NOAPTE ARDELEANĂ

Distribuie pe:

Giulgiul nopții se coboară peste-a lumii nălucire,

Iar pe boltă, tremurânde, se aprind în roiuri stele,

Din afundurile lumii un luceafăr în rotire

Îndulcește visul nostru, urcător spre căi lactee.

*

Dintr-o rariște-nfrunzită aflătoare-n vârf de deal

Se ridică ochiul nopții, luna, veșnic umblătoare,

Mângâind cu a ei raze adormitul meu Ardeal

Ce-și îngână somnul nopții, cu himere-amăgitoare.

Adormitu-mi-a și vântul, sub un nuc din coapta vie

Unde-n ramuri, păsărele legănându-se-n visare,

Dorm cu gândul că de mâine, scuturate pe câmpie

Lanuri coapte sătura-vor pofta lor, la fiecare.

Pe o floare de sulfină, un gândac trecut prin multe

Și-a găsit hogeag ca-n basme, pe o galbenă petală,

Și în somnul său cel tainic, îndulcit cu toate vrute

Până mâine dimineață, nici de plouă, nu se scoală.

În cea liniște adâncă, doar izvoru-n clipocire

Își revarsă a lui apă din preaplinul dumisale,

Ce pe mâine-o fi departe, dus la vale-n unduire

Adăpând în miezul zilei vietățile din cale.

**

Undeva, nici nu știu unde, parcă-n veacul cel trecut,

Într-un turn dintr-o cetate cuibărită-n vârf de deal,

Bate ceasul crucea nopții, ca în vremuri de demult,

Anunțând nemărginimea, că e liniște-n Ardeal.

***

Peste toate, luna trece cu-a sa trenă vaporoasă,

Împărțind visări de miere l-adormiții muritori,

Amăgindu-i că de mîine, viața fi-va norocoasă,

O minciună ce le-a spus-o, pân-acum, de mii de ori.

MIRCEA DORIN ISTRATE

Lasă un comentariu