TUTUNUL, DE LA RĂSFĂȚ, LA...VICIU!

Tutunul are o lungă istorie, găsindu-se reprezentări în piatră ale plantei, din anii 600-900 după era noastră. Cel care a descoperit tutunul, în urma expedițiilor sale, a fost Cristofor Columb, pe teritoriul american, descriind în jurnalul său modul cum băștinașii foloseau frunze ale unei plante numite tutun, le rulau, le dădeau foc la capăt și apoi inhalau fumul acestora pe gură. Dacă inițial fumatul era un răsfăț pentru nobilime, ulterior s-a răspândit și în rândul oamenilor de rând, datorită evoluției instrumentelor de fumat. Pipa a apărut în secolul al VII-lea, având un real succes. Ulterior s-a trecut la țigările de foi, care se fabricau în Cuba, Spania, iar apoi în alte țări din Europa.

Comerțul de tutun a prins amploare de abia între anii 1830-1840, pe vremea lui Napoleon, iar apoi, în perioada Primului Război Mondial a început dezvoltarea industriei de tutun, până în prezent.

La noi în țară, tutunul a fost adus de turci la mijlocul secolului al XVI-lea. În Țara Românească se percepea o taxă numită ,,haraciul tutunului”, în Moldova era o altă taxă pe pogonul tutunului, iar în Transilvania se introducea o amendă pentru cei care fumau. Cei care cultivau tutun în România erau scutiți de serviciul militar, chiar și cel de pe front. Odată acceptat acest obicei, au apărut și primele fabrici de prelucrare a tutunului în anul 1812, în Moldova, iar în anul 1821 în Muntenia.

Treptat au fost inventate atât trabucul, cât și țigările de foi. Se foloseau în unele ritualuri religioase pentru a conduce la înălțarea spiritului. Cultivarea tutunului s-a făcut și în țară la noi, ținându-se cont de sensibilitatea mare a plantei la temperaturile joase. Perioada de vegetație fiind mai lungă, determina ca acesta să se însămânțeze în solar sau seră, iar după trecerea înghețului, adică primăvara, să fie plantată în câmp. Plantarea se efectua dimineața sau după masa, iar dacă vremea este înnorată, se putea efectua toată ziua. Tehnica de plantare era asemănătoare cu cea a răsadurilor de legume. În sol se aplica un orificiu în care se introducea apă, apoi răsadul, astfel ca rădăcina să fie cât mai bine repartizată pe toată suprafața. Recoltarea frunzelor de tutun se realiza manual.

Sursa text: http://www.tarancutaurbana.ro/tutunul-o-planta-cu-o.../ , text postat de Muzeul Etnografic “Anton Badea”, Reghin.

Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic “Anton Badea” Reghin, Țăran care fumează, Uscarea tutunului la soare, Ruștior, Săcal, jud. Mureș, 1963.

Lasă un comentariu