ALICE... ÎN CARTEA RECORDURILOR

Distribuie pe:

Cel mai tânăr pilot de drift din Europa, Alice Ene, în vârstă de 14 ani, cea care a câștigat în acest an prima etapă a Drift Kings International Series 2021, la categoria Queens, ar putea intra în Cartea Recordurilor.

Alice Ene este fiica lui Sorin Ene, campion național, vicecampion european în competiția Drift Kings și fondatorul primei școli de drift din România, cel care a descoperit o serie de talente ce concurează acum cu succes în cadrul competițiilor din domeniul sporturilor cu motor din țară.

“Anul trecut, în luna noiembrie, pe Transilvania Motor Ring de lângă Târgu- Mureș, Alice a reușit să ia examenul prin care a dobândit licența de pilot sportiv și acest lucru îi conferă titulatura de cel mai tânăr pilot de drift la nivel european și poate chiar la nivel mondial. Am putea face demersuri pentru Cartea Recordurilor, ar fi un lucru interesant, fiindcă nu în fiecare zi întâlnim așa ceva. Nu doar Alice e tânără, avem în campionatul național o medie foarte joasă de vârstă și asta datorită faptului că mai avem colegi, cum e Claudiu Adam, de 17 ani, un tânăr foarte talentat, Toni Negreanu, Edi Niță - toți cu vârste de 16-17 ani, un lucru unic la nivel european și chiar în lume. Pun accent pe acest lucru, fiindcă oamenii trebuie să știe că motorsportul din România, în ultimii 5-6 ani, de când Norris Măgeanu este la conducerea Federației Române de Automobilism Sportiv, cunoaște o permanentă dezvoltare și asta se vede pe evoluția campionatelor, nu doar a celui de drift, ci și a celorlalte sporturi cu motor”, a declarat Sorin Ene, tatăl campioanei Alice Ene.

Sorin Ene activează în drift, la nivel profesionist, de peste 15 ani și a devenit vicecampion european într-o competiție foarte puternică, Drift Kings, care adună piloți din peste 15 țări și care se desfășoară pe cele mai mari circuite ale Europei, Modena, Hungaroring, Nurburgring, Slovakia Ring și alte circuite cunoscute din Europa.

Campionul spune că fiica sa, Alice, este un talent deosebit și că niciodată nu a forțat-o să facă ceva, așa cum s-ar putea crede.

“Copiii, ce văd în familie, aia fac. Mi-am dorit foarte mult o fetiță, atunci era la modă Cleopatra Stratan și am văzut că tatăl ei, Pavel Stratan, era pus la zid, acuzat fiindcă și-ar forța copilul. Oamenii încep să judece total greșit, dar eu spun să ne lase în pace, fiindcă noi știm mai bine ce este indicat pentru copiii noștri. Doresc să le spun că niciodată un copil nu va face performanță dacă este forțat, ei au performanțe, dacă ceea ce fac li se pare natural. Eu nu am forțat-o niciodată pe Alice”, a spus Sorin Ene.

Alice susține că a învățat să conducă de la vârsta de 8 ani, iar de la 11 ani face drift și că, și sora ei, Sara, care are 9 ani, are o pasiune deosebită pentru motoare.

“Pasiunea am moștenit-o de la tatăl meu, de la 8 ani am învățat să conduc și de la 11 ani fac drift pe circuit, fiindcă numai pe circuit pot să conduc până la 18 ani. După ce îmi voi lua permisul de conducere, voi merge normal pe șosea. Motorsportul este, în general, costisitor și dificil, nu numai pentru fete, ci și pentru bărbați. Dar mie-mi place. Avem sprijinul partenerilor și al părinților, așa că mergem mai departe. Sora mea, Sara, are 9 ani și este atrasă de motoare. Acum face carting și poate pe viitor se va apuca de drift. Deocamdată este atrasă de partea de mecanică, mă ajută cu cauciucurile, îmi pune uneori benzina și e alături de mine tot timpul. Antrenamentele sunt foarte costisitoare, pentru noi etapele sunt niște antrenamente, plus că avem acele track day-uri organizate de organizatorii Campionatului Național de Drift”, a declarat Alice Ene, pe care am întâlnit-o, alături de întreaga familie, pe Circuitul Transilvania Motor Ring.

Pilotul Sorin Ene, în vârstă de 40 de ani, a precizat că Alice dorește să parcurgă toate etapele din Drift Kings International Series 2021 și că el o va susține, la fel cum îi va susține pe toți tinerii pe care a reușit să îi descopere. “Am înființat prima școală de derapaj controlat din România, în urmă cu 9 ani, proiect care a generat un număr important de piloți activi în campionatul național de drift și, cu atât mai mult, acest tânăr talent, Claudiu Adam, de 17 ani, este elevul meu în continuare și trebuie consiliat în carieră”, a precizat campionul Sorin Ene. (sursa _ agerpres.ro)

Lasă un comentariu