Am fost totdeauna foarte mândru de realizările economice, culturale, literare etc. din satul, comuna, județul și țara în care locuiesc. Elev în clasele primare fiind, citeam cu bucurie, în manualul de Geografia a regiunii, despre viile altoite din Ozd sau despre Termocentrala din Iernut sau Fabrica de Zahăr din Luduș.
Iată de ce am fost bucuros să descopăr, în anii studenției, faptul că un important scriitor maghiar din România s-a născut la Ozd (unde are în prezent o casă memorială).
Scriitorul s-a născut, așadar, în satul Ozd (la 6 km de Nandra), la 10 octombrie 1909 și a decedat la 4 ianuarie 1977, la Cluj-Napoca, la doar 68 de ani, într-un stupid accident de circulație. După mai mulți ani, în care a lucrat ca zilier pe moșia grofului din sat sau a țăranilor înstăriți, în timpul crizei economice din anii '30 pleacă din satul natal, căutându-și de lucru în București și la Cluj. Clasele primare, începute în satul natal, sunt urmate sporadic, fiind anii Primului Război Mondial. Mama îl înscrie la un colegiu din Aiud, dar, în scurt timp, tatăl său, întors din prizonierat, îl scoate de la școală. În anul 1940, ajunge pe un post modest la Biblioteca Universității din Cluj, slujbă care îi permite să citească foarte mult și să ia contact cu mișcarea literară din oraș.
Devenit cunoscut în viața literară, scriitorul se angajează ca redactor la Falvak Népe, apoi la Utunk, unde va lucra până la pensionare. Își tipărește cărțile într-un ritm de invidiat, pentru arderea etapelor pierdute. E vorba de volumele de versuri Nehéz szántás (Arat greu), 1945; Árad a falu (Se revarsă satul), 1949; Bomlik a rügy (Crapă mugurii), 1950; Új betüvel (Cu litere noi), 1951; Szépülõ hazánk tájain (Pe meleagurile înfrumusețate ale patriei noastre), 1952; Válogatott versek. Pacsirta rebben fel (Versuri alese. Ciocârlia își ia zborul), 1956; Krizantémok (Crizanteme), 1960; Fenséges adósság (Datorii sublime), 1962; Tanúként (Ca martor), 1964; Harmat a fûszálon (Rouă pe firul ierbii), 1968; Tornyot raktam. Összegültött versek, 1941-1970 (Mi-am ridicat un turn. Poezii adunate, 1941-1970). Cu o prefață de Deák Tamás, 1972; Kiáltás a halál ellen (Strigăt împotriva morții), 1973; Visitó csend (Liniște stridentă), 1977, volum apărut postum.
Ca prozator a publicat romanul Törik a parlagot (Brazdă peste haturi), 1950, republicat în alte două ediții, în 1951 și 1954, versiunea românească fiind semnată de Alexandru Aldea (pseudonim al lui Ion Chinezu), Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1954. După cum se menționează pe prima pagină, “Această lucrare a fost distinsă cu Premiul de Stat al RPR pe anii 1950-1951”. Au urmat: Balogh Eszti hajnala (Dimineața lui Balog Eszti), 1954; Csali gróf (Groful Csali), roman, 1955; Nyomok porban, hoban (Urme în praf și pe zăpadă), povestiri, 1969; Magyarózdy toronyalja (Sub turnul din Ozd), o monografie a satului natal, 1971; Örvénylö harmatcsepek (Stropi de rouă în vâltoare), povestiri, 1976; Leválthatlan örszem (Santinela neschimbată), 1983; Ütközk közöt (Între tampoane), Budapesta, 1983.
Din această opera vastă, i s-au publicat în limba română două volume de versuri (Versuri alese. În românește de Pete Solomon, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1954; La zidul alb, în tălmăcirea lui Paul Drumaru. Prefață de Dan Deșliu, Editura Kriterion, București, 1979) și un roman (Brazdă peste haturi, 1954).
Ca și la majoritatea poeților români ai “obsedantului deceniu”, lirica începuturilor este puternic marcată de imperativele politice și comandamentele sociale ale epocii, cum ar fi poemul Sfarmă jugul: “Sfarmă jugul, ieși din tină!/ Ieși, țărane - la lumină!/ Grea și oarbă ți-a fost calea”.
O cu totul altă viziune ne propune volumul postum, Zidul alb (1979), apărut după mai bine de două decenii față de prima antologie în limba română. Chiar dacă și acest volum este impregnat de tradiții, de dragostea față de locurile natale, de comuniunea cu natura (poetul se crede “ferecat de stele/ și lipit de glie”), se simte în versuri obsesia morții, cu un lexic adecvat (“negre brazde”, “moartea dă târcoale, seara”, “beznele de gheață”, sfârșitul, rugină, toamnă, aripe negre). Nu lipsesc inserturile sociale (“sfărâmând cătușele, jugul frângând” - Împotriva mea) sau evocările spațiului natal (“Trecutul zorilor natale/ Mă-nalță-n cântec și-mi dă glas” - Câmpia va păstra cuvântul), care beneficiază acum de un registru dramatic, menit să sublinieze, însă, unitatea tematică a operei poetului.
Romanul Brazdă peste haturi (1953) este un roman al colectivizării, scris în maniera lui Șolohov sau a romanului Mitrea Cocor, de Mihail Sadoveanu.
De mare valoare și interes este, în schimb, monografia Sub turnul din Ozd, cu un evident caracter autobiografic. De altfel, autorul însuși mărturisea: “Această carte sunt eu. Dar nu numai eu. Ci acel popor căruia îi aparțin Până la vârsta de treizeci de ani am locuit și am lucrat ca țăran la Ozd. Niciodată nu m-am despărțit de satul meu ”.
Să mai menționăm faptul că lui Horváth István i se datorează descoperirea săpăturilor arheologice de la Ozd, cu necropolele din vremea sciților. Dându-și seama de valoarea acestora, scriitorul a atras atenția savantului Constantin Daicoviciu, care a dispus investigațiile arheologice necesare.
În semn de omagiu pentru personalitatea scriitorului, școala din Ozd îi poartă numele, iar în curtea școlii există un bust al poetului.
Episodul următor: Un eseist din Gâmbuț: Septimiu Bucur (1915-1964)
