- Se tot discută și dispută subiectul poluării și încălzirii globale, în schimb producția de autoturisme, avioane, helicoptere, rachete cosmice, tancuri, vapoare, submarine și portavioane (mari consumatoare de petrol, de oxigen, ozon și uraniu), crește de la un an la altul. Ca urmare, în lume sunt în circulație peste un miliard de autoturisme, din care în SUA tot atâtea cât numără întreaga ei populație.
- În timpul penultimului război mondial, acei fanatici aviatori japonezi sinucigași erau denumiți kamikaze, iar în țara lor erau considerați eroi naționali. Acum, aflându-ne într-o aparentă stare de pace universală (prevestitoare, însă, a ultimei conflagrații mondiale, despre care nu va mai avea cine povesti și scrie), înfocații și cruzii islamiști sunt socotiți teroriști de către adeversarii lor, în vreme ce susținătorii acestora îi numesc “fiii credincioși ai lui Allah!”. Totul e din ce direcție privești lucrurile!
- Irlandezul, prin născare, și englezul, prin cultură și vorbire, Oscar Wilde (1854-1900) ne spune că “În America, cultul eroilor e neobișnuit de dezvoltat, iar eroii (n.a. de război) sunt întotdeauna selectați dintre criminali!”. Notă: Este adevărat, de vreme ce eroul de război este acela care în bătălii, mai înainte de a muri, ucide cât mai mulți posibili inamici de-ai săi și dușmani adevărați sau numai închipuiți ai țării sale!
- Pe vremuri, în București funcționa singurul IEFS din țară, reprezentând trei facultăți înglobate
într-o singură denumire: Educație, Fizică și Sport. Dovadă că pe atunci se făcea sport de masă nu glumă, inclusiv în cadrul vestitei “Daciade”, iar în domeniul culturii era inegalabila “Cântare a României”, “Dialog de la distanță” și “Cenaclul Flacăra”, al prolificului și talentatului poet Adrian Păunescu (1943-2010)
- Recunosc că nicicând nu m-a părăsit speranța, având cu ea o relație specială, fiind mereu prezentă în viața mea. Dovadă că mă bucur, bunăoară, dacă măcar de sfintele sărbători creștine ale anului românul are pe masă bucate sănătoase și îndestulătoare, iar pragul casei sale este trecut de prieteni dragi.
- Ia auziți o vorbă-vorbă și un gând de pus pe gânduri: “Eu nu mă supăr deloc de modul cum se reflectă persoana mea în ochii dumitale, căci de la o așa oglindă nici nu mă pot aștepta la alt reflex”.
- Mă întreb, ca un fraier de bun și de nebun ce sunt: ce fel de gazetar este acela care scrie, fotografiază și filmează televizat, “de la fața locului”, oameni arși în incendii îngrozitoare, sau oameni care sunt bătuți și asasinați cu cruzime! Dacă ar fi după mine, pe ăștia i-aș detașa definitiv la morga spitalelor și la crematoriile cimitirelor, obligându-i să frecventeze cursuri de disecție și de medicină legală, iar “roadele” creațiilor lor macabre să fie valorificate numai și numai în “Gazete și Televiziuni ale Grozăviilor Umane”, vândute și vizionate doar cu abonamente personalizate și extrem de costisitoare. Deci, nu pe micile ecrane ale televiziunilor publice și nici în ziarele obișnuite. Nu degeaba scrierile neamțului-evreu Ștefan Zweig (1881-1942) ne învață că “În lupta cu morții, viii au întotdeauna dreptate”.
