiul istoriei românilor din sud-estul Transilvanei distinsului istoric sibian.
Istoricul Mihai Racovițan s-a născut la Târnăveni, în 1943. A absolvit Facultatea de Istorie-filosofie a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializat în Istorie modernă și contemporană a României; și-a câștigat o bogată experiență în acest domeniu, activând în cadrul Muzeului Brukenthal, ca muzeograf cu atribuții de cercetare științifică (1969-1991), apoi cadru didactic la Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, unde a îndeplinit funcția de lector la Catedra de Economie și Istorie militară, iar din 1992 ca lector asociat la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Catedra de Istorie, predând cursuri de Istorie modernă a românilor și cursuri speciale. În 1999 a devenit conferențiar titular la facultatea menționată. A continuat, totodată, să dețină funcția de muzeograf al Academiei Trupelor de Uscat (1995-1998). În anul 1996, și-a susținut doctoratul cu teza Alexandru Vaida Voievod și Conferința de Pace de la Paris, la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Specializat pe istorie modernă și contemporană, Mihai Racovițan s-a “autospecializat” în “istoria luptelor naționale ale românilor din Transilvania”, mai pe scurt, “între români și unguri”, după cum spunea el.
Activitatea științifică a lui Mihai Racovițan s-a axat îndeosebi pe cercetarea istoriei moderne a Transilvaniei, manifestând însă și preocupări privind istoria comerțului, istorie militară, istoria medicinii din Sibiu și din Transilvania. Ca rezultat al investigațiilor întreprinse, în care cercetarea arhivistică a avut o mare pondere, a elaborat, singur, sau în colaborare, 11 cărți.
De asemenea, a redactat 49 de studii, 3 cursuri universitare și peste 2.500 de articole publicate în diferite periodice locale și centrale. Remarcăm, în mod deosebit, volumul “Alexandru Vaida Voievod între Memorandum și Trianon”, precum și lucrările dedicate Marii Uniri. A participat la peste 300 de manifestări științifice și omagiale (sesiuni, simpozioane, mese rotunde), în țară și străinătate.
În calitate de cadru didactic, a predat cursuri de Istoria modernă a românilor, istoria politică a Transilvaniei în sec. XVIII-XX, a redactat cursuri de Istoria militară a românilor, Istoria modernă a României și a publicat cursurile “Românii transilvăneni în sistemul de stat austro-ungar (1867-1918)” , “Conferința de Pace de la Paris (1919-1920)” și “Administrația imperialăîn Transilvania (1691-1867)”, a coordonat și îndrumat lucrări de licență și de grad, a făcut parte din comisii de doctorat etc. În calitate de cadru didactic, crezul său privind necesitatea predării istoriei a fost: “Istoria trebuie să meargă pe firul evenimentelor pentru a-i putea învăța pe copii. Ea ar trebui să fie disciplină absolut fundamentală. Eu cred că istoria României și geografia României sunt limba română”, povestea profesorul într-un interviu acordat pentru Turnul Sfatului, în decembrie 2015.
