PÂRÂUL POCLOȘ, ÎNTRE SPERANȚE ȘI REALITATE

Distribuie pe:

Pârâul Pocloș, de vreme ce traversează orașul de la un capăt la altul, este evident că nu poate fi lăsat chiar la voia întâmplării. Dar, cam așa a fost. Abia după inundațiile care au fost în Târgu-Mureș, în 1970 și 1975, s-a luat problema mai în serios și s-a moșmondit ceva pe acolo, dar s-a lucrat prostește. Unele segmente aveau malurile tapetate cu dale de beton, pe alte segmente malurile au fost făcute pe verticală și betonate, iar albia pârâului a fost betonată pe marea parte a lungimii sale. În timp, dalele de beton au început să cadă în albia pârâului, iar populația a avut o contribuție foarte însemnată în poluarea pârâului, creând o imagine fără precedent, fiindcă, pe lângă deșeuri menajere, s-au aruncat mereu anvelope, mobilier, îmbrăcăminte uzată, chiar și mobilier stradal, în principal coșuri de gunoi. Albia pârâului a fost mereu curățată, periodic, de către Direcția Apelor Mureș, chiar dacă această problemă nu intră în atribuțiile și competența acestei instituții. Totuși, pe cheltuiala proprie, intrau cu utilajele în albia pârâului s-o curețe de mâl și de gunoaie. Mai recent, aceeași instituție lucrează, tot periodic, la amenajarea albiei pârâului Pocloș, tot din fonduri proprii. Cu toate astea, au fost valuri de opinii, fiindcă cetățenii nu înțelegeau cum și de ce se lucrează în acest fel în albia pârâului, neînțelegând rostul șanțului din mijlocul albiei. Este simplu: hidrologii se pricep mai bine la ce și cum trebuie să facă ceva, mai ales, comparativ cu cineva care se cască la lucrare și nu pricepe nimic. În acest șanț vor fi depuneri de mâl și este mai lesne să cureți un șanț decât toată lungimea și lățimea albiei. Să avem în vedere că pârâul acesta trece prin zone locuite de populație. S-au amenajat niște alei, spații verzi, terenuri de joacă, garaje, rampe de gunoi. S-ar mai putea ca peisajul să fie întregit și cu câteva terase, unde, locuitorii din cartierul Tudor să contemple orăcăitul broaștelor în timp ce beau o bere sau un suc, cu aerul înmiresmat al gunoaielor din preajmă, aflate în putrefacție.

Ce avem în realitate și de actualitate? De la intersecția cu strada Livezeni, în aval, pe malul stâng avem Oficiul de Protecția a Consumatorilor Mureș, apoi o fabrică de medicamente. Pe partea de pe malul drept, în spatele blocurilor de pe strada Rodniciei, se află niște garaje. În spatele garajelor, un morman de gunoaie. Partea ridicolă este că alături se află și o platformă subterană pentru gunoaiele menajere, dar recipienții au fost deteriorați. Iată, un prilej de promenadă, de relaxare, în decor plin de gunoaie. Târgu-Mureș, un oraș turistic... printre gunoaie...

Lasă un comentariu