MINCIUNI, ÎN LOC DE LEGUME ȘI FRUCTE

Distribuie pe:

Stau de multe ori și mă întreb: oare s-au domnit mureșenii, de nu mai cultivă legume în grădina de lângă casă, pentru consumul familial și vânzare în piețe. Mai nou, am constatat că beneficiarii de certificate de producător, cu mese închiriate în piață, preferă să cumpere marfa de la supermarket și să o revândă la tarabe. De pildă, cartoful - considerat a doua pâine a românului, se vinde la supermarket cu 1-2 lei kilogramul, marfă din țară sau din import, în timp ce la tarabe se vinde cu 3 lei/kg. La fel se întâmplă cu alte sortimente de legume și fructe. Practic, pe nimeni nu mai interesează, nicio autoritate de stat nu mai controlează originea legumelor și fructelor. În urmă cu ceva timp, am oprit mașina în fața Bisericii catolice din Acățari, ispitit de pepenii expuși. Întreb vânzătoarea dacă sunt pepeni românești. “Domnule, sunt pepeni de Dăbuleni, ce credeți că noi mințim!”, mi-a declarat. Sincer să fiu, nu prea arăta a olteancă, după vorbă și după port, chiar dacă oltenii, de felul lor, sunt mai bruneți. Am cumpărat un pepene, cu trei lei kilogramul și, întâmplător, la piața Diamant, aflu, de la un oltean original, că pepenii de Dăbuleni nu s-au copt în perioada aceea, iar cei oferiți la vânzare, pe marginea drumului, sunt din supermarketuri, import din Grecia. Mă rog, rromii din România știu să facă bani și din piatră seacă, cu sau fără certificat de producător. Pe marginea șoselei, din dealul Bălăușeriului, spre Târnăveni sau Sovata, întâlnești numeroase oferte cu legume și fructe, pe o masă, la poarta casei. Mai sus, spre Praid, se oferă afine de pădure, zmeură, ciuperci. La intrare în Ungheni, găsești cartofi la preț acceptabil. Este o formă nouă de comerț, capabilă să asigure agricultorilor o brumă de câștig, din care să-și acopere, cel puțin, cheltuielile de producție.

Dacă pe vremuri existau în România centre organizate de colectare și vânzare pentru legume și fructe, CLF, AGROCOOP, cu depozite și cu magazine specializate, după “revoluția” furată, la fel ca și toate domeniile industriei alimentare, aceste instituții au fost desființate, cu patrimoniu înstrăinat, astfel că, la ora actuală, producătorii agricoli nu mai au unde să-și vândă surplusul de producție. Chiar și cooperativele de consum aveau centre de achiziții pentru produsele agricole. Și aceste centre au fot distruse. Probabil s-a dorit să se rupă în bucăți lanțul producător - consumator, în vederea încurajării procesului de colonizare economică a României. O țară devenită, prin grija vremelnicilor guvernanți, o piață sigură pentru produsele din import. După treizeci de ani de democrație, românii întrețin, susțin economiile statelor capitaliste, prin împrumuturi bancare necesare consumului populației, bani care se întorc în visteriile acestor state, prin exportul de produse agroalimentare. Culmea ironiei, s-a lichidat, distrus industria alimentară internă, fiind obligați să importăm conserve, în multe situații de o calitate mult inferioară celor care se produceau în România. De exemplu, la Fabrica de Conserve din Mureșeni se fabrica toată gama de conserve, destinată, cu precădere, exportului. La Sângeorgiu de Pădure exista un atelier, unde se obțineau legume deshidratate, destinate rezervei strategice a statului Român. A dispărut rezerva de stat la asemenea produs, nu numai la grâu, zahăr, lapte praf, carne. Doamne ferește de o catastrofă naturală, de un eveniment militar, că suntem total nepregătiți. Nu cunosc situația rezervei de stat din alte județe, dar județul Mureș, până prin anii '92, se situa printre primele locuri din România la acest capitol, prin faptul că, din surse proprii, reușea să acopere întreg necesarul pentru consumul populației, rezerva de stat, cu disponibilități enorme la export. De exemplu, de la Serele din Iernut plecau mii de tone de legume la export, chiar și în Olanda. Numai din Țara Mărului se exportau, spre Occident și URSS, mii de tone cu fructe, iar, în zilele noastre, importăm legume din Iran, Grecia, Turcia și fructe din Ungaria și Polonia. Este rușinos, strigător la cer să cumpărăm roșii, la prețul de 3-7 lei /kg, din piețe, unde nu mai ești sigur că sunt produse în România, fiindcă nici la gust, nici la formă nu se mai aseamănă cu porodica obținută în grădinile mureșenilor. Urmăresc, săptămânal, în cotidianul “Cuvântul liber”, prețurile orientative din cele cinci piețe de zi târgumureșene și recunosc că legumele și fructele sunt scumpe. Se spune că prețuri mai accesibile sunt la Piața de en-gros de pe strada Libertății. În concluzie, vreau să spun că din faima de altădată, cu solarii la Acățari, Ungheni, Luduș, Sighișoara, Reghin (bulgarul Ivanov), cu serele de la Iernut și Luduș, Târgu-Mureș, cu fermele specializate ale Fabricii de conserve din Idrifaia, Sânpaul, Band, Râciu, cu fermele fostelor CAP, cu aportul bogat de legume din grădinile persoanelor fizice, cu fermele pomicole din Reghin, Zagăr, Sighișoara, Câmpenița, Livezeni, Cund, Laslău, Apold etc., a rămas o amintire tristă, dureroasă. Niciun război nimicitor nu reușea să producă atâta dezastru în horticultura județului Mureș, cât au reușit cozile de topor, politicieni vânduți străinilor, cei care au reușit să fure “revoluția”. Când îl mai aud pe Cîțu - un prim ministru puțin ciudat, că românii trăiesc bine, iar pe euro parlamentarul Rareș Bogdan îndemnând să avem răbdare că o vom duce bine (poate pe lumea cealaltă), mi se face lehamite de toți neputincioșii și neisprăviții ajunși să ne conducă țara, județul... Am ajuns să ne hrănim cu minciuni, în loc de legume și fructe, dovadă bolnavii numeroși din spitale!

VASILE BOTA

Lasă un comentariu