ELEVUL, MATERIA ȘI... OMENIA

Distribuie pe:

* “Poporul român s-a născut aici așa cum suntem și azi pe pământul nostru; n-am venit de nicăieri; n-am venit peste nimeni; n-am fost altfel, nici nu ne-a creștinat altcineva, târziu, ca să ne facă să intrăm în rândul lumii civilizate a vremii. Nu ne-am făcut loc cu coatele nici în istorie, nici în geografie. N-am scos pe nimeni din casa lui, ca să intrăm noi, și ne e martoră istoria că n-am mutat niciodată nici o piatră de hotar, mai departe decât am știut că este dreptul și moștenirea noastră. Când a fost nevoie ne-am apărat, dar aceasta este cu totul altceva. Sufletul românesc e pașnic și vede, în calitate de om a tuturor oamenilor din lume, semnul unei identități care le garantează valoarea distinctă și unică în universul în care trăim. De aceea românul consideră drept cea mai mare virtute omenia”.

Antonie Plămădeală (1926-2005), mitropolit ortodox al Ardealului, membru de onoare al Academiei Române, scriitor.

***

* “Crearea materiei, a universului, a sistemului solar, a pământului și a viețuitoarelor, incluzându-ne pe noi înșine, impune nevoia de Dumnezeu în întregul domeniul fizic. Totul în jurul nostru, vizibil sau invizibil, poartă amprentele lui Dumnezeu”.

dr. Charles E. Dem. Sajous (1852-1929), analist de medicină practică, scriitor cu specific medical, profesor și editor. Unul din medicii de renume ai secolului al XIX-lea. În anul 1909 a devenit decanul Colegiului medico-chirurgical din Philadelphia.

***

* “Un elev se pregătea să urmeze cursurile universitare. Bunica lui îl conduse la plecare, și-i spuse: “Dragul bunicii, Bunul Dumnezeu să-ți ajute să-ți închizi ușile”. “Ce uși, bunică? Eu nu mă fac portar, acum, după ce am terminat liceul” “Pe unde vei merge, bagă de seamă să-ți închizi ușile urechilor tale; adică să nu auzi toate lucrurile rele care vin de la oamenii răi și de la Satana. Să-ți închizi, apoi, ușile ochilor tăi! Să nu citești cărți pline de otravă și să nu te duci cu privirea unde se poate otrăvi inima ta. Să-ți închizi ușa gurii tale, ascultând de sfatul psalmistului: «Pune, pază gurii mele și ușă de îngrădire buzelor mele». Să nu înjuri pe Dumnezeu și aproapele tău. Și, mai presus de toate, dragul meu, să-ți închizi ușa inimii tale față de toate ispitele rele! Să o lași deschisă numai pentru Domnul și toate lucrurile bune. Așa făcând, noroc mare vei avea în viață!”

P. S. Pildele lui Solomon cap. 23. vers: 4-5; 9, 12: “Nu te osteni să ajungi bogat; nu-ți pune iscusința ta în aceasta. Oare vrei să te uiți cu ochii cum se risipește? Căci bogăția face aripi ca un vultur care se înalță către cer. Nu grăi la urechea celui nebun, căci nu va băga de seamă iscusința lucrurilor tale. Silește la învățătură inima ta și urechea ta la cuvintele înțelepte”.

PĂRINTELE ILIE

Lasă un comentariu