PREMIERĂ: “VILLA DOLOROSA”- UN TEATRU AL APROPIERII, DESPRE FIINȚE SOCIALE, DISTANȚATE SOCIAL

Distribuie pe:

Apreciatul regizor Theodor-Cristian Popescu revine la Teatrul Național Târgu-Mureș - Compania “Liviu Rebreanu”, cu un spectacol provocator, izvorât din universul lui Cehov și ancorat în lumea contemporană, care va ridica semne de întrebare, va tulbura spiritele liniștite, le va liniști pe cele tulburate, le va produce delicii estetice tuturor celor cu mintea și sufletul deschise și, pe alocuri, îi va face să (și) râdă amar.

Via Dolorosa (Calea durerii în latină) sau, pe românește, Drumul Crucii, este ultimul traseu pe care l-a străbătut Iisus, în drum spre moarte, cărându-și crucea, ca să spele păcatele omenirii.

În spectacolul bazat pe textul scris de Rebekka Kricheldorf, Via Dolorosa devine Villa Dolorosa, drumul patimilor devine un cămin aflat în plin proces de degradare, iar cele trei surori ale lui Cehov - Irina, Mașa și Olga - sunt trei femei ale timpurilor noastre. Irina își aniversează de trei ori ziua de naștere, iar evenimentele accentuează de fiecare dată drama care pune stăpânire pe viețile surorilor și la care contribuie conflicte generate de probleme financiare, lipsă de sens, blazare, datorii, angoasă și disperare.

Zilele de naștere ar trebui să devină zile de renaștere, însă personajele par incapabile să își depășească limitele. Sau există, totuși, o speranță ascunsă?

“Însingurare, distanțare, letargie.

Până să se exteriorizeze într-o pandemie, ele iau deja forma unor blocaje interioare.

Totul e posibil, dar totul e și foarte plictisitor. De unde ezitarea, blocajul, lipsa dorinței la trei surori frumoase, cu nume cehoviene.

Un omagiu indirect lui Harag (montarea acestuia pe un text de Cehov rămâne cel mai faimos moment al acestui teatru) și lui Cehov însuși, deci teatrului ca artă a apropierii, a cunoașterii. Teatrului de/ca artă. Theodor-Cristian Popescu

A noastră ca ființe sociale, distanțate social.”

Din distribuție fac parte Georgiana Ghergu - Irina, Steliana Bălăcianu - Olga, Loredana Dascălu - Mașa, Ale Țifrea - Janine,Luchian Pantea - Andrei și Theo Marton - Georg.

Regia este semnată de Theodor-Cristian Popescu, scenografia a fost realizată de Irina Moscu, sound designer a fost Andrei Raicu, light designer a fost Cristian-Gabriel Niculescu, regia tehnică este asigurată de Stelian Chițacu, sufleur este Laura Moldovan, iar traducătorul piesei este Ciprian Marinescu.

Spectacolul a fost nominalizat la Premiul pentru cel mai bun spec-tacol la Gala Premiilor UNITER 2021.

Premiera cu public a spectacolului va avea loc joi, 26 august, ora 19.00, la Sala Mare.

Biletele se pot achiziționa online, de pe www.biletmaster.ro, iar biletele în variantă fizică pot fi procurate de la Casieria Teatrului, de luni până vineri, între orele 9.00-19.00. Totodată, casieria va fi deschisă cu o oră înaintea reprezentației.

Spectacolul are o durată de 3 ore și este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.

P.R. MARKETING TEATRUL NAȚIONAL TÂRGU-MUREȘ

Lasă un comentariu