BISERICA, INVITATĂ DE GUVERNANȚI SĂ SE IMPLICE ÎN CAMPANIILE DE VACCINARE

Distribuie pe:

Ceea ce este de-a dreptul interesant pe scena politică este solicitarea guvernanților de a se implica și Biserica în propaganda pro vaccinare anti Covid-19. Nu este vorba de un apel adresat doar Bisericii Ortodoxe, ci tuturor cultelor religioase. Mai rămâne ca la Sfintele Liturghii să li se ceară să promoveze homosexualitatea și să facă educație sexuală minorilor care vin la slujbe și cu asta se va pune capac peste toate, buni de fiert în focurile iadului, fochiștii fiind guvernanții noștri. În primul rând, această pandemie ține exclusiv de domeniul medical, domeniul în care preoții sunt afoni. Oricine, oricât de intelectual și de deștept s-ar ține, nu are cum să înțeleagă fenomenele medicale, deoarece un medic ajunge specialist după 10-14 ani de studii medicale, timp în care poate încărca o căruță plină cu examene la toate materiile. Apoi, foarte mulți ani de practică și studii continue. Chiar dacă preoții sunt invitați să încurajeze și să îndemne populația să se vaccineze, nu pot face acest lucru, deoarece ar însemna să îndemne populația să facă ceva despre care nici ei n-au habar. Așa că, fiecare să-și vadă de ale lui: guvernanții cu prostiile lor politice, preoții cu liturghiile lor, fără să plonjeze în domenii în care sunt complet pe dinafară. Ce-i drept, noul val de pandemie care urmează, cu varianta Delta, se pare că este mult mai hotărât decât predecesorii săi viruși, iar conform datelor centralizate, am ajuns la un ritm de infectare de peste 200 de cazuri noi pe zi, comparativ cu luna mai din acest an. Deocamdată, județul Mureș se situează la o rată de infectare de 0,02 la mia de locuitori. Dar câteva aspecte de actualitate ne sunt redate într-un articol de pe pagina sa de internet, Daniel Roxin. Este vorba de relatarea unui avocat:

Av. Gheoghe Piperea: Aseară, la tv, sub ochii mei, un medic infecționist, șef de secție la Balș (dr. Marinescu), a declarat că jumătate din populația României este imunizată natural și că, în ciuda estimărilor pesimiste din ianuarie, această imunitate este de lungă durată. Imunitatea este, conform acestui cadru medical, instalată la nivel celular și nu redusă la un număr oarecare de anticorpi (concluzia mea este că postulatul “științei” oficiale, care decretează că imunitatea artificială este mai bună și mai de durată decât cea naturală, este total greșit, situația factuală fiind diametral opusă). Respectivul doctor a spus și că cei care s-au “imunizat” artificial (ghilimelele îmi aparțin) nu sunt protejați față de varianta delta și, de asemenea, nu sunt lipsiți de riscul de a transmite agentul patogen celorlalți, ceea ce este, oarecum, în consonanță cu declarațiile de ieri ale unui manager de spital de boli de plămâni (dr. Mahler, spitalul Nasta), din care rezultă că sunt necesare și alte măsuri de combatere a răspândirii agentului patogen, altele decât “imunizarea” artificială. În plus, dovezi factuale și oficial confirmate de CDC din SUA probează că cei “imunizați” au aceeași încărcătură virală, ca și cei ne-”imunizați”, cu toate că rata de îmbolnăvire este de trei ori mai mare în cazul primilor (Statul Massachussets a trimis rapoarte care arată că 73% dintre îmbolnăviri sunt în rândul “imunizaților”, restul fiind în dreptul ne-”imunizaților”). Este o schimbare interesantă de optică, un pic cam târzie, dar destul de onestă din punct de vedere deontologic și științific - medicina este, totuși, o știință bazată pe dovezi (cel puțin acesta este postulatul școlilor moderne de medicină). Cu toate acestea, am întrebat în direct (și nu mi s-a răspuns), cum se face că, în narativul lui Arafat, Cîțu și Iohannis, narativ creat pe baza opiniilor de specialitate sau a clipurilor publicitare de care cei doi doctori de mai sus se fac culpabili, singura soluție de politică sanitară este “imunizarea” artificială, chiar prin impunerea sa și prin șantajarea celor recalcitranți? Cum se face că, acum o lună, Cîțu și Iohannis declarau că pandemia a luat sfârșit, pentru că eșecul lamentabil al “imunizării” artificiale a fost … un succes? Dacă a fost un succes, cine e culpabil de valul patru? Dăm iar vina pe ne-”imunizați”, adică pe 14 milioane de persoane? Pe de altă parte, dacă persoanele “imunizate” artificial sunt (și nu prea sunt) protejate și pot transmite mai departe agentul patogen, DE CE Arafat emite reglementări grotești din care rezultă că pot fi adunați pe un stadion 75 de mii de oameni, dacă sunt “imunizați”, și pot circula liber în Europa, în țară, la mall, la cinema, la club, peste tot unde aglomerația e mare, dacă sunt “imunizați”? Asta în timp ce acea jumătate dintre români (9 milioane de persoane) sunt imunizați natural și durabil, dar nu pot face aceleași lucruri ca și “imunizații” artificial, pentru că Arafat a decretat că libertatea lor i-ar putea omorî, pe el și pe “imunizați” (nu exagerez cu nimic - așa a spus Arafat ieri, public). Mai e mult până când lumea își va da seama că tot ceea ce fac autoritățile nu are, practic, nimic de-a face cu crize sanitare, că nu e vorba de politici de sănătate publică, ci de geopolitică și de ideologie. Că în numele acestei ideologii cu accente religioase se comit atrocități și lumea alunecă fatal și neabătut pe panta totalitarismului și a demolării totale a democrației, a drepturilor și libertăților.”

Lasă un comentariu