ISU MUREȘ LA DATORIE

Distribuie pe:

În perioada 30 iulie - 2 august, până ieri dimineață la ora 8.00, pompierii mureșeni au intervenit la 206 de intervenții, din care - șapte incendii, cinci accidente rutiere, opt alte situații de urgență și 186 de intervenții SMURD. Dintre ele amintim:

Incendii:

- Vineri, 30 iulie, în jurul orei 12.30, incendiu vegetație uscată în localitatea Corunca, strada Valea Iubirii. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu-Mureș. Au ars 10 mp de vegetație uscată și deșeuri menajere.

- Vineri, 30 iulie, în jurul orei 13.40, incendiu gunoi menajer și vegetație uscată în orașul Luduș, strada 1 Mai. Au intervenit pentru stingerea incendiului pompierii militari de la Punctul de Lucru Luduș, Detașamentele Târnăveni și Târgu-Mureș, pompierii voluntari de la SVSU Luduș și SVSU Iernut, precum și un buldoexcavator din partea primăriei orașului Luduș. ISU Mureș a alocat la locul evenimentului 21 de cadre militare, trei autospeciale de stingere și o mașină de teren. Incendiul s-a manifestat violent, cu flacără deschisă și degajări mari de fum. A ars gunoi menajer, material lemnos și vegetație uscată, pe o suprafață de aproximativ 4.000 mp.

Având în vedere degajările mari de fum, vineri, 30 iulie, au fost transmise două mesaje prin intermediul aplicației RO-ALERT, de avertizare a populației din zonă. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: foc în aer liber, lăsat nesupravegheat.

- Sâmbătă, în jurul ore 00.10, incendiu miriște produs la ieșire din municipiul Reghin spre Bistrița. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin, au ars 10 mp de miriște. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite.

- Sâmbătă, în jurul orei 07.20, incendiu deșeuri în municipiul Târgu-Mureș, cartier Valea Rece. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu-Mureș.

Accidente rutiere:

- Sâmbătă, 31 iulie, în jurul orei 10.55, accident rutier, un autoturism ieșit în afara părții carosabile pe raza localității Ghindari. Au executat misiunea pompierii militari de la Punctul de Lucru Sovata. În urma impactului au fost două victime de cod galben, una de sex masculin și una de sex feminin, ambele de aproximativ 50 ani, acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului, după care victima de sex masculin a fost transportată la spital. Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor (PSI). Pe toată durata intervenției, circulația s-a desfășurat alternativ pe un singur sens de mers.

- Duminică, 1 august, în jurul orei 14.15, accident rutier produs pe raza localității Răstolița. Au executat misiunea pompierii militari de la Punctul de Lucru Deda. A fost vorba despre două autoturisme implicate, patru persoane de cod verde, două dintre ele au fost preluate și transportate la CPU Reghin pentru investigații. Circulația s-a desfășurat pe un singur sens de mers, pe toată durata intervenției.

- Ieri dimineață, în jurul orei 00.30, accident rutier la ieșire din localitatea Ibănești spre localitatea Lăpușna. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin. A fost vorba despre un autoturism care a lovit un cap de pod și s-a răsturnat în pârâul Fance. Din interiorul acestuia s-a autoevacuat o persoană de aproximativ 55 de ani - cod galben, și o persoană de 27 de ani - cod verde. Ambele victime au fost transportate la spital.

Salvări de persoane:

- Vineri, 30 iulie, în jurul orei 17.20, persoană surprinsă pe o insuliță în mijlocul râului Mureș, de pe raza localității Glodeni. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu-Mureș. Cu ajutorul bărcilor de salvare, pompierii militari au evacuat persoana, au adus-o la malul râului și au predat-o echipajului SMURD aflat la fața locului. Victima a fost conștientă și cooperantă.

- Sâmbătă, 31 iulie, în jurul orei 20.04, ISU Mureș a fost solicitat să intervină în cazul unui copac căzut peste un copil în comuna Lunca Bradului, zona de agrement Valea Ilvei. S-au deplasat de urgentă la locul solicitat pompierii militari de la Punctul de Lucru Deda, Salvamont Mureș, SMURD Deda și două ambulanțe SAJ. În urma recunoașterii, s-a constatat că sunt trei victime, o persoană de sex feminin, de aproximativ 34 de ani, cu fractură la umăr preluată de o ambulanța SAJ și transportată la CPU Reghin, o fetiță de aproximativ 5 ani cu traumatism cranio-cerebral și de șold conștientă, preluată de ambulanța SMURD, transportată la UPU SMURD Târgu-Mureș și o fetiță de aproximativ 6 ani surprinsă sub copac, cu traumatism cranio-cerebral deschis, din nefericire aceasta a suferit leziuni incompatibile cu viața.

Alte intervenții:

- Sâmbătă, 31 iulie, în jurul orei 8.40, scurgeri de ulei pe carosabil (DN 15), localitatea Ernei (Sensul giratoriu).

Intervenții în urma fenomenelor meteorologice periculoase:

- Sâmbătă, 31 iulie, ca urmare a emiterii de către ANM a avertizărilor Cod Portocaliu pe raza județului Mureș, de fenomene meteo periculoase, cetățenii județului Mureș au fost avertizați despre producerea fenomenelor meteorologice periculoase, descărcări electrice, vijelii, ploi și vânt de pese 70 km/h prin sistemul RO-ALERT.

- șapte copaci căzuți în localitățile Lunca Bradului, Bălăușeri, Filitelnic, Sovata și Andreneasa. În urma căderii a doi copaci pe firele de tensiune, pe raza localității Andreneasa, în momentul de față este un tren de călători oprit în dreptul localității Andreneasa. Iar în orașul Sovata, strada Trandafirilor, este o creangă căzută pe o mașină. Au executat misiunile pompierii militari de la Punctul de Lucru Deda, Punctul de Lucru Sovata și pompierii voluntari de la SVSU Bălăușeri.

Lasă un comentariu