S-A REDESCHIS CASIERIA TEATRULUI NAȚIONAL TÂRGU-MUREȘ: S-AU PUS ÎN VÂNZARE BILETELE PENTRU PRIMELE DOUĂ SPECTACOLE

Distribuie pe:

Începând cu data de 16 august, Casieria Teatrului Național Târgu-Mureș și-a reluat activitatea, cu un program nou. Astfel, casa de bilete funcționează de luni până vineri, între orele 9-19, iar sâmbăta și duminica se deschide cu o oră înaintea reprezentațiilor.

Primele două reprezentații programate sunt ale spectacolului invitat “Dosarele Siberiei”, realizat după memoriile Margaretei Spânu-Cemârtan și ale lui Ion Moraru, în regia lui Petru Hadârcă, distins cu două premii UNITEM în 2020 (Premiul pentru “Cel mai bun spectacol” și “Premiul pentru Cel mai bun rol secundar feminin” - Draga Dumitrița Drumi), un proiect ambițios, care își propune să reconstituie un capitol tragic din istoria Basarabiei, respectiv premiera cu public a spectacolului “Villa Dolorosa” de Rebekka Kricheldorf, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, nominalizat la Premiul pentru cel mai bun spectacol la Gala UNITER 2021.

“Dosarele Siberiei” va fi prezentat duminică, 22 august, ora 19, la Sala Mare, iar biletele pot fi achiziționate în regim de gratuitate, de pe www.biletmaster.ro, respectiv de la Casieria Teatrului.

Premiera spectacolului “Villa Dolorosa” va avea loc joi, 26 august, ora 19, la Sala Mare, iar prețul unui bilet este de 45 lei.

PR Marketing Teatrul Național Târgu-Mureș

Lasă un comentariu