Motto: “Iată că s-au descoperit acum, într-un sat din Teleorman, aceste oseminte, fără cap, galbene și frumos mirositoare. Nu știm dacă sunt ale lui Mihai Viteazul, dar sunt câteva argumente ce ar demonstra că ar fi cu adevărat ale domnitorului..” (Părintele Iustin Pârvu, 25 noiembrie 2011)
“Cunoscută cândva și cu numele de «Aluniș», Mănăstirea Plăviceni (n.n. - județul Teleorman) s-a așezat în istorie pe fundamentul unei legende care spune că, pentru a scăpa de turcii urmăritori, doamna Stanca, soția voievodului Mihai Viteazul, s-ar fi ascuns într-un aluniș din acest loc. - menționează, în ziarul «Lumina», jurnalistul și scriitorul Dumitru Manolache. - Și, ca mulțumire că Dumnezeu a ocrotit-o, a ridicat aici o biserică, făcând din trunchiul copacului în care se adăpostise masa altarului, căruia i-a dat hramul Sfântului Mihail, în cinstea marelui voievod. Săpăturile arheologice din perioada 1995-2000 au confirmat existența acestei bisericuțe, pe care s-a ridicat, în perioada 1637-1648, Mănăstirea, zidită de vornicul Dragomir Dobromirescul și soția sa, jupâneasa Elina, fiica lui Radu, clucerul din Brâncoveni, rudă cu Matei Basarab”.
În anul 2010, în apropierea Bisericii, a fost descoperit un schelet fără cap, clavicule și coaste!!! “Un grup de muncitori a dat foc la niște hârtii și surcele pe locul menționat. Fratele părintelui stareț Protosinghel Teoctist Moldoveanu le-a spus muncitorilor să stingă focul, pentru că o să-i certe starețul că au făcut focul atât de aproape de Biserică. Muncitorii au început să bată cu lopețile, spre a stinge focul prin înnăbușire, și, din cauza loviturilor, pământul s-a surpat. A venit și părintele stareț, care a spus să fie îndepărtat pământul, spre a se vedea ce se află în acel loc. A fost găsit un schelet uman fără cap.”
Spunea părintele Gheorghe Anițulesei, în cuvântul rostit în Biserică, la aducerea unei părți din osemintele celui presupus a fi Mihai Viteazu: “Pe data de 25 octombrie 2011, m-am deplasat spre această mănăstire cu gândul că, de vor vrea Dumnezeu și Sfântul Mihai Viteazu, să primesc ca dar pentru Biserica «Învierea Domnului» din Rădăuți o părticică din osemintele acestui Mărturisitor, când va fi recunoscut oficial ca Sfânt, cum este, Biserica va primi cel de-al doilea hram: Dreptcredinciosul Voievod Mărturisitor Mihai Viteazu. Ajunși aici, împreună cu șoferul mașinii cu care am fost, împreună cu părintele stareț Teoctist, am desfăcut racla din Biserică, în care erau osemintele Voievodului și am rămas uluit de mireasma care a ieșit din oseminte. Am vrut să iau o claviculă pentru Biserica din Rădăuți și atunci am constatat că claviculele și coastele lipsesc: încă un indiciu care arată autenticitatea trupului, exact cum spun istoricii despre părțile din trup care au fost luate de asasini ca trofeu. Am primit în dar atunci o parte din laba piciorului drept al Sfântului. Iată că, prin mila lui Dumnezeu și rugăciunile Sf. Voievod Mihai Viteazu, o părticică din trupul lui a fost adusă în Moldova, după 410 ani și mai bine”.
Descinzând dintr-o familie cu îndelungată tradiție militară, în spiritul iubirii de neam și de cinstire a marilor eroi, am trăit mereu cu convingerea că “blestemul dezunirii românești”, despre care vorbea adesea Vasile Pârvan, nu se va risipi decât atunci când ființa viteazului Domn întregitor de țară se va aduna în aceeași sfântă raclă, binecuvântată de hăruiți “preoți cu crucea-n frunte”, între care, cu cinste, se așază și părintele stareț Teoctist Moldovanu. Frumoasă și demnă de laudă este lucrarea domniei-sale, “Mănăstirea Plăviceni, importantă vatră de spiritualitate”, editată (sponsor principal dr. Denisa Popovici) în inima Transilvaniei, la Editura “Nico” din Târgu-Mureș. Manuscrisul mi-a parvenit prin intermediul gazetarului de excepție Miron Manega. “Dacă osemintele acelea, găsite întâmplător în curtea Mănăstirii Plăviceni, sunt într-adevăr ale Voievodului (toate semnele arată că da), acest loc poate căpăta semnificație de Mormânt Sfânt al Neamului Românesc.” - scria acesta în “Predoslovia unui pelerin” (prefața cărții).
Mă aflam la Plăviceni în ziua de 9 august 2013, când, pentru prima dată, moaștele au fost sfințite de un sobor de înalți prelați și când comentatori avizați au vorbit despre viteazul domn care se autointitula “...din mila lui Dumnezeu, principele creștin Mihai voivodul, principele ereditar al întregii Țări Românești, domnul regatului Transilvaniei, supremul guvernator și domn al Moldovei, domn al unor părți din regatul Ungariei, premergătoriul și căpitanul întregii Creștinătăți”. Și tot atunci, aici s-a dezvelit un cap al Domnitorului - superbă și inspirată creație în ceramică a tânărului sculptor Aurelian Bădulescu - în așteptarea adevăratelor moaște ce aveau să vină, spre întregirea ființei pământene, iată, în acest august 2021.
În zilele imediat următoare ediției a doua a “Punților de lumină” (21 iunie 2013), proiect pe care l-am inițiat și l-am susținut la Târgu-Mureș împreună cu prieteni de nădejde și de calitate excepțională, poetul și gazetarul Miron Manega mi-a încredințat manuscrisul cărții “Mănăstirea Plăviceni, importantă vatră de spiritualitate”, frumoasă lucrare de licență (datând din 2003, autorul pregătindu-și doctoratul) a starețului Teoctist Moldovanu, pe care am avut onoarea de a o lansa public acolo, acasă la ea, în prezența autorului, vorbind despre el și ce face, și despre noi, și ce vrem, eu și prietenii mei prezenți: dr. Denisa Popovici, jurnalistul Miron Manega, sculptorul Aurelian (Auraș) Bădulescu, Ciprian Geapana, regretatul președinte al Ligii pentru unitatea culturală a Românilor de pretutindeni, Dr. HC. Victor Crăciun, și, nu în ultimul rând, domnul general, acum deputat în Parlamentul României, Dr. Mircea Chelaru, care, premonitoriu, afirma: “Noi vom fi istorie. Poate, peste 100 de ani, când se vor sărbători 512 ani, cei care vor vorbi își vor aduce aminte că, într-o zi de 9 august, s-a săvârșit aducerea Capului lângă Trup. Și, atunci când Capul își găsește Trupul, și când Trupul se împletește cu Capul, a venit vremea, oameni buni, să întregim și Țara! ( ) Și să nu uitați: gloria și măreția le găsim în paloșul lui Ștefan și barda lui Mihai, cum e aici, ridicată spre cer. Dar amândoi erau pe cal. Nu poți urca pe cal din poziția genunchi. Iată de ce trebuie să ne ridicăm. Este simbolul ridicării noastre!”
M-am aflat atunci la Mănăstirea Plăviceni, alături de “preoți cu crucea-n frunte” și sute de credincioși veniți din toate colțurile țării, în cea mai călduroasă zi a anului 2013, 9 august. Și nu am simțit decât căldura inimilor. Și nu am simțit nicio umbră de oboseală. Duhul Întregitorului ne-a întărit. M-am aflat acolo, am atins racla cu moaștele și m-am cutremurat. Scriam, la vremea respectivă, că, oricare ar fi rezultatul unei analize de laborator, asemenea momente de solidaritate și comuniune umană sunt rarissime. A fost un semn divin. Mă întrebam atunci, în 2013, retoric, desigur: ce o să facem, dacă se va dovedi că este trupul Viteazului? Ne vom cutremura - dacă a mai rămas ceva bun în noi - și-atât?
Și, iată că a venit momentul adevărului! Expertiza medico-legală bazată pe materialul ADN recoltat de la mama domnitorului, maica Teofana (Teodora Cantacuzino/ Tudora), înmormântată la Mănăstirea Cozia, a confirmat intuiția călugărilor de la Plăviceni: Mănăstirea lor, pierdută într-o pădure de pe malul Oltului, adăpostește osemintele primului domn al celor trei Țări Române. Domnitorul își va găsi liniștea. Capul de la Mănăstirea Dealu s-a alăturat trupului de la Plăviceni, întregind nu doar plămada pământeană a marelui Viteaz, ci însuși spiritul unității românilor.
Faptele, vitejia și jertfa domnitorului au constituit argumentele pentru care, încă din vara trecută, a fost promulgată, prin decretul prezidențial nr. 397/2020, Legea nr. 137/2020 pentru declararea lui Mihai Viteazul, Domn al Țării Românești și al Moldovei și Principe al Transilvaniei, Martir și Erou al Națiunii române.
Fie-i gloria și amintirea veșnice!
Felicitări autorului!