DEBIROCRATIZAREA SISTEMULUI DE FINANȚĂRI

Distribuie pe:

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a anunțat, recent, lansarea unei aplicații prin intermediul căreia operațiunile necesare implementării programelor de investiții gestionate de MDLPA vor putea fi derulate și electronic. Aplicația va permite, în prima etapă, gestionarea investițiilor PNDL.

Spre exemplu, aplicația va permite primăriilor să încarce cererile de plată ale facturilor în aplicație, nemaifiind necesară trimiterea cererilor în format fizic, pe hârtie. “Este o măsură de simplificare a procedurilor, o debirocratizare a sistemului de finanțări pentru investițiile comunităților locale. Pe viitor, vom include și alte programe de investiții în această aplicație”, a subliniat ministrul Cseke Attila.

Aplicația poate fi accesată de unitățile administrativ-teritoriale care au în derulare investiții finanțate prin PNDL. Beneficiarii înregistrați vor avea posibilitatea să transmită, în format electronic, documentele aferente programelor, semnate electronic, (prin completarea online a unor formulare electronice), să primească număr de înregistrare și să urmărească stadiul acestora.

În acest sens, beneficiarii programelor de investiții au fost notificați de MDLPA în vederea înregistrării și utilizării aplicației electronice, informează Serviciul Comunicare din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Lasă un comentariu