Plenipotențiarul venețian la Țarigrad, Andreea Memmo, a fost de față, în dimineața lui 15 august 1714, la scena execuției lui Constantin Brâncoveanu Vodă și a membrilor familiei sale, uciși din porunca sultanului Ahmed al III-lea. În scrisoarea sa către dogele Veneției, plenipotențiarul său raportează astfel: “Execelență, Duminică, 15 august, de dimineață, s-a tăiat capul bătrânului principe al Valahiei, tuturor fiilor lui și unui boier care-i era vistier. Iată cum s-a făcut: Încă de dimineață, sultanul Ahmet se puse într-un caic împărătesc (luntre turcească ușoară) și veni la seraiul zis «Foișorul lui Jalikiosc», pe canalul Mării Negre, în fața căruia era o mică piață unde l-au adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru băieți ai lui și pe vistierul Văcărescu, i-au pus în genunchi unul lângă altul, la oarecare depărtare. Un gâde le-a scos căciulile din cap și sultanul întâi i-a mustrat, făcându-i haini. Apoi le deteră voie a face o scurtă rugăciune.
Înainte de a se ridica securea asupra capului lor, au fost întrebați de vor să se facă turci și atunci vor fi iertați. Glasul cel înăbușit al bătrânului Brâncoveanu răsună și zise înspăimântat: «Fiii mei» Iată, toate avuțiile și tot ce am avut am pierdut. Să nu ne pierdem încă și sufletele! Stați tari și bărbătește, dragii mei, și nu băgați în seamă moartea trupului. Priviți la Hristos Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nici nu vă clătinați din credința cea pravoslasnică, pentru viața și lumea aceasta”.
La aceste cuvinte, Ahmet se făcu ca un leu turbat și porunci să li se taie capetele. Gâdele înfiorător ridică securea și capul marelui vistier Enachie Văcărescu se rostogoli pe pământ. Apoi se începu cu uciderea copiilor, începând cu cel mai mare. Când gâdele ridică securea la capul feciorului celui mai tânăr al domnului Mateiaș, de numai 12 ani, acesta se îngrozi de spaimă. Sărmanul copilaș, văzând atâta sânge de la frații lui și de la Văcărescu, se rugă de sultan să-l ierte. Însă părintele său, Domnul Brâncoveanu, al cărui cap căzu la urmă, dojenindu-l pe fiul său îi zise: “Din sângele nostru n-a fost nimeni care să-și lepede credința, mai bine să mori în legea creștinească, decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câțiva ani mai mult pe pământ”.
Copilașul ascultă și, ridicând capul, cu glas îngeresc zise gâdelui: “VREAU SĂ MOR CREȘTIN, LOVEȘTE!” La urmă îl uciseseră și pe Brâncoveanu. O, Doamne! O, Doamne! Pana-mi tremură când vă scriu, Excelență, ceea ce am văzut. Mă întreb: Putut-a fi de față cineva și să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaș, tânăr tinerel, rostogolindu-se pe jos, lângă capul părintelui său, care se apropiase de al copilului... părând a-l îmbrățișa. Gâdele stropit de sângele creștinesc, face un salut sultanului Ahmet și se retrage. Sultanul, însoțit de plenipotențiarii Germaniei, Austriei, Rusiei, Angliei, se ridică să plece. Văzându-mă cu ochii înlăcrimați, sultanul spuse că regretă acum ceea ce a săvârșit”.
Preot Arsenie Boca - “Omul, zidire de mare preț”
