S-a născut în localitatea Oroiul de Câmpie din comuna Band, județul Mureș, la data de 3 iunie 1929, în familia lui Pop Maftei și a Justinei, fiind al treilea copil, după Mihai și Virgil, urmată de sora mai mică, Maria. Părinții au fost gospodari harnici, străduindu-se ca fiecare copil să urmeze o școală, lucru greu de realizat în acele vremuri. Anii de învățământ i-a început în localitatea natală, unde a terminat cursurile elementare și gimnaziale, în condițiile vitrege ale celui de-Al Doilea Război Mondial. După o întrerupere a studiilor din cauza evenimentelor militare, susține un examen de admitere care a constat în probe scrise și orale la limba și literatura română, matematică, precum și probe de aptitudini care erau eliminatorii (vizita medicală și o probă orală la muzică). După acestea a urmat anul I la Școala Normală de Învățători cu limba de predare română din Târgu-Mureș, în anul școlar 1947/1948. În urma aplicării legii de reformă a învățământului, de sorginte sovietică, dar nu ca o consecință expresă a prevederilor legale, Școala Normală de Învățători este mutată la Reghin, în anul școlar 1948/1949, devenind Școala Pedagogică Mixtă, cu limba de predare română, deci succesoarea vechii școli. Directorul școlii era profesorul Ieronim Borcoman, iar dintre profesorii de atunci îi amintim pe Eugen Chinda, Maria Sămărghițan, Vasile Cotta, Teodor Sămărghițan, Ovidiu Cotta, Dragoș Octavian, Nicolae Moldovan și Vera Gorcinschi. În plină epocă de transformare a învățământului românesc și de sovietizare, în Școala Pedagogică din Reghin nu a existat orientarea pe care doreau să o impună autoritățile timpului, în ceea ce privește instrucția școlară, programele, manualele etc. Pe lângă toate acestea, condițiile materiale oferite elevilor erau precare - LA INTERNAT LIPSEAU GEAMURILE DUBLE, HRANA LA CANTINĂ ERA PUȚINĂ, LIPSEAU MATERIALELE DIDACTICE, ERAU LIPSURI LA INFIRMERIE ȘI spălătorie. Alexandrina Todoran face parte din clasa A, care cuprindea 28 de eleve. În paralel funcționa o a doua clasă B, formată din 11 eleve și 27 de elevi. În consecință, vor absolvi în anul școlar 1950/1951, 39 de învățătoare și 27 de învățători. În timpul școlii îl cunoaște și se împrietenește cu un coleg, Tudoran Alexandru din Ibănești, care peste ani îi va deveni soț, cei doi unindu-și destinele la bine și la greu. Educația în școală se încheia prin susținerea unui examen de absolvire, extrem de dificil pentru că presupunea promovarea la probele scrise și orale la toate disciplinele importante de învățământ. La acestea se adăuga și dovedirea prin documente a susținerii cu rezultate deosebite a practicii pedagogice. Din Certificatul de absolvire al tinerei Alexandrina Todoran rezultă: eleva Pop Alexandrina a terminat cursul complet al Școlii Pedagogice de învățători, a trecut examenul de absolvire. În timpul școlarizării, eleva a avut o purtare foarte bună. Ziua de 1 septembrie 1951 a însemnat pentru Alexandrina Todoran debutul unei lungi și rodnice cariere didactice de peste 33 de ani, din care 21 de ani a profesat la Școala Generală din Băla. Între timp, fostul coleg Todoran Alexandru îi devine soț, iar acesta va îndeplini funcția de director al Școlii Generale din Băla. Din căsătoria lor au rezultat doi băieți cu care Dumnezeu i-a binecuvântat: Valentin, născut în 1957, și Dorin, născut în 1959. Băla era un sat din Câmpia Transilvaniei, cu oameni harnici și cu mulți copii, ceea ce îi îndemna pe tinerii dascăli la continuarea muncii de apostolat de altă dată. Nicolae Albu, un împătimit istoric al învățământului transilvănean, îi amintește pe călugării de la mănăstirea din apropiere care s-au îngrijit de educația școlară a copiilor din Băla. Îl amintim aici pe acel ludi magister, Constantin Milăr, care pe la 1788 le preda copiilor din Băla conform Șematismului Mitropoliei Greco-Catolice de Albă-Iulia și Făgăraș pe anul 1900. Din documente rezultă că Alexandrina Todoran a obținut statutul de învățător definitiv, apoi de învățător gradul II și distincția de învățător evidențiat. Cu timpul, împreună cu soțul Alexandru s-a implicat în construirea unui nou și modern edificiu al școlii, impus de noile cerințe ale educației și de numărul mare de elevi, și pentru că, cursurile gimnaziale erau frecventate de copii din satele vecine Ercea, Lefaia, Moișa și Bozed. Familia locuia în clădirea ce se află între Căminul cultural și școala veche a comunei. Cei doi se implică și în tradițiile localității, participând la evenimentele culturale ale acesteia. De învățătoarea Alexandrina își amintește o tânără din sat, Olimpia Lazăr, care i-a fost elevă, iar mai târziu i-a devenit colegă la școala din Băla. Aceasta precizează că mi-a devenit și nașă de cununie când m-am căsătorit cu Vasile Chiș. Concomitent cu activitățile didactice desfășurate în calitate de profesoară la limba rusă, dumneaei se ocupa și de lucrările practice în care erau implicați copiii școlii, precum creșterea viermilor de mătase, sau pe șantierul de la noua școală. Un exemplu îl constituiau chiar proprii copii, Valentin și Dorin, care participau la aceste lucrări. Cu timpul, ei ajung să frecventeze școli din Târgu-Mureș și de aceea și familia se mută în acest oraș. Își va continua activitatea de dăscăliță din anul 1972 la Preventoriul TBC din Gornești, apoi ca educatoare la Grădinița nr. 1 din Târgu-Mureș. Va fi și învățătoare la Școala Generală din Gornești și la Școala Generală nr. 11 din Târgu-Mureș. A fost ultimul loc de muncă, pentru că de aici se pensionează la data de 1 septembrie 1984. Finalizarea unei activități didactice deosebite poate să producă și bucurie, dar și o nostalgie a anilor tinereții. Satisfacția va fi amplificată de reușitele în carieră ale copiilor, dar mai ales de apariția celor trei nepoți, Marius, Dana și Marina-Alexandra. Domnul Octavian Chebuț ne relatează că nu era un elev prea bun la limba rusă, dar îi rămâne recunoscător doamnei Sandina, așa cum o numeau elevii, pentru că, după 60 de ani poate recita o poezie, în limba rusă, învățată de la dăscălița lui. La 29 septembrie 2002 se încheie încă o pagină a învățământului mureșean, pentru că atunci se stinge din viață, la Târgu-Mureș, doamna învățătoare Alexandrina Todoran. Aceasta își doarme somnul de veci împreună cu soțul ei, trecut cu doi ani mai înainte la cele veșnice, în cimitirul Bisericii de Piatră din Târgu-Mureș.
