B-UNICII LA BIBLIOTECĂ

Distribuie pe:

Prietenii noștri de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Târgu-Mureș ne-au trecut pragul din nou.

Zilele trecute am avut o vizită îndelung așteptată, care a umplut toți participanții de gânduri pozitive: B-UNICII au ajuns, în sfârșit, din nou la Bibliotecă!

Am povestit despre cărți, am făcut jocuri de cunoaștere și autocunoaștere, ne-am amintit de alte vremuri și, cel mai important, ne-am creat fiecare propriul scut pentru viitor!

Colega noastră, Claudia Illyés, specialista Bibliotecii Județene Mureș în colaborarea cu bunicii, le-a oferit oaspeților noștri pârghii spre a se descoperi și re-descoperi pe sine și pe cei din jur prin pătrunderea în cele mai adânci catacombe ale sufletului. Totul prin joc și joacă! Am început cu o picătură de ulei esențial, generator de o stare bine, sub care a stat toată întâlnirea noastră (și suntem convinși că au dus-o cu ei și când au ieșit din bibliotecă). Am aflat că o simplă imagine aleasă dintr-o mulțime de fotografii poate să spună foarte multe despre felul nostru de-a fi, am descoperit ce avem de oferit și ce ne dorim de la ceilalți printr-un anunț la mica publicitate, am completat fiecare un scut al propriei personalități, am împărtășit cărțile preferate și, cel mai important, le-am discutat pe toate împreună, cu voce tare!

B-unicilor le-a fost lansată și o provocare despre care veți mai auzi cu siguranță!

Lasă un comentariu