ACESTE HIENE PRIBEGE PE CARE, NAIVI, LE-AM ALES Sà NE FERICEASCÅ

Ce caută aceste elemente nesănătoase în viața publică a statului? Ce caută  acești oameni care, pe calea statului, voiesc să câștige avere și onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omenești? Ce sunt aceste păpuși care doresc a trăi fără muncă, fără știință, fără avere moștenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice, dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplină constiință” (Mihai Eminescu, Netrebnicii care ne conduc, 1877).

Pare deja un fenomen firesc în România democratică. Aproape nimeni nu se mai miră că fiecare ales al neamului îi devine dușman din momentul în care a ajuns la putere. Ar fi inutil să ilustrăm afirmația prin exemplele din istoria ultimilor treizeci de ani.

Ele sunt cu sutele. Iar furtul din buzunarele noastre a ajuns la cifre incredibile. La mii de miliarde. Mai mult decât s-a furat în întreaga istorie a cestui pământ. Nume ca Băsescu, Boc, Petre Roman, Iliescu, Emil Constantinescu, Blaga, Boiangiu, Stolojan, Ciorbea, Isărescu, Olguța Vasilescu, Cioloș etc, zbârlesc și acum părul de pe ceafa bugetarilor de toate nuanțele - de la funcționărimea fără chip la profesori, medici și militari – stârnind valuri de înjurători din partea milioanelor de pensionari, a țăranilor, comercianților, părinților și chiar a copiilor care abia reușesc să priceapă sensul cuvintelor de ocară. Din cauza lor, a acestor hiene, milioane de români și-au părăsit țara, s-au izolat de familii și au ajuns sclavi moderni pe meleaguri străine. Din cauza lor, a acestor fiare de pradă, în străinătate, când spui că ești român, ești privit și tratat ca o slugă.

Hienele cu chipuri omenești au mușcat și mușcă, încă, din fiecare mădular al neamului acestuia prea răbdător. Nu a existat categorie socială care să nu fie pedepsită. I-ați văzut cum, organizați în adevărate haite colorate (haita roșie a socialiștilor; haita portocalie a democraților; haita galben-albastră a liberalilor; haita albastru-albă, tânără și ambițioasă, a neo-marxiștilor ce vor să salveze România, apăsându-i cu bocancul pe grumaz; haita mărului verde-albastru a celor care se vor a fi poporul spoliat prin voința liderului lor cu nume de flatulență) ne atacă din toate pozițiile? Ne lovesc din parlament, din locul unde s-au adunat decenii de când nicio lege nu a fost votată în favoarea cetățeanului. Ne pălmuiesc fără rușine din guvern, de acolo unde se întrec în a anula drepturile noastre firești, câștigate

după lupte crâncene cu hienele dinaintea lor. Ne sucesc mințile de la posturile de televiziune de unde, crezându-ne idioți, ne explică cât de bine o ducem acum, când o ducem mai rău ca niciodată.

Conform obiceiurilor fiarelor care vânează în haită, ei au atacat, în primul rând, pe cei mai vulnerabili. Pensionarii și copiii. Bătrânii, condamnați la înfometare, refuzați de un sistem sanitar încăput pe mâna unor impostori, închiși cu de-a sila în case și cu timpul de libertate limitat la câteva ore pe zi, sunt atacați psihic, zi de zi, prin lansarea unor zvonuri nimicitoare privitoare la singurul lor venit - pensia. S-a ajuns până acolo, încât cei cu pensiile cele mai mici vor fi supuși unui amănunțit proces de verificare din partea statului, pentru a se descoperi dacă nu cumva au și alte venituri, vreo vită prin bătătură sau vreun copil care îl ajută cu bani. Cazuri în care, hienele pot să le fure și bruma aceea de mărunțiș primită după o viață de muncă.

În acest timp, hienele pribege care ne conduc învârt zeci de miliarde de euro, plasându-le cu larghețe în conturile celorlalți din haită. Veșnic nesătuli, fără de rușine, din când în când, în văzul tuturor, se încaieră între ei pentru a înfuleca o halcă cât mai suculentă din trupul țării aflate deja în moarte clinică. Salariile sunt înghețate, pensiile așijderea, alocațiile pentru copii blocate prin amânări succesive, industria autohtonă nu mai trăiește de mult, investitorii români îi numeri pe degetele de la o mână, țărănimea aproape a dispărut din satele depopulate de vlaga tinereții… Ne-am întors cu un secol și jumătate în urmă. Ca și cum ar trăi azi, ne-o spunea, descriind starea țării, la 1850, genialul Eminescu: “Țărani? Nu sunt. Proprietari nu, învățați nici cât negrul sub unghie, fabricanți numai de palavre, meseriași nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar?”.

Părem înghețați în mijloc de secol nouăsprezece.

Nimic nu pare a se fi schimbat. Ca în 1850, se poartă barba stufoasă. Ca în 1850, voracitatea politicienilor de duzină nu cunoaște limite. În ultimii treizeci de ani, mai mult decât alte națiuni, ne-am întors  în timp. Am regresat cu viteza unui bolovan rostogolit la vale, susținând că ne dezvoltăm, că ne aliniem lumii civilizate, că suntem mai responsabili.

Iată cum ilustrează viața românească a ultimelor trei decenii un fin observator, scriitorul Gellu Dorian: “[…] ceea ce se petrece în ultimii treizeci de ani în România, mai mult parcă decât în oricare alt stat care a trecut prin epurările comuniste, este de un cinism asemănător cu exterminările de care aminteam mai sus. Este adevărat că oamenii competenți, iviți după 1990 pe aceste plaiuri, nu au mai înfundat pușcăriile, nu au mai fost duși în lagărele de exterminare, ci au fost marginalizați de la legislatură la legislatură - cu excepția lichelelor patentate, care au fost trimise legal, după lungi indulgențe, la pușcărie, unii mimând acest spațiu de reeducare, transformându-l în turn de fildeș în care și-au scris cărțile, care i-au eliberat înainte de terminarea pedepsei, alții mai ispășesc, urmăriți de o groază de fapte ilegale. Dar nici despre ei nu voi încerca să schițez un profil al «demnitarilor» de toate rangurile de ultimă vreme, ci despre scursura care a ajuns acum să fie în posturile de decizie pentru bunul mers al vieții, care se încețoșează de la o zi la alta. Spălătoria din care au ieșit aceste scursuri n-a fost alta decât acel instrument popular numit «alegeri», de care s-au folosit doar aleșii, nu și alegătorii.

Chestiune cunoscută […]. Ceea ce e mai trist este că polițele pe care această scursură socială, numită «demnitari», de orice rang, se plătesc prin punerea în funcții, în structurile administrative, pe toți lingăii și oportuniștii, care le-au făcut posibilă promovarea în funcții cheie, de decizie, unor politicieni analfabeți, din toate punctele de vedere, chiar dacă funcționali și chiar asimptomatici în ceea ce privește inteligența. […]. Din păcate, e plină țara de ei și înclinarea acesteia spre râpă se vede de la o zi la alta și, din păcate, impostura este o epidemie generalizată la vârf, provocând boli grave, cronice, pe care niciun vaccin nu le va eradica vreodată. Și vorba deja bine cunoscută, parafrazând o zicere celebră, «mama impostorilor e mereu gravidă». Iar cârma le stă la îndemână!”.

Despre virtuțile și despre tarele poporului român s-a tot vorbit și s-au tipărit zeci de tomuri, unele interesante, altele interesate. N-am s-o fac și eu. Personal, nu cred că suntem o națiune mai dotată sau mai puțin responsabilă decât alte popoare. Poate, așa cum constata marele Eminescu, suntem mai ciudați. “Ciudată țară, într-adevăr!”, spunea el, înainte de a ne îndemna să deschidem ochii, să ne trezim și să dăm de pământ cu “turma de netrebnici”: “Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii, când unul le-ar zice ia stați, oameni buni! Voi plătiți profesori care nici vă învață copiii, nici carte știu; plătiți judecători nedrepți și administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înșii nu-i ajunge leafa. Și aceștia vă amețesc cu vorbe și vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toți poruncesc și nimeni n-ascultă. Nefiind stăpân care să-i ție în frâu, ei își fac mendrele și vă sărăcesc, creându-și locuri și locușoare, deputății, primării, comisii și multe altele pe care voi le plătiți peșin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai și dezbracă, după ce voi i-ați înțolit […]. De aceea, alungați turma acestor netrebnici!…”.

Mai bine de 150 de ani nu am ascultat astfel sfaturi. Am putea să o facem acum?

Lasă un comentariu