“SLUJBA MEA ESTE SĂ ÎNDUR NEVOILE ȘI SĂ RABD NĂPĂȘTILE, ȘI CHIAR SĂ-MI VĂRS SÂNGELE ÎN NUMELE LUI HRISTOS ȘI AL DOMNULUI NOSTRU DUMNEZEU PENTRU CREDINȚĂ”

Distribuie pe:

Constantin Brâncoveanu (1688-1714) A avut una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Mare boier, nepot de soră al domnului Șerban Cantacuzino, el a moștenit și a sporit o avere considerabilă, care consta în proprietăți imobiliare, bunuri mobile și sume de bani depuse în bănci din străinătate. În timpul cât a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un număr mare de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic, ce-i poartă numele. În politica externă, Brâncoveanu a acționat cumpătat, evitând să se poziționeze decisiv în tabăra imperială, care, într-un avânt semnificativ, recuperase Ungaria și Transilvania de la otomani. Și-a cumpărat bunăvoința turcilor, plătind regulat dările și vărsând sume uriașe sultanului și funcționarilor de la Constantinopol, ceea ce i-a adus supranumele de “altin bey” (prințul aurului). În ce privește Moldova, domnul muntean a intervenit în mod repetat, în chestiunea domniei, în timp ce în Transilvania a exercitat o importantă influență culturală, prin răspândirea de tipărituri și ctitorirea de așezăminte religioase.

Deși reușise să fie confirmat pe viață în domnie (1699), și reconfirmat de noul sultan, în 1703, domnul a lucrat în permanență să-și asigure în străinătate un refugiu la turci, fiind conștient de precaritatea situației sale. În cele din urmă, a fost luat prin surprindere, fiind mazilit în aprilie 1714 și dus cu întreaga familie la Constantinopol, unde a fost torturat pentru a ceda turcilor toată averea sa. Constantin Brâncoveanu a fost executat pe 15 august 1714, când împlinea 60 de ani, împreună cu cei 4 fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și cu sfetnicul Ianachie Văcărescu. Pentru felul cum a murit, cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat sub numele de SFINȚII BRÂNCOVENI, în 1992. Descendența domnului muntean a fost asigurată de copiii ficelor sale, 7 la număr: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălașa, Smaranda, și a lui Constantin II, la mijlocul sec. al XIX-lea putând fi numărați peste 200 de urmași direcți în viață. În anul 2014, cu prilejul împlinirii a trei sute de ani de la martiriu, rămășițele pământești ale domnului au fost dezgropate și plasate într-o raclă, care expusă la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, unde au fost prohodiți doi mari patrioți români: patriotul și poetul nepereche Mihai Eminescu și Sutașul Corneliu Vadim Tudor - Patriot și Creștin desăvârșit întru dragostea de Dumnezeu, Neam și Țară.

Constantin Brâncoveanu a rămas în istorie și conștiința națională, ca un mare ocrotitor al tiparului. Pe lângă cel de la București, a înființat o tipografie la Buzău, Târgoviște, Snagov, Râmnicu Vâlcea. S-a tipărit pentru prima dată, integral, Sfânta Scriptură, în anul 1688, la București. S-au tipărit felurite cărți: de slujbă, de teologie, de învățătură, de combatere a catolicismului și calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă, și chiar arabă, turcă și georgiană. Mare ctitor de biserici: la Potlogi, Mogoșoaia, Biserica Sf. Gheorghe Nou-București, Doicești-Dâmbovița, Mănăstirea din Râmnicu Sărat, Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovraci și Mănăstirea Turnu.

PĂRINTELE ILIE

Lasă un comentariu