SIMFONIE DE FORME ȘI CULORI, LA GALERIA UNIREA

Distribuie pe:

Una dintre cele mai reușite expoziții pe care le-a organizat până acum Asociația Artiștilor Plastici Mureș, la Galeria “Unirea” din Târgu-Mureș, este deschisă publicului până la data de 2 septembrie a.c. Vernisajul a avut loc în ziua de sâmbătă, 21 august, expoziție care îmbină armonios lucrările a trei artiști plastici, membri ai asociației, de orientări artistice diferite. Protagoniștii expoziției sunt Maria Mera, care expune o serie de icoane pe sticlă și portrete pe sticlă ale unor domnitori români, Grigore Nicușan, cu exponate de artizanat din sticlă, și Ioan Zibileanu, cu lucrări de metaloplastie. Despre artiștii plastici și lucrările lor au vorbit Ilarie Gheorghe Opriș, președinte de onoare a A.A.P.M., Nicolae Băciuț, directorul Direcției pentru Cultură Mureș, și preacucernicul părinte Nicolae Gheorghe Șincan. Reghineanca Maria Mera este membră a asociației, de aproximativ cinci ani, dar este foarte productivă, iar până acum a realizat sute, poate chiar mult peste o mie de lucrări. Artista plastică nu se limitează doar în a picta pe sticlă icoane, portrete, ci abordează cu mare ușurință peisaje, natura statică, compoziții, lucrări în ulei sau acril, ceea ce presupune alte tehnici de lucru. A fost prezentă până acum la multe expoziții individuale și de grup, cu mai multe genuri de lucrări, nu doar la Galeria Unirea, ci și în județ, în țară, cât și în străinătate, iar deja lucrările sale au ajuns în lumea largă, depășind granițele țării. Este prezentă și activă, în același timp, la multe tabere de pictură organizate în județul Mureș, în țară și în străinătate. După cum a mărturisit, multe din lucrările sale le-a oferit cadou, fiind pentru ea o plăcere gestul acesta, gest care s-a repetat și la vernisajul de expoziție. Grigore Nicușan a mărturisit că s-a îndrăgostit de această artă a sticlăriei în copilărie, când, intrând în fabrica de sticlărie din Sărmașu a rămas uimit când a văzut ce se întâmplă acolo. Acolo a urmat școala de sticlărie, apoi a lucrat la Prodcomplex. Această secție de sticlărie avea și un compartiment de creație artistică din sticlă, secție în care a fost atras să lucreze. După un timp și-a deschis propriul atelier de sticlărie, unde, cu câțiva meșteri sticlari, realiza diferite obiecte, fie în serii mici, fie unicate, majoritatea fiind realizări artistice. Lucrările sale au depășit de multă vreme granițele țării, ajungând aproape pe toate continentele de pe glob. Are o lucrare care este păstrată în patrimoniul național, la Muzeul de Artă din București.

În Grecia și în alte țări sau localități din țară au ajuns sute, poate mii de candele rubinii, gravate. După 15 ani de funcționare a atelierului său de sticlărie, a fost nevoit să-l închidă datorită costului ridicat la factura de gaz. Trebuie știut faptul că sticla se lucrează la temperaturi între 1200 - 1450 de grade, pentru a fi fluidă și a se putea modela. Se lucrează la foc continuu. Dacă în vremurile, nu așa demult apuse, în țară funcționau peste 50 de fabrici de sticlă, ele au fost închise, treptat. După cum mărturisea Grigore Nicușan, după ce a fost nevoit să-și închidă atelierul, periodic, mai făcea lucrări de sticlărie la unele fabrici din țară, care încă mai funcționau, dar, acum, mai poate lucra doar în câteva țări europene. Este bine de știut și faptul că lucrările sale, realizate în armonii de forme și culori, nu sunt vopsite pe exterior. În timpul prelucrării se adaugă pigmenți de culoare care se incorporează în sticla fluidă. Ioan Zibileanu este pasionat de metaloplastie, o artă care, la fel ca și sticlăria, nu se învață la școlile de artă, nu pentru că n-ar fi util, dar orele ar fi prea costisitoare. Lucrările sale sunt de inspirație ardelenească, din secolele XIV - XVII, ceea ce le dă o notă aparte. Este o expoziție inedită, care merită văzută de iubitorii de artă.

O parte a artiștilor plastici mureșeni vor participa, la începutul lunii septembrie, la o tabără de creație în Grecia, unde vor avea deschisă și o expoziție în perioada sejurului lor.

Text și foto: VIOREL CONȚIU

Lasă un comentariu