ACEASTA ESTE ADEVĂRATA FAȚĂ A MUNICIPIULUI TÂRGU-MUREȘ (III)

Distribuie pe:

A nu se crede că gospodarii municipiului Târgu-Mureș s-au desprins de obiceiurile lor “de a nu face nimic”, pierzându-și astfel timpul măcar pentru a răspunde, evident, prin fapte, la criticile noastre, care sunt, de altfel, ale cetățenilor, mai ales ale celor care i-au votat, sperând într-o schimbare la față, nu numai la nivelul echipei manageriale, ci și a orașului.

În consecință, vă informăm că nimic din ceea ce a fost semnalat în coloanele ziarului nu s-a remediat. Aleea de pe marginea Pocloșului, paralelă cu strada Brașovului a rămas cu grămezile de gunoaie, banca de lemn vandalizată de 3 săptămâni din str. Moldovei, ruptă în bucăți e la fel, iar pe la colțuri de străzi și prin preajma garajelor sau a ghenelor de gunoi, grămezi cât cuprinde.

La cele publicate până acum, reporterul nostru a mai adăugat ceva noutăți de pe străzile Ceahlăului, Livezeni, Petru Dobra, Ion Buteanu etc., pe care vi le prezentăm și dumneavoastră, stimați cititori, pentru că, după cum merg treburile la nivelul Primăriei, nici o speranță că cineva (ne sau vă) va băga în seamă.

Lasă un comentariu