O diplomă militară romană, descoperită la Porolissum, atestă că, la 11 august 106, Provincia Imperială Romană Dacia era constituită și funcționa inclusiv administrativ.
Capitală a provinciei romane, Dacia Porolissensis, Porolissum a fost fondat, probabil, în vara anului 106. “Certificatul de naștere al așezării este reprezentat de diploma militară, descoperită aici. Eliberată la 10 august 106 d. Chr., aceasta se prezintă sub forma a două plăcuțe de bronz, cu inscripții în limba latină, certificând dobândirea cetățeniei romane, de către Marcus Ulpius Novantico, soldat într-o unitate militară a armatei romane din Provincia Dacia. Toponimul Porolissum, apreciat ca fiind de origine dacică, înseamnă «loc de trecere», «trecătoare», și este în strânsă legătură cu prezența în vecinătate a trecătorii «Poarta Meseșeană» - importantă cale de acces între spațiul pannonic și cel transilvan. Trecătoarea a avut o deosebită importanță strategică și militară, încă din antichitate.” Provincia romană Dacia, după Ptolemeu sau Constantin Giurescu, își avea hotare: spre apus -Tisa, spre nord - munții Carpați, în sud - Dunărea, iar spre răsărit - râul Hierosos. La granițele Daciei a fost liniște cât timp a trăit împăratul Traian. După moartea sa (11 august 117), încep năvăliri ale migratorilor și ale dacilor liberi din nord.
În anul 106 d.C., la începutul celui de-Al Doilea Război împotriva dacilor, Traian a ordonat înființarea unui punct fortificat pe locul orașului Porolissum, pentru a apăra principalul loc de trecere prin Munții Carpați. Fortul, construit inițial din lemn pe fundații de piatră, găzduia circa 5.000 de soldați din trupele auxiliare, transferați din Spania, Galia și Britania. Cum ar fi acum trupele de menținere a păcii prin diferite zone de conflict.
Orașul s-a dezvoltat repede, datorită comerțului cu dacii băștinași și a devenit capitala provinciei romane Dacia Porolissensis, în anul 124. Deși era un centru militar ridicat în condiții de război, garnizoana de la Porolissum a coexistat relativ pașnic și cu vecinii din împrejurimi, pe dealurile înconjurătoare, arheologii descoperind mai multe sate dacice înființate ulterior. Există chiar inscripții, menționând persoane oficiale cu nume daco-romane, indicând o bună cooperare nu doar la nivel administrativ. Fortul a fost mărit și reconstruit în piatră (probabil în vremea lui Marcus Aurelius), în jurul centrului militar dezvoltându-se o importantă așezare civilă. “Când Hadrian a creat noua provincie, Dacia Porolissensis (denumită astfel după orașul deja relativ mare), în 124 d.C., Porolissum a devenit centrul administrativ al acesteia. Sub împăratul Septimius Severus, orașul a primit statut de municipium, permițându-le conducătorilor și negustorilor săi să lucreze în mod independent. Deși romanii s-au retras din Dacia în 271 d.C., sub Aurelian, iar orașul a fost abandonat de către fondatorii săi, dovezile arheologice arată că a rămas locuit timp de mai multe secole după această dată.”
Arheologii români au început săpăturile la începutul anilor '70. Situl este unul dintre cele mai mari și mai bine păstrate din România. Castrul roman se întinde pe teritoriul administrativ al localității Moigrad, comuna Mirșid, și al localităților Brebi și Jac, comuna Creaca, județul Sălaj. Suprafața totală a sitului este de aproximativ 500 ha, din care a fost cercetată doar o mică suprafață (sub 10%). Excavațiile au dus la descoperirea rămășițelor instalațiilor militare, cât și ale orașului civil - între ele, băi publice, un templu închinat zeului Liber Pater, un amfiteatru și case de locuit. Pe culmea care se află la nord-vest față de intrarea principală în castrul roman se găsește o cetate dacică, de mici dimensiuni. Prin urmare, exista locuire dacică în zonă.
Intrarea în Complexul Arheologic Porolissum se face prin Porta Praetoria, care a devenit un simbol al județului Sălaj. Arheologul Horia Pop explică: “Porolissum nu este doar castrul. Este un întreg oraș, un întreg complex. Castrul, la rândul lui, este înconjurat de un cartier militar. Majoritatea soldaților locuiau în barăci. Se pot vedea zona sacră, punctul vamal, construcțiile civile și cele publice. Un alt obiectiv important este existența amfiteatrului, cel mai mare amfiteatru - ca suprafață a arenei - din cele patru care au fost cercetate în Dacia, chiar mai mare decât cel de la Sarmizegetusa, cu o capacitate - cel de aici - de 5.500 de spectatori. A fost reabilitat recent, la rândul său, și sub una din tribune se afla un templu mai mic, templul zeiței Nemesis, care proteja gladiatorii înainte de lupta propriu-zisă. Acustica e clară, nu trebuie să strigi prea tare și te aude din orice colț al amfiteatrului - colț impropriu spus - te aude oricine. Era folosit și pentru piese de teatru. Acolo era loja oficială și, în funcție de trepte, erau gândite locurile de lemn pe care stătea publicul.”
Din păcate, ca peste tot în țară, și în lume, și acest sit a suferit un dureros proces de degradare: “Capetele de zid au fost descoperite de căutătorii de piatră și au fost scoase zidurile și transportate în satele din jur. Tot ce era la suprafață a fost demantelat complet. Inclusiv partea de fundație a fost excavată și vândută. Nu e singura campanie de jefuire de piatră. Castrul mic de pe dealul Citera a fost demantelat complet, la sfârșitul anilor '50. Partidul a decis atunci că piatra e foarte bună pentru construit Școala și CAP-ul și au scos-o complet. Nu a rămas nimic acolo. Acela e un exemplu păgubos pentru ce s-a întâmplat, deși aveam o lege care proteja monumentele”, spune Horia Pop.
“Vrem să elaborăm un plan care să poată fi finanțat de Uniunea Europeană, prin care să dezvoltăm complexul arheologic de la Porolissum, să realizăm în apropierea acestui complex un muzeu în aer liber și alte activități care să ofere unui turist posibilitatea de a-și petrece o zi în natură și într-un loc mirific, nu mă feresc să îl numesc așa - spune Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj. (n.n. - Omul potrivit, la locul potrivit!) Vrem să dăm acces tuturor oamenilor de a-și cunoaște patrimoniul cultural românesc, vrem să avem anumite investiții în urma colaborării cu oamenii de specialitate, avem Limesul Roman, care poate fi văzut pe o porțiune de 1 kilometru și ceva. Vrem să amenajăm o alee pietonală sau un traseu de biciclete prin care să poată merge pe granița Imperiului Roman, câțiva kilometri cel puțin. Să refacem un apeduct, pentru a vedea și copiii noștri care erau condițiile de viață după cucerirea Daciei, până la plecarea romanilor de aici, și să cunoască mai bine istoria noastră. Vreau să le spun tuturor că, în anii 200, la Porolissum locuiau 30 de mii de locuitori, gândiți-vă ce urbe era, și ce dezvoltare avea, și ce condiții de viață erau acolo! “.
Reconstituirea nu se oprește aici. Turiștilor li se vor oferi și delicii gastronomice, după rețete străvechi. “Mă inspir din scrieri, în special dintr-o carte a lui «Apicius, Bucătăria Romei antice.» - mărturisește Mircea Groza, bucătar-șef al formației “Niște țărani”. - Autorul român a preluat rețetele din Grecia antică și avem șansa să le folosim și noi. Sunt rețete cu un titlu clar, dar cu puține detalii despre procesul tehnologic. Noi încercăm să le facem. Știm că se mânca multă carne, se mânca bine - chefuri exagerat de mari, care începeau ziua și se terminau a doua zi. (...) Asta e una care s-a adaptat bine cerințelor noastre locale. E o tocană de dropie, tocana lui Apicius ca la Ostia. Am folosit carne, nu grasă, de curcan, praz mult, leuștean, boabe de ienupăr și coriandru, zdrobite într-o instalație specială, adăugăm năutul și lintea, am pus și o frunză de salvie, de mentă. Le simți pe toate. O să punem lintea și, după ce îi dăm un clocot, adăugăm ierburi și punem și sosul de stridii. Este E-ul din acea perioadă, un potențiator de aromă, dar e natural. Se servea cu o pâine specială, panis militaris. Așa arată o pâine militară. Are o crestătură sub formă de cruce, fără o conotație religioasă, era pentru a împărți ușor în 4, sunt părți egale. Un cuadrat, un colț, o pătrime este porția unui soldat pentru o zi. Pare mică, dar nu mâncau multă pâine, pentru că mâncau foarte multe fructe și legume. Unii specialiști spun că de aici vine vorba «un codru de pâine»“.
Pâinea noastră cea de toate zilele....
(Surse: Istoria României (Dacia romană), wikipedia, www.turismzalau.ro, www.unitischimbam.ro, Complexul arheologic Porolissum - Roman Dacia Felix - ROMANIA)
