,,DĂRUIND VOM DOBÂNDI” SĂ NE UNIM FORȚELE PENTRU A SPRIJINI TINERII STUDIOȘI DIN FAMILIILE DEFAVORIZATE!

Distribuie pe:

Ziarul “Cuvântul liber” sprijină inițiativa medicului Mihai Tîrnoveanu, din Sfântu Gheorghe, care prin “Asociația Calea Neamului și Grai Străbun” a inițiat programul de burse “Români pentru Români”, care se adresează publicului larg, invitându-i la donații, pentru elevii din secțiile și unitățile de învățământ cu predare în limba română din județele defavorizate: Covasna, Harghita, Mureș și Satu Mare, cu rezultate bune la învățătură și o situație materială grea.

Menționăm că acțiunea cetățenească se vrea ca o contrapondere la lipsa de acțiune a statului român, dezinteresat de accesul la învățătură a tinerilor de la țară, și îndeosebi a celor din familii sărace, cu urmări grave asupra evoluției pe termen lung a societății românești. Aceasta, în vreme ce guvernul ungar alocă, pe teritoriul României, sume consistente destinate exclusiv tinerilor maghiari pentru stimularea natalității și sprijinirea tineretului studios, creându-se astfel falii între cetățenii celor două etnii ce conviețuiesc împreună, evident în favoarea maghiarilor.

În vederea ușurării accesului la donații a cât mai multor români, am decis facilitarea posibilității ca donatorii mureșeni să îndeplinească această datorie patriotică de ajutorare și la sediul Uniunii Vatra Românească, din Târgu-Mureș, Piața Trandafirilor nr. 36, tel. 0265 267205; 0747 681556, orele 10-14, de luni până vineri, urmând ca sumele adunate aici să fie vărsate ulterior în contul Asociația Calea Neamului, deschis la BRD: RO77BRDE080SV91101760800.

Români, să punem mână de la mână, pentru binele națiunii noastre! Ce nu face statul, să facem noi! ( I.C.)

Lasă un comentariu